Reflecțiile unui respins

(Redirecționat de la Reflecţiile unui respins)
Jump to navigation Jump to search
Reflecțiile unui respins
de Dimitrie Anghel
Publicată în Flacăra, I, 33, 2 iunie 1912, p. 257.


"Flacăra" îmi cere să fac un gest ostentativ împotriva nemuritorilor noștri. Răspund că l-am făcut în alte vremuri, cînd aveam mai multe iluzii, și că tirada aceea inofensivă a fost destul de popularizată pe scena Teatrului Național de poetul Colum, ca să am nevoie să mai reeditez un gest inutil.

Am fost premiat atunci și n-am adormit pe laurii cîștigați, ci am lucrat înainte, conștient de mine, de drumul pe care merg. Ce-au făcut cei mai mulți dintre acei ce alcătuiesc neutrul corp nu știu. Afară de cîteva fericite excepții (vorbesc de "secția literară", bineînțeles), nu văd cîte pagini au adăogat consacrații operelor lor... "postume".

Mîhnire eu nu resimt, căci, reluîndu-mi cărțile surgunite din incinta nemuririi, îmi aduc aminte cu drag, precum fac desigur și tovarășii mei, de ceasurile multe pe care le-am cheltuit ca să le scriu, de truda ce am pus-o spre mai bine, de mulțumirile ce le-am trăit cu fiece pagină și de toate speranțele ce le-am închis în ele.

Aceste cei chemați să ne judece desigur nu le mai resimt de mult, ei nu mai duc visul cu dînșii, părăsindu-și masa de scris, nu mai știu ce e nesomnul și febrila așteptare a luminii ce va cădea pe paginile albe.

A crea e a renaște mereu, e a supraviețui zilei de ieri și a păși pe ziua de mîine. Voluptate mai mare nu poate să fie, și goana aceea nebună după himera visată ce dă străluciri ochilor și te face să nu mai simți oboseala ceasurilor care curg peste tine, să uiți cine ești și mizeriile ce te înconjoară, să te transpui în eroii fanteziei tale, să suferi de durerile lor ori să te bucuri de fericirile ce li le dăruiești tu singur, nu este dată, desigur, oricui.

Nouă ne rămîne aceasta, pe cînd celor mai mulți dintre iluștrii de la care așteptăm sancțiune nu le mai rămîne nimic.

Să fim bucuroși dar că existăm, și dacă n-am fost premiați de astă dată — o, tovarășii mei ! —, să încercăm și la anul ; iar dacă nu vom fi mai norocoși nici la anul, să așteptăm cu resemnare moartea, care știe mai bine să puie pe fiecare la locul pe care îl merită și să-și împartă mai cu nepărtinire laurii și premiile ei.