Plugușor

Aho, aho, copii si frați
Stați puțin si nu-mânați,
Lângă boi v-alăturați
Și cuvântul mi-ascultați

S-a sculat mai an
Bădica Traian
Și-a încălecat
Pe-un cal învățat,

Cu numele de Graur,
Cu șeaua de aur,
Cu frâu de mătasă,
Cât vița de groasă.

Și în scări s-a ridicat,
Ca s-aleagă-un loc curat
De arat și semănat.
Și-n curând s-a apucat,

Câmpul neted de arat,
În lungiș
Și-n curmeziș
S-a apucat într-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:

Boi bourei
În coadă cudălbei,
În frunte țintăței.
Mânați flăcăi: hăi, hăi!

Ziua toată a lucrat,
Brazda neagră a răsturnat
Și prin brazde-a semănat
Grâu mărunt și grâu de vară,
Să dea Domnul să răsară.

Și când lucrul a sfârșit
Iată, măre, s-a stârnit,
Un vânt mare pe pământ
Și ploi multe după vânt,

Pământul de-a răcorit
Și sămânța a-ncolțit
La lună, la săptămână
Își umplu cu aur mâna.

Și se duse ca să vadă
De i-a dat Dumnezeu roadă
Și de-i grâul răsărit
Și de-i spicul aurit.
Mânați flăcăi: hăi, hăi!

Traian iute s-a întors...
Și din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai năzdrăvan,
Cum îi place lui Traian:

Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.

El voios a-ncălecat,
La Tighina a plecat
Și oțel a cumpărat
Ca să facă seceri mari
Pentru secerători tari.
Și să facă seceri mici
Pentru copilași voinici.

Și-a strâns fine și vecine
Și vreo trei babe bătrâne,
Care știu rândul la pâne;
Și pe câmp i-a dus
Și pe toți i-a pus,
La lucrul pământului în răcoarea vântului.

Ei cu stânga apucau
Și cu dreapta secerau
Și prin lan înaintau
De părea că înotau.
Mânați măi: hăi, hăi!

Alții în urma lor legau
Și clăi mândre ridicau,
Apoi carele-ncărcau
Și pe toate le cărau
În capul pământului,
În bătaia vântului.

Arie pe loc făceau
Și grâul îl treierau;
Harabale încărcau
Și la moară le porneau.

Și turnau deasupra-n coș
Grâu mărunțel de cel roș,
De sub piatră în covată
Curgea făină curată.

Traian mult se bucura,
Zeciuială morii da
Și voios se înturna.

Iară mândra jupâneasă
Auzea tocmai din casă
Chiotul flăcăilor
Scârțâitul carelor.
Mânați măi: hăi, hăi!

În cămară ea mergea
Și din cui își alegea
Sită mare și cam deasă
Tot ca pânza de mătasă

Și cernea, măre, cernea,
Ninsoare se așternea;
Apoi pâne plămădea
Și-o lăsa până dospea;

Colăcei că învârtea
Pe lopată mi-i culca
Și-n cuptor mi-arunca;
Apoi iară cu lopata,
Rumeni îi scotea și... gata!

Atunci ea-mpărțea vreo cinci,
La flăcăii cei voinici
Și-mpărțea trei colăcei
La copiii mititei.
Mânați măi: hăi, hăi!

Holde mândre lui Traian,
Asfel să dea și la voi
Ca s-avem parte și noi.

Să vă fie casa, casă;
Să vă fie masa, masă;
Tot cu mesele întinse
Și făcliile aprinse.
Și la anul să trăiți,
Să vă găsim înfloriți,

Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna cea bogată
De toate-ndestulată.
Aho, aho!