Primăvara (Ana Conta-Kernbach)
Sunt priviri de primăvară printre cetele de nori,
Năzuinți se-nfiripează,
Gândule,
Pe unde-mi zbori?
Glia,mama tuturora își întinde-a lene brațul
Flori să-i picure lumina
Să-i astâmpere
Nesațul.
Iar zăvoiu-ncet tresare de sub gluga-i arămie.
Framântruile de viață
El le simte
Cum învie.
Viitorul roi de fluturi și miresmele de flori
Toate-acum se-nfiripează
Din îndemnuri
Din fiori.
Iar din cuibul singuratec ce pustiul înconjoară
Dor de viață se răsfiră,
Spre el tinde
O cocoară.
Din încătușarea gheții fug șuvoaiele vorbareți
Și s-alungă și se-ndeamna
Printre stâncile
Hrapareți.
Ce te iei tu pe-a lor urmă, gândule nesocotit?
Lor în față, veșnicia!
Tu de-o clipă
Ești robit.