Prinos
Din jgheabul nalt al șipotului până
Pe stânca învelită cu mușchi verde,
Legându-și arcul, apa săgetează
Lumină prin penumbrele pădurii.
Alăturea altarul. Piatra veche
Din săpătura ștearsă mai păstrează
Doar păcurarul tânăr care duce
Pe brațe mielul alb cu lâna creață,
Doar fata mlădioasă care suflă
În două fluiere prelungi și fata
Ce poartă în mers lin un coș cu poame,
Lung vălul le mai flutură pe șolduri.
Și nimeni altul.
Sub frunză apa nouă se perindă.
Pustiul altor vremuri se așterne.