Reacțiunea

(Redirecționat de la Reacţiunea)
Jump to navigation Jump to search
Reacțiunea
de Ion Luca Caragiale


De geaba - eu sunt nemulțumit. Încă o iluziune pierdută! încă o legendă, pe care mi-a distrus-o vremea și școala noastră modernă: Reacțiunea!

Ce era Reacțiunea!

Un monstru odios, eminamente anti-patriotic, anti-național, anti-liberal, - o Plevnă internă!

Ea desprețuia, batjocorea, strivea, trăda, sugruma poporul, și apoi tot ea îl exploata sistematic. Vrăjmașă jurată a libertăților publice, a Constituțiunii și a tutulor instituțiunilor, ea înneca mai întâi și apoi scălda țara în sânge.

Era neagră; avea sute de capete ca hidra și mii de ghiare de vampir; fugea de lumină și lucra la întuneric, fără să aibă vreodată curajul opiniilor sale, și complota cu străinii contra Românismului.

Uneori, ea își înfigea adânc ghiarele în costele Națiunii și, odată călare pe pradă, sugea cu lăcomie sângele și sudoarea poporului-martir; alteori, înfigea în sânul României un cuțit până'n prăsele și cadavrul ei sângerând îl arunca la picioarele comitelui Andrassy!

Era în fine oribilă și hidoasă. Dar, pe lângă atâtea grozăvii, avea și o mare calitate: închipuirea ei era sprijinul cel mai positiv al patriotismului și liberalismului meu.

Când aceste sentimente, care erau singura-mi demnitate în ochii mei proprii, șovăiau sau moțăiau; când, în viața de toate zilele, copil sărac, necăjit de nevoi și păsuri grele, uitam un moment că sunt dator să mă gândesc mai presus de toate la patrie și la libertate - un glas profetic mă suduia din amorțire strigându-mi:

Deșteaptă-te, cetățene! Reacțiunea stă la pândă!

La această teribilă amenințare apocaliptică, săream în picioare rușinat de lașitatea mea vinovată de-o clipă.

Uitasem Reacțiunea!

Deodată treceau prin gândul meu aiurit toate prăpăstiile. Vedeam capetele hidrei cu ciocurile căscate gata să mă sfâșie; simțeam în carnea mea pătrunzând până la oase ghiarele monstrului; mă simțeam sugrumat și afundat în întunerec sub ruinele vastului nostru edificiu politic, unde un călcâi de străin îmi strivea capul! Sânge! o baie de sânge!

Atunci patriotismul meu și liberalismul se deșteptau formidabile cu o supremă încordare, și, trezit dintr'un vis chaotic, răcneam ca un apucat: Jos Reacțiunea!

A trecut vreme, și spiritul de examen, - aces fatal spirit, care ne'mpinge să știm mai mult, poate, decât ne trebue - vierme nenorocit care roade cu tenacitate rădăcinile credințelor - începu să găunoșeze bazele giganticei mele legende. Perfidul!

Odată, când săream din loc pentru a nu știu câta oară de spaima hidrei, iată ce mi-a șoptit viermele la ureche:

Reacțiunea?... prostule! Deschide-ți ochii bine; uite-te împrejuru-ți, și revino la sensul realității.

Mai ți-este permis ție, om cu oarecare cultură, să crezi în existența ființelor fabuloase? Nu ți-e rușine ție, om matur, să aibi frică când te culci, ca un copil pe care bunica îl stăpânește speriindu-l cu Muma-Pădurii?

Dar Reacțiunea e tot atât de reală cât sunt de reali grifonul, sfinxul, zmeii și căpcăunii din basme. Reacțiunea ta nu este de cât o vedenie, un cauchemar cronic, pe care l-ai contractat, nenorocitule, prăpădindu-ți creerul și nervii cu băuturile falsificate ce ți le-au debitat niște șarlatani!

Vrei să faci o experiență? Încetează a mai înghiți necontrolate produsele negustorilor politici lipsiți de orice scrupul, și are să-ți treacă boala cronică - ai să scapi de halucinația Reacțiunii. Boala mea ajunsese, în adevăr, așa de chinuitoare, că n'am putut respinge povețele spiritului de examen. Le-am urmat - și m'am tămăduit.

De multă vreme dorm acuma liniștit fără visuri rele, fără teamă de primejdie pentru Națiune, Constituțiune și alte instituțiuni.

Sunt sănătos, da; dar câte odată îmi pare rău: am ascultat spiritul de examen - am ucis legenda - s'a dus liberalismul!

Ca un înțărcat băutor de haciș, care regretă extazurile ce și le procura odinioară, mi-aduc aminte adesea cu duioșie de ciudatele vedenii ce aveam când mă apucau accesele de febră liberală. Adesea mă apucă un dor nespus de acele vremuri când, înainte de a fi om cuminte, eram un patriot liberal zănatic.

Da, sunt sănătos astăzi, dar tot am rămas cu o apucătură, o meteahnă, pe care n'o pot stăpâni totdeauna.

Așa, zilele trecute, - când am văzut pe d. Paul Stătescu, prefectul liberal, trăgând în studenții nevinovați cu reteveiul; când am auzit de atrocitățile din beciurile poliției, - mărturisesc drept că, deși suntem aproape de sfârșitul veacului XIX, nu m'am putut opri să strig, ca în vremurile liberalismului clasic:

Jos Reacțiunea!