Scînteia (ziar)/1945/10/07/Criza filozofiei contemporane și materialismul dialectic

by Lucrețiu Pătrășcanu

Aspect 2

Criza filozofiei contemporane
și materialismul dialectic

Conferința tov. ministru Lucrețiu Pătrășcanu ținută în ziua de 4 Octombrie la A.R.L.U.S.

In prima parte a expunerii sale, conferențiarul a trecut în revistă curentele dominante în filozofia contemporană, accentuând recrudescența idealismului, sub diferite forme. Supunând unei analize critice aceste curente, se evidențiază concluziile negative la care toate sistemele actuale au ajuns, în ceeace privește înarmarea omului în lupta lui cu natura, în cadrul vieții colective. Fenomenologia lui Husserl, bergsonismul și ficționalismul — trei din curentele care dau conținut filozofiei astăzi — au ajuns la concluzii mistice și sceptice, netezind drumul spre un fideism categoric. Neo-realiștii anglo-saxoni au abandonat și ei pozițiile inițiale și au regăsit drumul spre metafizică și spre un voalat idealism. Pentru unii concluziile filosofice ale fizicei atomice tind să fundamenteze și să ofere noui argumente curentelor idealiste. Lucru mai grav, aceste concluzii încearcă să dea o temelie științifică agnosticismului. Toate aceste concluzii sunt semnele crizei gândirei contemporane.

Dar poate nimic nu manifestă acest element de criză decât larga circulație de care se bucură existențialismul. Existențialiștii pun la baza concepției filozofice procesul trăirii, în toată complexitatea lui. Dar sub ce unghiu este privită problema existenței? Reactualizând pe Kirkegaard, filozofii existențialiști, în frunte cu Heidegger, afirmă că în actul existenței, omul se descoperă pe el însuși descoperind în acelaș timp, un element tragic. De existență este legată noțiunea de frică, o frică permanentă, născută din imaginea morții, pentrucă finalitatea vieții este moartea, căreia îi este subordonată întreaga existență. Filozofia existențialistă manifestă o stare de spirit morbidă, de exasperare, de adânc scepticism și descurajare, având un caracter mistico-relgios. Nu este întâmplător ci în ordinea naturală a lucrurilor că filozofia existențialistă a început să se afirme în ultimele decenii adică în momentele de criză prin care întreaga societate burgheză a trecut și continuă să treacă. Este reflexul, pe plan ideologic, al procesului economic și social din adâncul societății actuale.

Filozofia contemporană refuză omului certitudinea. Ea cultivă misticismul și iraționalismul, afirmă neputința cunoașterii, duce la scepticism. Această filozofie nu poate fi îndreptar în căutarea adevărului privind lumea înconjurătoare. Nu poate funda nici existența prezentă, nici perspectivele de viitor.

Acestor concluzii negative trebuește opusă concepția materialismului dialectic. Dela ce premiză pleacă această concepție? Ele pot fi, succint, astfel formulate: natura, în materialitatea ei este elementul primar. Materia este independentă în raport cu elementul psihic conștiința fiind un produs al materiei. In materialitatea lumii constă unitatea ei. Natura are o realitate obiectivă, dincolo de orice act al conștiinței și indiferent de posiblitatea perceperii ei prin simțuri. Materia în mișcare dă naștere fenomenelor și legilor care o guvernează. Realitatea obiectivă poate fi cuprinsă și înțeleasă. Materia nu este supusă nici unei inteligențe, nici unei voințe supra-naturale, ci se desvoltă și se conduce după legi născute din condiționarea și ciocnirea elementelor care o compun, în cadrul unui determinism riguros.

Materialsmul dialectic, plecând dela intepretarea materialistă a tuturor fenomenelor, aplică metoda dialectică. Aceasta înseamnă că lumea este privită ca o unitate, ale cărei părți se condiționeză dar și se ciocnesc unele cu altele. Unitatea se naște ca un rezultat al contrazicerilor interioare. Mișcarea stă la baza acestei unități. Orice fenomen, pentru a fi înțeles, trebue legat de condițiile în care se produce. Natura, ca și societatea omenească, nu cunoaște stări de repaus sau de stagnare, ci un necontenit proces de creație și în acelaș timp de distrugere. Lumea exterioară nu este un complex de lucruri ci un complex de procese. Cuprinderea a tot ce există în natură ca mișcare, ca proces, este condiția de bază a înțelegerii dialectice a lumii și a legilor ei.

Dialectica materialistă nu a rămas o simplă metodă, ci ea s’a desvoltat spre o adevărată teorie a cunoașterii, în care teoreticul este unit în mod strâns cu practicul.

Materialismul dialectic este o știință, întrucât cuprinde cele mai generale legi privind realitatea, în totalitatea ei. Este în acelaș timp o concepție asupra lumii. Dar în egală măsură este afirmarea unei voințe de a nu accepta lumea așa cum este astăzi. Aceasta explică rolul materialismului dialectic ca instrument teoretic revoluționar și motivul pentru care stă la baza unei practici revoluționare.

Opus filozofiei contemporane — filozofia păturilor supra-puse — materialismul dialectic reprezintă concepția filozofică a proletariatului și a tuturor păturilor și elementelor progresiste. Este armătura necesară tocmai în lupta pentru realizarea ideii de progres în lume.