Pianistul

Jump to navigation Jump to search
Pianistul
de Mircea Demetriade


    Vibrări adânci, sonore, și pline de mâhnire
    Sub degete nervoase pe clape-alunecau...
    Se răspândeau în juru-i în lungă hohotire
    De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau.

    De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau,
    Accente disperate de-apusă fericire, -
    Pianul, - sub amare gândiri care-l munceau
    Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire.

    Scotea, ca bun tovarăș l-a lui nenorocire,
    Suspinuri prelungite, ce pieptu-i năbușeau;
    Mustrări acelei care uită a lui iubire...
    Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau.

    Vibrări adânci, sonore și pline de mâhnire,
    De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau...
    Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire...
    Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau

    Reamintiri de-acele ce-odată îi zâmbeau,
    Fermecător pianul și-n dulce suvenire
    Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenorocire.

    Scotea ca bun tovarăș l-a lui nenoricire,
    Șoptirile ce-odată cu drag îl mângâiau
    De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau.

    De plânsete ce-n suflet adânc îl pătrundeau,
    Aproape-n neștiință porni în aiurire
    Vibrări adânci, sonore, și pline de mâhnire.

    Aproape-n neștiință porni în aiurire,
    Șoptirile ce-odată cu drag îl mângâiau,
    Fermecător pianul și-n dulce suvenire.