Sari la conținut

Privegherea ostașului moldovan

(Redirecționat de la Privegherea ostaşului moldovan)
Privegherea ostașului moldovan
de Gheorghe Asachi
stând în viglă pe râpa Dunărei, când din altă parte urma epidemia egipteană, la 1837


Meditație

[modifică]

Pe a muntelui verzi plaiuri a ei umbre noaptea-ntinde,
De tăcerea cea adâncă orizonul se cuprinde;
A pădurei tristul freamăt, râul care murmura,
Prin acordul melancolic pe natură-adormita;
Dar pe-o stâncă înălțată singuratic priveghează
A Moldovei militarul pentru-a țărei sale pază.
A lui arme lucitoare prin tuneric fulgerau,
Și a coifului său coame de zefir se legănau;
Pasul lui în tact și graiul: cine vine? mpregiur tună
Și eho în depărtare la puternic ton răsună.

Deș-aiure cruntul Aris mii soții a văduvit,
Iar Belona cu făclie secerișuri a stârpit,
A lor furie-nvărvărită, buciumul cel de aramă,
Pe-a Moldaviei junime la resbel încă nu cheamă,
Că pământul ce-n pericoli în vechime a stătut
Se acopere acuma cu-a ostașilor săi scut.
Chiar ca tânăr pui de vultur, ce-n esemple se îndeamnă
A sumeței sale maice la zbor drumul când însamnă
Stând în viglă, este-ostașul celor răi înfrânător
Ș-a Igeei europee credincios apărător,
Că-n obeze ferecate p-egipteanul monstru ține,
Ce mugind se zbuciumează pe a Dunărei arine
Și din gură-nveninată vărsând moarte-nfricoșat
De mii sfere inocente undele s-a încruntat.

Priveghind ostașul postul în a nopței tunecime,
Aripata sa gândire se întoarnă la vechime,
La eroii ce stătură în strămoșilor pământ,
Ale cărora cenușă zace-acuma în mormânt.
De respect plin de mirare cugetează l-a lor nume
Și esemple de virtute care-a făptuit în lume.
Dac-a soartei grea povară multe veacuri a purtat
Și a patriei mântuire cu sânge-a răscumparat,
Răzămându-să în Pronie ș-a părinților credință,
Prin ei dacă țara încă a păstrat a sa ființă,
Nu-i virtute mai puțină, pentru cugetul mărit,
A-ndrepta în pace patria cătră scopul cel dorit,
Între mii cărări străine nemirita a alege,
A domni cu dreptul cuget, prin energie și lege,
Și-n temeiul de legi nouă a urzi un nou popor.

La aceste nalte fapte când ostașul cugetează,
Iacă soarele revarsă scânteioase-a sale rază,
Și-n luceafărul luminei văzând scris acea menire
Cum că Pronia decretează a Moldovei fericire,
Umilit de cunoștință, cu un suflet înfocat,
Plecând arma sa, ostașul ceste rugi a înălțat: