Rănitul român
În memoria căpitanului Valter Mărăcineanu
Mă arde groaznic rana... râu gâlgâie al meu sânge
Din ea... și simt viața-mi că repede se stinge!
Dar frații mei ‘nainte pășit-au cu avânt,
Deși din ei căzut-au atâțea la pământ...
Aș vrea să fiu cu dânșii... M-a părăsit puterea...
De sânge și sudoare lot trupul meu e ud...
Nici pot să-i văd căci moartea mi-a-ntunecat vederea
Dar îi aud cum strigă: victorie... i-aud...
Puternice părinte... tu rostitor de soarte
Bun dătător de viață, bun dătător de moarte...
Ascultă rugăciunea cea caldă ce-ți trimit
Cu ultima suflare! — Nu, nu mor amărât,
Căci am văzut de-acuma că țara mea iubită
Copii puternici are, ce gata sunt să moară
Tari apărându-i dreptul... Da... văd că e menită
A fi de-acum cinstită cum fu odinioară!
Da... cred, că viitoru-i e culmea glorioasă
Pe care prin mii jertfe, prin luptă sângeroasă
Nălțat-o-au cu fală, în mândru-ne trecut,
Titani fără de seamăn ca Ștefan cel temut,
Ca Țepeș îndrăznețul și ca Mihai cel tare, —
Prin sângele tău, Doamne, pe om l-ai ridicat...
Prin sângele din piepturi de vatră iubitoare
Iar țara mea la dreptu-i străvechi s-a înălțat.
Căci sângele e prețul prin care-o umilință
Pe veci se răsplătește, se schimbă-n biruință.
Părinte bun! întinde o mână de-ajutor
Cercatei mele nații și fă ca-n viitor
Să fie purtătoarea luminii și-a dreptății,
Și a virtuții pază, și cuib de mari eroi,
Să fie veghea trează și tare-a libertății...
Speranța celor cari greu sufăr în nevoi!
Și întărește-o, Doamne, ca iar să pedepsească
Pe toți nesocotiții câți vor s-o umilească...
Ah greu mă arde rană... râu gâlgâie al meu sânge
Din ea... și simt viața-mi cum repede se stinge...
De mi-ar sta treaz auzul! ca, lumea părăsind
Să-mi mai aud iar frații: victorie... strigând.
Iași, 8 Fevruare 1878