Profile literare/Alex. Vlahuță

Jump to navigation Jump to search
M. Guyau Profile literare
de Traian Demetrescu


ALEX. VLAHUȚĂ
-----

Știu că nu spun un lucru nou afirmând că, la noi, poeții se citesc puțin. In mediul nostru, unde lupta pentru câștig este aproape singura ocupație a uneia din cele mal numeroase clase sociale: burghezimea; unde poporul zace într'o desăvîrșită ignoranță, iar păturile aristocratice vegetează în splendorile luxului și superficialitatea culturei, — negreșit că artele, — și în special poezia, — nu pot să-și creeze o patrie. Și bieții poeți rămân niște egzilați, cu singura speranță, — cum zice Schiller, — de-a ști că au un loc rezervat în..... Cer!

Dar vai! azi nici poeții nu mai cred în Cer!... Cu toate acestea, el cântă încă.

Lipsiți adese-ori de încurajare, de susținere, de entusiasm, — atmosfera sufletelor poetice, — ei meditează, simt, scriu, — mai mult: pot să găsească chiar editori! Pentru că, poezia judecată mai psihologiceste, nu este de cât o manieră de-a trăi; și apoi, se găsesc și «amici necunoscuți», — cum i-a numit așa de dulce profundul Sully Prudhomme, — cari citesc, înțeleg, admiră și iubesc pe poeți. Și:

Nos poémes parfois nous reviennent bénis,
Chauds d'un accueil lointin d'âmes hospitalères.

Să nu se spună că publicul nostru nu citește. Vă înșelați, citește: politică ordinară și romane stupide. Așa că nu e de mirare să vedem cum, în țara nostră, gazetele de senzații și cărțile cele mal neroade, sunt mijloace foarte sigure de-a face bani. Gustul prost și ignoranța publicului sunt, pentru mulți, terenuri de exploatare. E un pericol, o corupțiune intelectuală, pe care n'ar trebui s'o tolerăm.

Un ast-fel de mediu este încă foarte prielnic dezvoltărei mediocrităților. Talentele cari se ridică mai pre sus de spiritul mediului, vor deveni, fatalmente,— decepționiste.

Citiți pe Vlahuță. El este figura cea măi tristă și mai interesantă a poetului decepționist. Poeziile lui vă vor face să înțelegeți durerosul efect al «dezacordului între trebuințele noastre de civilizați și realitatea cauzelor exterioare», exprimându-mă cu cuvintele analistului psiholog Paul Bourget.

Triumful mediocrităței în ărtâ îl' revoltează :

Arta nu'i de voi.— În lături, stârpituri fără simțire,
Ce dați zor lumei blajine cu de-a sila să v'admire!

Alte-ori îl înduioșează amar, îl face să cugete la trista soartă a artistului de talent, și ca un bătrân sceptic, dă sfaturi de o melancolie înțeleaptă:

A, nu'ți tăvăli talentul prin saloanele bogate,
Unde capul nu gândește, unde inima nu bate.....
....................................................
....................................................
Nu, nu te-aștepta să'ți fie cu flori calea semănată.
Munca de artist e crudă și e tristă-a ei răsplată.

Dezacordul între sufletele acestea superioare, nobile și mediul social, dă naștere la două tabere de oameni: unii ajung revoltați, vrăjmași ai întocmirei sociale moderne, visători al unei lumi viitoare (socialiștii); alții se retrag în ei însă-și, «comme dans un linceul» cum zice poetul Richepin. Aceștia sunt decepționiștii sau pesimiștii, — între care intră și poetul nostru Vlahuță.

   Lumea ce ai fost visat-o neaflând-o nicăirea,
   Caută-ți în tine însu-ți liniștea și fericirea.

Dar în această izolare, în această singurătate a sufletului, ce rămâne artistului drept mângâiere? — Arta!

Cultul pentru frumos este refugiul cel mal curat și mal divin pentru sufletele poetice rănite de mizeriile și anomaliile societăței. Acest cult are farmecul dulce, senin, bine-făcător, ca și religiunea pentru unele suflete credincioase.

Se întâmplă însă ca în această izolare poetul să se simtă prea singur. Atunci el caută un ideal, un tovarăși cu care să'și împartă solitutinea sufletului. Și cine poate întrupa acest ideal, dacă nu o femeie?

D-l Ion Gherea ne arată, — cu o sinceră părere de rău, — că Vlahuță ca și Eminescu, n'are un ideal socialistic despre femeie. Foarte adevărat. Dar criticul n'a voit să 'și lămurească pentru ce poetul nu și-a format un ast-fel de ideal. Starea psihică a poetului decepționat e reflexivă, liniștită, melancolică, sensibilă. Lui îi trebuie un suflet de femeie care să se asemene cu al său. Deci idealul ce 'l va visa, va fi o femeie frumoasă, sensibilă, cugetătoare, — care să 'l înțeleagă și să 'i realizeze visul de fericire al sufletului său singuratic și trist. Iar când poetul și-a găsit acest ideal, el îi va spune, cu o mulțumire blândă și duioasă :

   Și 'n trista mea singurătate,
   A fost să te înduri să vii ;
   Vieței mele 'ntunecate
   stăpână pururea să 'i fii.

Este un ideal de femeie pe care îl visează toți acei artiști sensibili, visători și singuratici, — după cum a exprimat dulcele și profundul Sully Prudhomme, în aceste strofe aproape geniale:

Il leur faut une amie à s'attendrir facile,
Souple à leurs vains soupirs comme au vents le roseau,
              Dont le coeur leur soit un asile,
              Et les bras un berceau.

Douce, infiniment douce, indulgente aux chiméres,
Inépuisable en soins calmants ou rechauffants,
      Soins muets comme en ont les mères,
      Car ce sont des enfants.

Il leur faut pour témoin, dans les heures d'étude,
Une âme qu'utour d'eux ils sentent se poser,
      Il leur faut une solitude
      Où voltige un baiser.

Și lângă un asemenea ideal, refugiat în cultul artei un poet decepționist și psiholog, își crează felul său de-a gusta, de-a înțelege, de-a visa, acest etern nimic, care se numește : viața.

FINIS.
-----