Rașela și Ristori

(Redirecționat de la Raşela şi Ristori)
Jump to navigation Jump to search
Rașela și ristori
de Moritz Gottlieb Saphir
Primele Tragediene La Expozițiunea Din Paris, De M. G. Saphir;
Traducere de Nicolae Filimon


Vin de la templul artelor care seamănă mai mult cu un stabiliment de industrie! Vin, în fine, de la casa Rașelei, strada Trudhon nr. 4.

Mă dusei la dînsa ca să-i aduc aminte că de două ori pe rînd îmi promisese că va da la Viena o reprezentațiune în beneficiul săracilor.

Să vedeți cu ce ocaziune îmi dete acea promisiune. Rașela fusese invitată la Viena ca să dea vro cîteva reprezentațiuni, dar ea nu veni singură, ci întocmai ca Rașela din Biblie: Rașela și Lia, tatăl și fratele său, împreună cu toată turma sau compania artiștilor tragedieni; și cum socotiți că o priimirăm noi? I-am așternut calea cu ghirlande de flori, am salutat-o cu imne de veselie! I-am umplut caseta cu fiorini de argint, nu de hîrtie; iar ea, într-un esces de simtimente de umanitate, promise că va da o reprezentare în beneficiul săracilor. Ultima reprezentare de abonament era deja anunțată, iar eu și săracii nutream o dulce speranță. Însă omul propune și Rașela dispune! Fiindcă o scrisoare din partea ei îmi anunță că pleacă în Italia și că, înturnîndu-se la Viena, desigur își va împlini promisiunea.

Ea se duse la Trieste și d-acolo la Veneția, ca să învețe minte pe proștii de dogi a nu mai arunca inele de briliant în sînul mării, ci să le dea primelor done tragice. Ce va fi făcut acolo, nu știu, tot ceea ce știu însă și mă interesează a ști este că ea plecă din Viena și luă cu dînsa și beneficiul săracilor noștri; îi zisei călătorie bună și, luînd pe săraci cu mine, ne puserăm la dezbarcaderul căii ferate și așteptarăm întoarcerea ei. Trecu vara, trecu toamna, veni iarna, iar Rașela nu mai veni.

Marea tragediană mai veni o dată la Viena ca să distreze publicul Teatrului Leopoldstadt, precum distrase altă dată p-al teatrului de Burg; iarăși ghirlande din partea noastră, iarăși benefice și cununi, iarăși îi umplurăm punga de fiorini, dar, pîntre toate astea, îi aduserăm aminte și de beneficiul săracilor, pe care îl promisese pentru a doua oară.

Ultima reprezintare de abonament se anunțase și astă-dată, cînd mă pomenii iară cu o scrisorică din parte-i, prin care mă anunța că pleacă la Pesta, unde era așteptată foarte în grab, dar îndată ce-și va termina trebile, se va întoarce la Viena ca să-și împlinească promisiunea dată mie și săracilor.

De astă-dată îmi făcui o colibă pe malul Danubiului și ținui ochii țintă asupra undelor, întocmai ca pescarul lui Goethe; undele veneau neîncetat și se duceau, dar Rașela nu venea cu dînsele. Ieșii din colibă și o luai la picior pe marginea Danubiului, netezindu-mi perii capului cu pieptene de aur, întocmai ca nimfa Rinului, și strigînd neîncetat: „Rașelo, Rașelo!“ Însă toate în darn, căci nu văzui nici pe Rașela, nici beneficiul săracilor.

Și acum nu mi-am pierdut speranța; o urmăresc întocmai cum urmărea umbra regelui Duncan pe Macbeth și o rog neîncetat în favoarea săracilor noștri. Dar otărîtu-s-a ea a se duce în America? Fie, eu mă voi ține după dînsa chiar pînă la marginile globului. Ca să mă asigur daca se duce în America sau nu, întrebai pe ministrul Fuld daca, cu ocaziunea marei espozițiuni, o să avem fericirea a asculta pe primul tenor Roger, cel mai briliant cîntăreț al Franciei, și pe prima tragediană Rașela. Ministrul surîse. Este știut că miniștrii, cînd sînt întrebați, nu zic nici da, nici nu; ei răspund totdauna printr-un surîs, și dintr-acel surîs, întrebătorul poate prea lesne să găsească răspunsul, întocmai ca dintr-o depeșă circulară, pentru că el este ca norul lui Hamlet: are o față care zice da și alta care zice nu. Dar, în fine, Rașela pleacă oare în America sau nu? Asta e un mister! Nimeni nu știa, nici Parisul, nici jurnalismul, nici corpul diplomatic, ba nici chiar sinagoga, fiindcă acesta este misterul din ulița Trudhon nr. 4. Asta era o cestiune artistico-pecuniară; se zicea că Rașela încheia contracte cu membrii familiei sale și fiecare dintr-înșii voia să cîștige mult, fără a risca cît de puțin. Dar tocmai cînd Parisul nu știa ce să hotărască despre întreprinderea Rașelii de a descoperi America, într-o frumoasă dimineață, deșteptîndu-se, văzu lipit în toate colțurile uliților afișul teatrului:

„Astă-seară la Teatrul francez
HORACES
pentru reintrarea d-lei Rachel“

Toată lumea se freacă la ochi, crezînd ca visează. Ei bine! Rașela este în Paris? N-a plecat în America? S-a cufundat America? Nimeni nu știe ce să crează! Dar lucrul e prea lesne de ghicit: Rașela se cam supărase pe Paris, pe Franța întreagă și pe imperiu; precum se mai supărase odată pe republică și pe restaurație, ce zise? Nu veți avea pe Rașela! Ei bine, nu veți avea o tragediană!

Dar bunul Dumnezeu ordonă îndată unui vîntișor să sufle; acest vîntișor era chiar acela care făcuse odată să plouă cîrstei evreilor în pustiu. El dar, departe de a mai face de astă-dată o minune așa de mare, făcu alta mai simplă: împinse către țărmii Franței o corăbioară din care ieși o creatură delicată, palidă și aeriană. Această creatură venea din cîmpii auriți ai Toscanii, din pădurile de portocali ale Sardiniii, în fine, din frumoasa peninsulă a Italiei; această creatură se chema Ristori și aducea cu sine pe Francesca da Rimini, de Silvio Pellico, și pe Mira de Alfieri.

Cine este Ristori? De unde vine? Ce voiește? Ea este muza Melpomena! Vine din patria lui Dante, din razele solare ale lui Tasso, din templul de porfir al lui Ariosto, din galeriele lui Michel Angelo, Leonardo da Vinci și Rafael d’Urbino. Ce voiește ea? Nimic mai mult decît să vă puie pe scena infernul, purgatoriul și paradisul lui Dante; ea vă aduce suspine și lacrime, amor, ură și desperare, în fine, durerea și tot ce poate mișca inima.

Cine o cunoaște? Aceia ce cunosc bine inima omenească în delițiul, bucuria și amărăciunile ei, aceia cari cunosc adevărul în sublimitatea, simplitatea, frumusețea și urîtul lui! Aceia, zic, cari cunosc sublimul în perfecțiunea lui și în cantitatea sa dinamică.

Ristori, ieri o persoană abia cunoscută și un atom pierdut în amestecul Parisului, astăzi cap încoronat, o celebritate, eroul Parisului, ieri cerea ospitalitate, azi comandă, ieri umilită cerea voie să joace pe scena Parisului și astăzi — regină a tutulor inimilor.

Gloria Ristorii, ovațiunile, laudele și entuziasmul parizianilor pentru dînsa străbătură pînă în sanctuarul tragedienei franceze, în cabinetul Rașelii, calea Trudhon nr. 4. La întîiul răsunet al trompetei jurnalistice, Rașela surîse de comizerațiune; la al doilea, surîse cu dispreț și la a treia cu amărăciune. Dar cînd văzu că toate jurnalele aplaudă unanim pe Ristori, atunci Rașela, dînd într-un surîs sardonic, zise: „Voi să văd și eu această minune!“ Să înfășură dar într-o mantilă, își acoperi fața și se ascunse într-o lojă, astfel încît să nu fie văzută de nimeni. Și văzu pe Mira, jucată de Ristori. Dar cînd văzu pe Ristori în toată sublimitatea și maiestatea sa, atunci o coprinse spiritul cel rău al invidiii, iar sentimentul egoismului o făcu să-i tremure toate fibrele; atunci se sculă plină de mînie și zise: „Și eu sînt Ristori!“ Se duse acasă cu pieptul plin de aspirațiunile zeilor strămoșilor săi: „Nu voi permite altor zei să intre în casa mea“.

Scrise numaidecît impresarului Crosnier: „Eu sînt Rașela care fu, este și va fi. Văd că publicul meu s-a revoltat în contra mea și adoară alți zei. Scoală-te, Crosnier, deschide chivotul legii, scoate pe Racine și Corneille! Adună popolul meu din Paris și zi-i așa: Rașela s-a înștiințat că te-ai revoltat în contra ei și te închini la alți zei, fiindcă de mult n-ai văzut fața ei. Dar acum ea vine la tine învestită în pară de foc și să va coborî în templul tragediei ca să te întoarcă la cultul ei, și să cunoști că numai una este Rașela și afară de dînsa nu este alta în aer, nici pe pămînt!“

Era tocmai aniversarea morții lui Corneille, și Rașela zise: „El muri într-această zi! Așadar, în seara aceasta voi juca pe Corneille.“ O văzui și o admirai. Lîngă mine ședea Ristori care, plină de admirare pentru marea tragediană, nu mai înceta din aplaude și bravo. Cine ș-a susținut mai bine demnitatea caracterului? Rașela care, venind la reprezintarea Ristoriii, ședea ascunsă în lojă și gemea de turbare și gelozie? Sau Ristori, care la reprezentarea Rașelii se arătă, veselă și aplaudînd, în ochii tutulor?

Eu cred că în Rașela prevala natura, iar în Ristori arta. Dar cîtă maiestate, cîtă veritate de arătă Rașela în declamarea ei, o mărturisesc că niciodată n-am văzut-o atît de mare, atît de veritabilă și de intelegintă; sîngele îmi înghețase prin vine și pulsul îmi bătea confuz! Cînd se fini reprezentarea, mi se păru că mă deșteptai dintr-un vis orend. Publicul aplauda furios, dar îndată ce se lăsă cortina, Camilla dispăru și în calea Trudhon nr. 4 nu se întoarse decît Rașela comediana, geloasa rivală a Ristorii, Rașela, fiia lui Felix, fiul lui Simeon, din seminția lui Avraam, Rașela, călătoarea dramatică ce-și făcea comerciul cu Corneille și Racine, Rașela care se resui pe scena teatrului francez numai ca să zdrobească în Ristori pe Moab și Amalik, Rașela, în fine, care nu era sigură dacă Melpomena va face mai bune trebi în America decît la Paris. A doua zi, ea deschise ochii și văzu în toate jurnalele laudele ce i se făceau, dar în toate găsi coroane pentru Rașela-Camilla și imne de grație pentru Ristori, care dedese teatrului francez pe tragica sa.

Cît de malițioasă este această castă de individie numită jurnaliști! Ei cîntă încă laude pentru Ristori, ba încă îndrăznesc a zice că a trecut acel timp cînd parizianii se fărămau atît cu inima pentru angajarea sau nu a Rașelii, și că daca s-ar retrage Rașela după teatru, nu știu d-ar mai găsi alte tragediene care ar putea-o înlocui sau nu.

Traducțiune de N. FILIMON