RĂSUNĂ CORN DE AUR...
Răsună corn de aur și împle noaptea clară
Cu chipuri rătăcite din lumea cea solară
Cu mândre-mpărătese ce au trăit în soare
Atâta de frumoase cât cin-le vede – moare.
Veniți genii șăgalnici, ce tupilați sub foaie
Pisați picioarele albe a fetelor bălaie,
Și zimbrii zânei Dochii, în frunți cu stemă mare,
Și voi, cai albi ca spuma, cu coama de ninsoare –
Învie codru [!] – duhuri cu suflet de mireasmă,
Zburați prin crenge negre, ca albe, dulci fantasme,
Pe diafane corpuri lungi pânzării ușoare
De brumă diamantină, ce scânteie în umbră
În părul vost’ coroane, sandale moi, feeric
Ating abia al nopții tăcutul întuneric.
[2285,126 v. | 1871–1872 | EdP V, 114 | 218]