Rugăciune (Râmniceanu)

Jump to navigation Jump to search
Rugăciune
de Naum Râmniceanu


    Dumnezeule prea sfinte
        Cel de toate le privești ;
    Adu-ți de mine aminte,
        Nu-n veci să mă pedepsești.

    Vezi necazurile mele
        Că s-au foarte înmulțit,
    Dureri, scîrbe, nevoi grele,
        Cu totul m-au covîrșit.

    Vezi a mea dărăpănare
        Că sînt aproape ca să per,
    Nu mă lăsa[-n] perzare,
        Ajutor la tine cer.

    Caută din cer jos, la mine
        Și-mi vezi focul cel aprins,
    Întoarce-te-acum cu bine,
    Că mai cu totul s-au stins.

    Eram slobodă grădină
        Ver' la cine-ar fi venit,
    Cu tot felul de rod plină,
        Făr-a fi nimic oprit.

    Și-acum am ajuns în stare
        Mai de tot să mă sfîrșesc,
    Plîng, suspin fără-ncetare,
        Din zi-n zi mai rău slăbesc.

    Pînă cînd a ta mînie
        Să petrec tot în oftat ?
    Întoarce-ți a ta urgie
    Vezi că m-am dărăpănat.

    O tîlhărească pornire
        Dodată m-au prididit,
    A mea toată moștenire
        Foarte rău s-au risipit.

    Frică, spaimă, deodată
        Peste mine au venit,
    Ai mei fii, norod mult, gloată,
        Pribegind m-au năpustit.

    Toți s-au răspîndit departe
        Prea ticăloși ai mei fii,
    Sate, și orașe sparte
        Au rămas goale, pustii.

    Întoarci-a ta milostivire
        Și-m[i] rădică acest nor,
    Ai mei fii, a ta zidire
        Vezi necazurile lor.

    Nu mai poci avea răbdare
        A-i vedea înstreinați,
    Arat-a ta îndurare,
        Ca să-i văd iar adunați.

    Pînă cînd să fiu scîrbită
        Și jalnică d-ai mei fii,
    Pînă cînd voi fi mînită,
        Suferind ticăloșii ?

    Nu eram cea răsfățată
        Cu tot felul d-adunări,
    Eu eram cea desmierdată
        În plimbări și desfătări.

    Și-acum podoaba mea toată
        M-au stins de pre pămînt,
    Nu gîndesc ca vreodată
        Ce-am fost iar să zic că sînt

    Casele cele frumoase
        D-a lor mie prea iubiți fii,
    Cînd să le văd luminoase
        Din tunerecu cest pustiu.

    Eu mă bucuram odată
        D-ai mei fii noaptea umblînd,
    Și-acum sînt foarte-ntristată
        Noaptea de cîni tot urlînd.

    Ale mele uliți toate
        Saltă noaptea veselii,
    Și-acuma a nu plînge nu poate,
        Văzîndu-se că sînt pustii.

    Toată ulița-acum plînge
        Sîngele ce s-au vărsat,
    Nu mai pot înghiți sînge
        Fie chiar și vinovat.

    Tineri, bătrîni, prunci, fecioare,
        Plîng, suspină, făr' soroc,
    Întoarce ceastă durere
        Și potolește-acest foc.