Româneasca
Aspect
Nu mai plângeți nimeni, veseli toți se fim,
Sub stindardul țării o să ne unim!
Plângă o femeie ne având putere
Să-și apere dreptul, singura-i avere;
Plângă și copilul, plângă cel bătrân:
Nici o-dată însă, junele Român!
Junele acela, dacă dânsul plânge
Nu-i curge prin vine Românescul sânge!
Inima-i este a unui om străin,
Care în sclavie geme cu suspin!
Căci Românul nostru nici o dată plânge,
Când altu-l apasă el bea al lui sânge!
Nu mai plângeți dară, veseli toți să fim.
Sub stindardul țării o să ne unim!
Și uniți zdrobi-vom lanțul de sclavie,
Și plini de ferice și de veselie,
Vom striga o-dată: Dacă ne-am unit
Tot-apăsătorul este biruit!
1866