Rada (Alecsandri)

Jump to navigation Jump to search
Rada

poezie populară culeasă de
Vasile Alecsandri


La cea casă mare
Cu ferești în soare,
Multe buți de toate
Se lovesc în coate,
Buți mari, ne-ncepute
De câte cinci sute,[1]
Ș-altele mai mici
De-o sută și cinci.
La cea casă mare,
Cu ferești în soare
Vinu-i bun și rece,
Mult vinaț se trece
Că-l vinde Rădița,
Rada crâșmărița,
Și-l beau cazaclii,[2]
Negustori de vii.
Iar unul din ei,
Căpitan Matei,
Cazacliu bătrân
Și cu moartea-n sân,
La Rada căta,
Din suflet ofta
Și-apoi cuvânta:
„Rado, Rădișoară,
Mândră viișoară!
Ia-mă tu pe mine
Că te-oi ținea bine
Și ți-oi da eu ție
Ruble chiar o mie,
Papuci în badii
Aduși din Indii,[3]
Blană lungă, moale,
Cu samur în poale,
Și un așternut
Cu aur țesut."
Rada mi-l vedea
Și îi răspundea:
„Căpitan Matei,
Mă vrei, nu mă vrei,
Cât ești de bogat
Nu mi-i fi bărbat,
Că ți-e barba sură
Și n-ai dinți în gură.
Bărbat oi lua
Care s-a afla
Dunărea să-noate
Ridicând din coate,
În picioare stând,
Buzdugan purtând."
Nime nu s-afla
Care cuteza
Din cei cazaclii
Negustori de vii.
Iar un argățel
Tânăr, voinicel,
Pe loc s-apuca
De se încerca.
Dunărea trecea,
Și iar se-ntorcea
Din coate-notând
În picioare stând,
Buzdugan purtând.
Rada-nveselea
Și astfel grăia:
„Vin', voinicule,
Argățelule!
Pe tine te vreau,
Bărbat să te iau,
Că-i o zicătoare
De însurătoare:
Cine bate Dunărea[4]
Nu mi-l bate muierea!"

  1. Adică fiecare bute era de 500 vedre.
  2. Cazaclii se numesc unii negustori din Rusia care cumpără în tot anul vin de la Odobești și-l duc peste Prut.
  3. Adică din India.
  4. Din cuprinsul baladelor Păunașul Codrilor, Vidra și Rada se poate dobândi o idee exactă de caracterul femeilor românce. Ele sunt vesele, glumețe și au o plecare mare pentru voinici. Un om vrednic, care rupe mâța-n două, după proverbul poporal, plătește mult în ochii româncei, și fie cât de sărac, el e preferat unui avut nevrednic. Românul asemenea își arată simțirile lui în următoarea zicală: „Mai bine cu un voinic la pagubă, decât cu un mișel la câștig".