Recuerdo
Grădină, unde tânăr am învățat iubirea,
Copaci înalți, pe care și vara și-amintirea
Își țes în taină mreaja de gânduri și de foi,
Și tu, fântână: undă și nimfă, umeri goi
De nori în dezvelire, oglinzi întunecate...
Ce darabană seara spre porți închise bate?
Reginele de piatră rămân, dar noi, dar noi?
Colunul de-altădată oprit în zbor greoi,
Și râsul tău, copilă iubind întâia oară,
Și apa care plânge și pasărea ce zboară.