Să scaldă raza lunei...

 

Să scaldă raza lunei în marea ceriului,
Pre gânduri stă banditu-n desimea codrului;
Deasă e prin iarbă roaua cea de noapte:
Mai dese a sale lacrimi, ce-i curg de sub pleoape...

Răzimat de toporiște începe să-și cânte:
-- De ce mi-am dat capul spre lucruri oprite?!
Maica mea cea dulce ea mi-a vrut tot bine...
Hei! de ce iubită maică, n-am ascultat de tine?!

Și ți-am lăsat casa și-am mers în pribejie;
Între hoți și lotrii m-am pus în pretenie...
Și și-acum între dânșii, trăiesc spre-a mea pieire,
Drumarilor sărmanii spre grea nefericire!

Lăsa-i-aș eu pre aceștia și m-aș duce-acasă,
Dar e târziu acuma.... căci soartea nu mă lasă!
Murit-a maica dulce, căscioara ei de odată:
De mult e risipită... iar furcile m-așteaptă...!