Ruga

O, lună! Doamna nopții și-a viselor senine,
A omeniri duse și-a celei care vine
Aprinzu-le iubirea l-a tale blânzi văpăi...
Tu, dorul meu din urmă, tu visul meu dintâi!...
Revarsă pe-a mea minte seninul razei tale,
Împrăștie uitarea lăsată, pale, pale,
Pe vremurile duse a zilelor senine...
Scânteie fără umbră și clipă fără mâine!...
Pe raza ta de pulberi să-mi urc la tine gândul,
Nesocotind pe mâine, prezentul nevăzându-l,
Din vremi de-odinioară să pot sa sorb o clipă —
Cât fluturul de noapte-ar bate din aripă!
O clipă de odihnă din visuri fericite
Străbate-ar ea un fulger cărări nemărginite,
De luptă fără preget, de dorul de-a nu fi!

O clipă n-aș simți-o durerea de-a trăi!