Poveste (Ana Conta-Kernbach)
A fost, a fost... și n-a mai fi...
Și n-a mai fi și nu mai este...
Blând visul meu, cald, mângâios,
De mâni fi-va poveste.
Poveste făr’ de Feți Frumoși
Și fără Cosânzene,
Ca floarea rumenă domnind
Pe răriști de poiene.
Nici pasăre măiastră, nu!
Nici zmei viteji, doborâtori,
Nici punți durate din argint
Dintr-un amurg și până în zori.
Ci doar balauri tăinuind
O piatră nestimată:
Durerile ce-au doborât
Simțirea mea curata.
Și-un luptător isteț...
Pe basm
Eu singură-s stăpână!
Că doar tot visu-i făurit
De-o strângere de mână!