Scînteia (ziar)/1946/01/23/Lenin și secolul nostru

by Lucrețiu Pătrășcanu

Aspect 2

Ieri, în sala Operei Române
tov. Lucrețiu Pătrășcanu a vorbit despre:

Lenin și secolul nostru

Asistența în timpul cuvântării

Mulțimea în fața Operei

Sala Operei Române, hallurile, au fost neîncăpătoare pentru mulțimea venită la comemorarea a 22 ani dela moartea lui V. I. Lenin. Deși zi de lucru, încă dela orele 3, sala s’a umplut, astfel încât după începerea conferinței tovarășului PATRAȘCANU, o mare mulțime rămăsese în stradă și asculta transmiterea conferinței prin megafoane. De departe se auzeau sunetele Internaționalei, pe care mulțimea a intonat-o în stradă.

Pe la orele 5 în fața Operei, se adunase atâta lume încât tov. ministru GH. GHEORGHIU-DEJ, venit să asiste la comemorarea lui Lenin n’a putut pătrunde în sală. Recunoscându-l trecătorii și mulțimea adunată i-au făcut o entuziastă manifestație de simpatie.

După conferința tov. ministru L. PATRAȘCANU, tovarășii MARIA VOLUNTARU și N. FAGADARU, dela Teatrul Național, au recitat două poezii despre Lenin.

Tov. GH. FLORESCU, secretarul Comitetului Județean Ilfov al P.C.R. a închis întrunirea, cerând auditorilor să urmeze pilda marelui Lenin, care n’a cruțat nimic pentru binele poporului și al întregii omeniri progresiste.

 

Tov. LUCREȚIU PĂTRĂȘCANU rostindu-și cuvântarea

După ce arată că generația noastră a participat la două pustiitoare războaie mondiale, tov. Pătrășcanu spune:

Secolul nostru deschide o nouă fază în istorie. Acest nou capitol de istorie începe cu Marea Revoluție din Ootombrie, Marea Revoluție Rusă. Pentrucă lupta poporului rus și a celorlalte popoare sovietice, lupta care a dus la triumful Marei Revoluții din Octombrie, a jucat și continuă să joace rolul determinant în transformările structurale, în afirmarea unor noui idealuri politice, sociale și naționale, în creiarea, în împrejurări schimbate față de trecut, a unui nou stil de viață nu numai pentru muncitorime și țărănime dar pentru intelectualitate, pentru mica burghezie și pentru cele mai largi pături populare. De această revoluție, de pregătirea ei — dela primele până la ultimele faze — de conducerea ei la isbândă, de făurirea unor înnoitoare așezări este legat numele lui LENIN.

Lenin — și aceasta este valoarea personalității lui neobișnuite — nu a reprezentat numai tradițiile revoluționare, ci le-a ridicat, le-a dat forme ideologice concrete și, inarmat cu învățăturile marxismului, a dus mai departe moștenirea lui Marx și Engels, îmbogățind-o, punând pecetea geniului său personal de mare conducător de mase. Lenin n’a fost numai reflexul unor împrejurări și a unor stări de lucruri în mișcarea revoluționară, ci el a frământat idei, a formulat și a dat viață gândirii revoluționare, a prevăzut și a trasat cu hotărîre, cu clarviziune, cu neșovălelnică convingere însuși drumul Marei Revoluții.

Făcând o succintă prezentare mărețelor lupte purtate de proletariatul rus în frunte cu eroicul său partid bolșevic și scoțând în relief rolul imens al lui Lenin în conduce rea luptei și cucerirea victoriei, tov. Pătrășcanu a spus:

Tovarăși și prieteni

Revoluția Rusă n’a fost însă și nu este un fenomen izolat. Ea trebue privită în perspectiva timpului și în cadrul secolului nostru dincolo de limitele geografice în care s’a desfășurat.

Secolul socialismului

Revoluția Rusă din Octombrie deschide secolul al XX-lea, secolul structuralelor transformări ale lumii, deschide lupta pentru înfăptuirea socialismului, deschide drumul spre societatea comunistă.

Pentrucă aceasta, este caracteristica secolului în care trăim. Afirmând acest lucru, nu ne gândim însă nici la influența propagandistică a Revoluției ruse și nici la strămutarea artificială a unor forme de viață socială și economică dintre granițele Uniunii Sovietice, în celelalte țări europene. Numai miopii, numai oamenii de rea credință, numai spiritele conservatoare, care nu înțelg nimic din procesul prin care trece azi întreaga omenire, pot să-și închipuie că adânca frământare pe care o trăesc toate popoarele lumii, în încercarea de a se descătușa de vechile instituții ale trecutului și a da conținut unor noui forme de viață, poate fi rezultatul propagandei sau a unor strămutări impuse prin violență sau forță brutală.

Atunci când accentuăm importanța pe care Revoluția Rusă o joacă în evoluția restului lumii, când subliniem că secolul nostru este secolul luptei pentru socialism, ne plasăm cu totul din alt punct de vedere.

Dece să închidem ochii? Cui îi folosește negarea evidentă a realității? Trebue recunoscut clar și categoric că formele vechi de viață socială și economică au dus omenirea în impas, au fost cauza celor două războaie mondiale, care au impus, masselor atâta suferință.

Omenirea a intrat în secolul socialismului, nu din spirit de imitație, nu pentrucă este pradă propagandei, ci pentrucă întreaga societate de astăzi a acumulat contraziceri atât de puternice, ciocniri de interese atât de ireconciliabile, care toate fac necesare adânci și structurale schimbări, dacă nu voim ca civilizația și cultura noastră să apună într’un nou și grozav cataclism mondial. Massele nu pot accepta însă acte de sinucidere.

Fazele prin care va trece omenirea pe acest nou drum, deschis de Revoluția Rusă, ritmul pe care transformările îl vor lua într’o țară sau alta, conținutul concret imediat determinat de aceste transformări, vor fi obiect de discuție. Unele din aceste schimbări pot chiar să nu aibă caracterul imediat și o țară sau alta să cunoască încă destul de mult timp, faze intermediare. Dar apare ca o certitudine bazată pe cercetarea obiectivă și nefalsificată a evoluției istorice de până acum, că întreaga omenire înțelege să pășească spre o altă organizare a lumii, spre o nouă concepție de viață.

Omenirea va trece prin grele încercări

Prieteni și tovarăși, omenirea va mai trece desigur prin multe și grele încercări. Găsirea unui echilibru în alt spirit și pe un alt plan de viață, având un nou conținut, menit să facă cu putință începerea muncii constructive spre socialism, spre comunism, va cere multe frământări, multe lupte și nu mai puține jertfe. Desființarea exploatării omului de către om, împiedecarea războiului între națiuni și popoare, înlăturarea nedreptății sociale, eliberarea omului de păienjenișul prejudecăților și obscurantismului, crearea unei societăți fără clase, cu un standard de viață care să permită fiecăruia să capete din bunurile sociale conform trebuințelor lui, știm că este un drum lung și greu. Dar este drumul lumii viitorului.

Asupra acestei lumi din momentul plămădirii ei, planează luminoasă figura lui Lenin. Pentrucă omenirea, astăzi în suferință, mâine cunoscând alte condiții de viață își va îndrepta permanent gândul către acela care a sintetizat forțele înnoitoare, conștiente și hotărîte care i-au stat drept temelie.

Lenin aparține astăzi întregii omeniri progresiste. El simbolizează lupta acestei omeniri, dincolo de hotarele țărilor, dincolo de caracterul particular al neamurilor și al popoarelor.

Ajunși aici, tovarăși și prieteni, am putea să ne oprim. Dar figura lui Lenin va apărea poate lipsită de conturul ei omenesc, dacă n’am face un scurt popas și asupra lui Lenin — omul.

„L-am cunoscut pe Lenin”

Era în toamna anului 1922. La Moscova, urma să se înceapă lucrările celui de al patrulea Congres al Kominternului. Fiind delegat la Congres ca membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, am participat la aceste lucrări. In ziua de 13 Noembrie 1922, s’a anunțat că va vorbi Lenin. O adâncă emoție cuprinsese pe toți cei prezenți. Lenin fusese bolnav și revenirea lui în public, ne umplea la toți inimile de bucurie. Eram cuprinși de nerăbdare, de o curiozitate, amestecată cu sentimentul de admirație pe care îl purtam marelui conducător al Revoluției din Octombrie. Când, în dimineața zilei, se anunță venirea lui Lenin în sala Congresului, o tăcere adâncă cuprinse pe toți cei de față. Tăcerea amintea momentele de maximă tensiune sufletească, momentele de adâncă emoție. Lenin păși în sală. Imediat, isbucniră spontan, ropote de aplauze și, ca la un semn nevăzut, toți congresiștii în picioare, intonară în 53 de limbi „Internaționala”. In sunetele „Internaționalei”, în mijlocul unui adevărat delir — amestec de dragoste, admirație și respect — Lenin păși spre estradă și ocupă loc la tribună. Minute lungi, minute grele de indescriptibil entuziasm au împiedecat pe Lenin să vorbească. Alături de el stătea tovarășul Stalin, cu privirea înduioșată și cu acel zâmbet care nu odată în momente de emoție, îi luminează fața.

Lenin își începu cuvântarea. O încordare plutea în sală: nici o mișcare, nici un gest, nici o șoaptă nu turbură liniștea care domnea. Cuvintele și frazele lui Lenin cădeau ritmic și apăsat, subliniate când și când de aplauzele celor prezenți. Vorbea cu căldură, cu convingere și cu acea sinceritate care captiva dela început. Fără patetism, fără fraze și întorsături oratorice, cu simplicitatea unei expuneri logice și stråns închegate, Lenin convingea și impresiona. Ascultându-l, îmi dădeam seama de puternica influență pe care o putea exercita, tocmai ca vorbitor. Expunerea care a durat o oră, era afirmarea credinței nestrămutate în izbânda finală a Marei Revoluții din Octombrie.

Cu toate că în tot timpul cuvântării, întreaga lui putere de convingere, întreaga forță a personalității lui se reflecta nemijlocit în expunerea sa și noi uitasem de suferințele fizice pe care i le adusese boala, totuși efortul făcut îl obosise. Figura lui se coloră puțin atunci când, luând loc la masa prezidiumului, se lăsă ostenit pe scaun. Ultimile cuvinte ale raportului dădură naștere unui nou val de entuziasm. Toată lumea aplauda, strigăte nesfârșite „Trăiască tovarășul Lenin”! și din nou sunetele „Internaționalei” cutremurară zidurile fostului palat al lui Alexandru II în care se ținea Congresul. În pauza care a urmat, Lenin a coborît în mijlocul congresiștilor și atunci am avut prilejul să mă apropii de el.

 

Lenin era de statură potrivită, mai mult scund, cu fața de un oval perfect, cu pomeții obrajilor pronuntați, cu o privire clară și pătrunzătoare. Era îmbrăcat extrem de simplu și înfățișarea lui respira deopotrivă hotărîre, energie, dar și o mare bunătate. Vorba lui era prietenoasă și atunci când se apropie de grupul de congresiști în care mă aflam, găsi cuvinte de amiciție pentru acei din mijlocul nostru pe care avusese prilejul să-i cunoască, fie în imigrație, fie la celelalte Congrese ale Kominternului. Avea mișcări iuți, fraza sacadată, dar se degajau nu o singură dată din privirea lui sclipiri de umor, care îl făceau atât de omenesc și atât de apropiat de fiecare dintre noi. Atunci am înțeles iubirea sinceră și adâncă ce-l înconjoară. Am înțeles pentruce întreaga lui persoană radiază simpatie, după cum am înțeles acele manifestări de dragoste care îi veneau din toate colțurile Uniunii Sovietice și dincolo de hotarele ei. Simplicitatea, sinceritatea și bunătatea lui Lenin, înțelegerea pe care o arăta muncitorului de rând, ca și savantului, simplului țăran venit dintr’un cătun îndepărtat, ca și soldatului roș întors de pe front, constituia acea legătură trainică între Lenin și masse, legătură care se reflecta și în dragostea masselor pentru el. Emoția profundă care mă cuprinsese m’a făcut să-l urmăresc tăcut, fără să pot scoate o vorbă, cu dorința de a nu scăpa un gest, de a nu lăsa să treacă neobservată o singură mișcare. După câteva minute, se desprinsese de grupul congresiștilor și părăsi sala de ședintă, pentrucă doctorii îi prescriseseră după fiecare efort pe care munca lui îl cerea, un repaos cât mai neturburat.

Un an mai târziu, la 21 Ian. 1924, către seară, Lenin încetă din viață. Iată cum anunța Comitetul Central al Partidului Bolșevic năpraznica veste:

„Nicicând dela moartea lui Marx istoria măreței mișcări de desrobire a proletariatului n’a ridicat o figură atât de gigantică cum a fost răposatul nostru conducător, dascăl și prieten. Tot ce proletariatul are cu adevărat măreț și eroic: gândire neînfricată, voință de fier nestrămutată, îndârjită, atotînvingătoare, ură sfântă, ură de moarte, împotriva robiei și asupririi, pasiune revoluționară care mișcă munții din loc, credință nemărginită în puterea de creație a masselor, un uriaș geniu organizatoric, toate acestea și-au găsit o întruchipare măreață în Lenin, al cărui nume a devenit simbolul lumii noui, dela apus la răsărit și dela miază noapte la miază zi”.

Vestea morții lui Lenin, pe care am trăit-o atunci în Ianuarie 1924 a fost o mare lovitură. Ea nu era simțită ca un regret, ci, dincolo de tristeță, era o durere adâncă pentru pierderea unei ființe iubite și prețuite. Acest sentiment de durere sinceră l-au cunoscut în acele clipe milioane de oameni în toate colțurile lumii, pentrucă fiecare simțea că a murit un mare om, un prieten al oamenilor în suferință, un adevărat conducător, a cărui întreagă viață era împletită cu tot ceeace omenirea avea mai bun și mai nobil legat de toate speranțele unei lumi în devenire îndreptată spre un viitor luminos. Pe acest drum luminos cu forțe noui pline de încredere se îndreaptă azi popoarele lumii în spiritul marelui, neuitatului Lenin.