Răzmirița (Iosif)
Frînturi de oaste-aleargă pe-apucate.
Ard satele... Departe se năzare
Un greu convoi cu strigăt de pierzare
Prin pîlcuri lungi de praf întunecate.
Catîri cu saci de bani, întregi bazare
De-arginturi, scule, repede-ncărcate,
Chervane vechi, căruțe cu bucate
Se duc spre munți și curg mereu din zare.
Sînt mari averi domnești, strînsoarea, rodul
Atîtor lacrimi și sudori cumplite —
Se zguduie pe stîlpii șubrezi podul...
Străinătatea lacomă le-nghite...
Năuc se uită-n urma lor norodul —
Plîng la răspîntii mame despletite !