Petre Ispirescu - Corespondență

Sari la navigare Sari la căutare
Corespondență
de Petre Ispirescu


1[modifică]

București, 4/16 mai, 1879.

Stimatule domnule Iarnik, Azi la 9 ore de dimineață am fost pe la d-voastră. N-ați fost acasă.

Și fiindcă mi-ați spus, cînd ați venit pe la mine, că voiți să citim împreună basmele ce ați priimit de la d. Moldovanu din Blaj, vă rog să destinați orele ce vă convin, spre a vă aștepta.

Aș veni însumi pentru aceasta pe la d-voastră, dară prezența mea este așa de strîns legată de afacerile tipografiei, încît îmi este cu totul dezavantagios de a lipsi.

Orele de seara socotesc a fi cele mai nemerite.

Sunt al d-voastră devot.

P. Ispirescu

2[modifică]

București, 6/l8 mai, 1879.

Stimatule domnule profesor, Mă iartă că n-am putut să-ți scriu încă de ieri. Suvenirea, despre care vorbești, va fi mai dulce pentru mine, căci eu, neînvățatul, netitratul, să am parte a sta la vorbă cu un om de merit și de valoarea d-tale. Te rog nu mă umili cu complimentele, căci nu știu cum să ți le întorc.

Te aștept dară la tipografia noastră mîine seară la 6 ore, luni.

Te salut cu bucurie, și mă aibi întrutotul devot.

P. Ispirescu

3[modifică]

București, 9/21 iulie, 1879.

Domnul meu iubit,

Mă luasem de gînduri văzînd că nu priimesc de la d-ta nici o sciință. Cînd, tocmai ieri am și priimit cartea dumitate postală. Mi-a părut bine că ai ajuns teafăr, ca un voinic. M-am bucurat de bucuria dumitale, că ai aflat vești bune de la familia d-tale. Noi ne bălăbănim cu căldura. Ne-a moleșit de tot. Nu putem lucra, fiind nevoiți a tot sta cu batista în mînă să ne ștergem de sudoare. Eu am priimit, pentru d-ta, de la Ministerul Cultelor, din cărțile cerute de d-ta de la Tipografia statului, pe cele următoare: 1°. Carte de lectură de B. Ștefănescu; 2°. Regulile ortografiei limbei române; 3°. Bibliografia cărților române. de Iarcu; 4°. Dicționar eleno-român, de I. Ioanid (2 vol.); 5°. Volumul III din Istoria generală, de Crețescu; 6°. Psihologia, trad. de Nițulescu; 7°. Phaedri, fabularul, literi quinque; 8°. Abecedar de Iarcu; 9°. Botanica de Ananescu; 10°. Zoologia, de idem; 11°. Codul civil; 12°. Tarif general vamal; 13°. Tariful convențional.

Ai noștri te salută cu iubire și-ți doresc o frumoasă petrecere.

De la mine, priimește închinăciuni și cîteva testele de strînsori de mînă frățești.

P. Ispirescu

4[modifică]

București, 11/23 septembrie, 1879.

Iubitul meu, domnule Iarnik, În scrisorile ce am priimit de la d-voastră, nici d-ta, nici Constantin, nu menționați nimic de scrisorile ce v-am trimis la Viena și in Boemia.

Astăzi răspunz scrisorii d-tale de la 1/13 septembrie. Îmi pare bine că v-ați întors sănătoși în Viena și că ați început cursul; dară mai mult îmi pare bine că ai izbutit să urmeze Constantin în școală la d-ta. Îți mulțumesc din inimă pentru stăruința ce ai depus întru aceasta.

În privința cărților d-tale, precum am scris lui Constantin, și trebuie să-ți fi comunicat și d-tale, le-am trimis la 8/20 la gară. Ascultă ce mi s-a întîmplat: sîmbătă la 8 a fost zi de sărbătoare. Eu, neștiind că în zile de sărbători nu priimește la gară lucruri de transportat, am rugat pe d. Paliza, să se ducă cu lăzile să le depuie, și să plătească transportul. El s-a dus.

Însă, ce să vezi d-ta? Nu numai că n-a voit să i le priimească spre transportare, dară nu l-a îngăduit nici măcar să le lase acolo pînă luni. A fost nevoit bietul Paliza să le lase la o prăvălie din preajma garei, plătind chirie 1 leu nou, decît să le aducă înapoi, și apoi iară să le ducă, ceea ce ar fi costat mai mult.

Și astfel tocmai luni, adică ieri, s-a dus încă o dată de le-a predat.

Mai la vale, îți voi însemna și cît a costat.

Acum trebuie să știi că lada fiind încăpătoare, am priimit să se trimiță și d-lui Teclu niște cărți ale Academiei, în patru pachete, pentru care te rog să nu te superi.

În lada cea mare am mai introdus, pentru Constantin, o cutie cu rahat, nițele icre negre și cîteva gutui. Cînd te vei prezenta să scoți lăzile de la vamă, te rog să declari aceasta și de va fi ceva de plată, fă-o în socoteala mea.

N-am înțeles ce ai voit să zici prin fraza următoare: „Pînă a nu expedia lada cu cărți, uită-te, te rog, daca n-ai poate ceva la d-ta, de ce poți să dispui, și să-l adaogi la alelalte. Se înțelege că le vei trimite ca marfă cu viteza cea mică.”

Dacă este vorba de bani, apoi iată că-ți trimit pe lîngă aceasta, deși sunt foarte strîmtorat, suma de 30 fiorini; și te rog să însemnezi ce cheltuială vei face cu Constantin, ca să-ți plătesc. Daca vezi că este frig, binevoiește a-i cumpăra o păreche de pantaloni de iarnă. Nu cred că este de trebuință a-ți recomanda să nu fie scumpi, ci să ne întindem după cît ne ajunge pătura.

Nu te supăra, mă rog, dacă te întreb, care Columnă să trimit d-lui Cihac, cea pe 1876, sau cea pe 1877, căci am uitat.

Cînd scriam această epistolă, am priimit încă una de la Constantin. Spune-mi, rogu-te, am (sic!) mai luat vrun băiat? Și cum se îngăduie Constantin cu dînsul.

Din partea femeii mele și alor mei, priimiți, d-ta și d-na Iarnik salutări cordiale.

Sărută-ți copilașii în locul nostru; iară lui Constantin spune-i, te rog, că-i trimiț binecuvîntările mele părintești și că doresc foarte să se silească la învățătură, căci pentru dînsul va fi bine.

Îți strîng mîna cu dragoste și să auzim de bine P. Ispirescu

P.S. Constantin a început a rupe nemțește?

Comptul pentru transportul lăzilor la Viena. franci cent.

4,00 costul ladei. N-am găsit mai mică. 1,50 dați căruțașului ce a dus lăzile la gară. 1,00 chiria pe două zile. 0,50 transportul lor din nou la gară. 17,30 plata pentru expediție la Viena. 1,50 trei declarații vamale. 2,00 patru plumburi puse pe lăzi de la vamă. 1,65 Fracht brief.

29,45 suma

5[modifică]

București, 4/16 octombrie, 1879.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

În privința lui Constantin am aprobat tot ce mi-ai scris la 1 și la 9 octombrie st.n., daca nu se poate altfel. Și nici nu stăruiesc să-l punem la niște studii ce sunt preste puterile lui.

Sper să văd zilele astea pe d. Cionca și să-i comunic mulțumirile d-tale pentru gramatica ce ți-a trimis.

Dicționarul germano-român, de Bariț, socotesc că l-ai și priimit. D-lui Cihac i-am trimis Columna.

În privința lăzilor cu cărți:

Ți-am spus că am trimis pe d. Palița cu dînsele la gară, ca să plătească drumul pînă la Viena. După recipisa căilor ferate, pe care v-o alătur aci, eu și azi crez că drumul a fost plătit pînă la Viena. Suma ce am răspuns căilor ferate este aceea pe care ți-am însemnat-o în scrisoare, după cum te vei încredința din recipisa ce-ți spusei mai sus că ți-o alătur. Daca eroare ar fi aci întru ceva, acea eroare nu poate veni de la mine; căci eu atîția bani am dat cît ți-am și scris. De aceea, îți trimit chitanța sau recipisa în original, să te servești cu dînsa unde trebuința va cere, dacă eroarea ar proveni din partea Direcției căilor ferate române.

Nu mi-ai spus daca ai întîmpinat vro dificultate pentru lucrurile de mîncare pentru Constantin, ce conținea lada cea mare.

Poveștile unchiașului sfătos m-am hotărît să le dau la lumină, fără prefața d-lui Odobescu.

După ce d-sa, cum știi și d-ta, a fost ocupat cu lucrările Academiei din sesiunea trecută apoi acum în cele din urmă a fost greu bolnav. Numai de cîteva zile s-a dat jos din pat și cugetă a merge să petreacă iarna în străinătate. Astea toate l-a oprit de a-și împlini făgăduiala. Și de n-ar fi fost astă făgăduială și îndemnul d-sale de a o tipări, nici n-aș fi avut curagiul să mă expui publicului. Acum, după ce sunt tipărite cea mai mare parte din aceste povești, după ce tărăgăiesc de o jumătate de an ca să am o prefață, am obosit așteptînd, și m-am hotărît ca de îndată ce voi găsi nițel timp vreunui lucrător, să dau să le termine de tipărit, și să le scot la lumină, întîmplă-se ce s-o întîmplă. Nu sper că va fi bine priimită de public, fiindcă oamenii se uită la nume, și numele meu n-are nici o vază. Dară, cum zisei, fiind în cea mai mare parte tipărită, nu pot a o lăsa să putrezească, fără a ieși la lumină.

Noi ne aflăm bine, și cu toții vă dorim, dumitale și familiei întregi a dumitale, sănătate desăvîrșită.

Să auzim de bine, P. Ispirescu

6[modifică]

București, 9/21 octombrie, 1879.

Dragul meu, domnule Iarnik,

N-am ce să răspunz la scrisoarea dumitale de la 4/16 octombrie curent, decît că aprobez comptul ce mi-ați trimis, daca se va adeveri vro eroare din parte-mi la chiria plătită drumurilor de fier, după recipisa originală ce ți-am trimis-o cu epistola mea tot de la 4/16 curent.

Mă bucur că Constantin a început a rupe nemțește. Am foarte multă speranță în bunăvoința d-tale și multă recunoștință d-nei Iarnik pentru buna îngrijire. Nu mai puțină bucurie am simțit, înștiințîndu-mă că s-a dezbărat Constantin de obiceiul de a dormi cu lumînarea aprinsă și că este speranță a se dezbăra și de alte copilării.

Mi-a părut rău că a făcut Constantin necuviința de a aruncat scrisoarea în foc, cînd i-ai propus să o închideți în același plic cu scrisoarea dumitale, spre a cruța portul, pentru care tot astăzi i-am scris și lui. De la dînsul n-am priimit nici o scrisoare de rîndul acesta, și nici n-are ce să-mi scrie.

Mă voi conforma dorinței dumitale, spre a-ți trimite banii în ianuarie.

Tocmai cînd mă așteptam mai puțin din partea d-lui Odobescu, ca unul ce abia a început să se întremeze dintr-o boală grea de stomac, ce a suferit de curînd, mă pomenesc că-mi trimite o prefață la Poveștile, unchiașului sfătos, scrisă pe șase sferturi de hirtie. Acum sper ca în curînd să dau la lumină aceste povești.

Am tot uitat să-ți spui, de cîte ori ți-am scris, că d. Laurian, bătrînul, împreună cu fiul d-sale cel mai mare, se află de mai mult timp la Viena, spre a se face bătrînului o operație.

Arată d-riei Iarnik din parte-mi, din partea femeii mele și a tutulor alor mei respectuoase complimente.

Sărută pe copii în locul nostru, iară d-ta priimește o strînsoare de mînă amicală din partea noastră și să auzim de bine P. Ispirescu

7[modifică]

București, 22 noiembrie, 1870.

Iubitul meu, domnule Iarnik, De mult nu ți-am mai scris. Să mă crezi că timpul mi-a lipsit. Ziua este așa de mică încît pînă te-ntorci, pînă te sucești, vezi numai că se face noapte. Sunt așa de ocupat, încît nu mi-ar părea rău să fie ziua de două ori mai mare decît este. Dară n-ai ce face, așa este ea rînduită să fie, și așa va fi; iară noi să ne mai punem pofta în cui, povestea românului, că nu e după cum voim noi, ci după cum s-au croit lucrurile de la începutul lor.

Eu îți mai trimit o carte din Poveștile unchiașului, pentru Constantin. Daca crezi să i-o dai a o citi, bine; iară de nu, întrebuințeaz-o dumneata cum vei pofti; și o alta pentru d. Bălăceanu și te rog să i-o dai cînd vei mai avea ocazia să-l vezi, cu toate că, personal, nu mă cunoaște.

Aflu că un domn student din Viena se ocupă de basmele noastre, pentru care a și venit la mine d. Nestor, fiul, de mi-a cerut cîte un exemplar din cărțile mele, și i-am dat ce am avut. Ce va fi făcînd cu ele? Căci numele studentului n-a voit să mi-l spuie.

Îmi pare rău că n-ai putut să întîlnești pe d. Odobescu. Daca vei voi, ai putea să-i scrii la Geneva, post-restant.

Ți-a răspuns d. Kogălniceanu? căci mie nu mi-a trimis nimic. Pe d. Hasdeu nu l-am văzut de mult. Acum vine foarte rar pe la noi. D-ta știi de ce. Voi căuta însă să-l întîlnesc zilele astea și să-i vorbesc.

Cărțile dumitale le-am dat astăzi la poștă ca să ți le aducă; numai mi-am luat voie a opri una pentru mine, fiindcă ceea pe care o aveam eu, am dat-o d-lui Cionca, după cuvîntul d-tale.

Acum cîteva vorbe despre Constantin. Ce face el? Cum merge cu purtarea și cu învățătura? El îmi scrie că se află bine; și eu nu m-am îndoit niciodată de buna-voință a d-voastră către el.

Într-o scrisoare, ce i-am adresat zilele trecute, i-am zis să te roage a-i cumpăra o căciulă de iarnă. Acum mai adaog rugîndu-te ca, de te înlesnești, să-i cumperi și ciorapi de lînă și legătură de gît, tot de lînă, care să-i ție cald.

Am văzut anunțîndu-se prin România liberă că în Viena, Praterstrasse, nr. 16, se găsesc ceasornice foarte ieftine. Te rog, scumpul meu domn, ca să cercetezi, cînd vei avea timp, daca este ceva bun și ieftin, ca să cumpărăm unul lui Constantin, daca va depune examen cu bun succes, acum, în ianuarie.

Mă iartă că te însărcinez cu atîtea lucruri, pe d-ta carele în toate orele zilei ai cîte ceva de făcut. Această din urmă însărcinare însă o vei putea îndeplini printre picături, cum se zice, cînd adecă ți se va înfățișa ocazie, căci nu dăm pe foc, ca numaidecît să se facă.

Ai noștri, împreună cu mine, vă salută cu iubire și vă dorește tot binele și sănătate, atît dumitale cît și întregei dumitale familii.

Să auzim de bine.

P. Ispirescu

8[modifică]

București, 10/22 decembrie, 1879.

Iubite domnule Iarnik,

Îți mulțumesc că ai luat lui Constantin căciulă și ciorapi. Cît pentru legătură de gît mă unesc și eu cu părerea d-tale.

Ceasornicul promis lui Constantin te rog să-l iei cînd vei crede d-ta că el îl merită, și scriindu-mi cît costă, să vă trimit imediat banii.

Îți trimit încă un exemplar din Poveștile unchiașului, după cum îl (sic!) scrii, ca să-l aibi la trebuință, Prețul cărții este un leu nou. Iți trimit asemenea aci închis 5 fiorini ca dar de Anul Nou pentru profesorul lui Constantin.

D. Odobescu se află acum la Paris. Daca voi să-i scrii, poți să trimiți scrisoarea pe adresa d-sale la Paris, rue de Naples, nr. 72.

Îți mulțumesc cu deosebire pentru îngrijirea ce dai lui Constantin. Mă bucură mult vestea ce-mi dai că el, atît în purtare cît și la învătătură, merge bine.

Îmi spun cei de la Academie că n-au priimit încă răspuns de la d. Teclu despre priimirea cărților.

Mă iartă că-ți scriu așa de puțin. N-am timp, sunt foarte ocupat.

Priimește de la ai noștri, d-ta și d-na Iarnik, salutări amicale, și de la mine o strînsoare călduroasă de mînă.

P. Ispirescu

9[modifică]

București, 13 decembrie st.v., 1879.

Iubite domnule Iarnik, Astăzi am priimit o cartă poștală de la d. Odobescu din Paris. Mă grăbesc a-ți comunica și d-tale adresa, daca voiești să-i scrii: Paris, Rue la Boëtie, 52 (ancienne rue Abatucci). Pe lingă altele, îmi scrie că d. Picot este încîntat de Poveștile unchiașului sfătos.

Vă urez să petreceți cu bine și cu sănătate sărbătorile Crăciunului.

Lui Constantin, binecuvîntări părintești. Eu și ai noștri vă salutăm cu sinceritate pe d-voastră, pe femeia d-voastră și pe toată familia.

Devotatul dv. P. Ispirescu

10[modifică]

București, 17/29 decembrie, 1879.

Iubite domnule Iarnik, La noi este obiceiul a se felicita oamenii cu sorcova. Constantin îți va spune ce este sorcova. Această felicitare se face numai la Anul Nou.

Cu obiceiurile noastre, eu, femeia și copiii mei, venim a vă felicita de ziua anului ce va începe, 1880, cu o sorcovă românească, urîndu-vă:

Sorcova, Vesela, Să trăiți,

Să mărgăriți,

Peste vară,

Primăvară,

Ca un măr,

Ca un păr,

Ca un fir

De trandafir,

Tare ca fierul,

Iute ca oțelul.

Tare ca piatra,

Iute ca săgeata.

La anul și la mulți ani!

Pe lîngă acestea, subscrisul cu ai săi vă dorește prosperitate, voie bună și sănătate întru mulți ani.

Devotul dv.

P. Ispirescu

11[modifică]

București, 9/21 ianuarie, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Răspunzînd onor. d-tale epistole de la 1 ianuarie 1880 st. n. cată (sic!) mai întîi să te rog a nu fi supărat pentru întîrziere. În adevăr, cînd ne-am despărțit, la ultima noastră întrevedere în București, ți-am spus că în cursul lui ianuarie nu voi fi așa de strîmtorat, ci mă voi înlesni mai ușor să-ți trimit ceea ce îți sunt dator. Diferența însă de 12 zile ale calendarelor vechi și nou, făcu ca întîrzierea să fie și mai simțită. Deosebit de aceasta, clientul meu de unde aveam să ridic bani, m-a întîrziat și el cu 9 zile, astfel că tocmai azi priimindu-i, îndată ți-am expediat și d-tale pe lîngă aceasta 200 franci, plătindu-mi datoria și restul să-l ai pentru cheltuieli, ce vei mai face cu Constantin. Vezi socoteala la sfîrșit.

Te fericesc, domnule Iarnik, pentru activitatea d-tale. Cu chipul acesta ai să fii scutit de multe ceasuri neplăcute ce le au cei greoi la lucru sau cei leneși. Urmează, domnule Iarnik, a fi voios în hărnicie și lucrează bărbătește; pe lîngă mulțumirea ce vei avea producînd, vei fi și folositor omenirei, și apoi vei mînca cu poftă și vei fi sănătos.

Și fiindcă ai avut inimă bună să-mi comunici și mie cu ce te ocupi, apoi te rog, să nu iei în nume de rău, dacă îți voi spune și eu cîte ceva din neînsemnatele mele ocupații.

După cum știi de cînd erai în București, adun la zicători. De atunci pînă acum am răsfoit cele 12 volume din Convorbiri, fabulele lui Țichindeal și alte cărți, de unde am mai scos o sumă de zicători. Socotesc ca în primăvară să încep a le rîndui după cum mă va duce capul mai bine, și apoi mai consultînd pe cineva, le voi tipări, dacă îmi va spune că merită să fac cu ele și cheltuială de bani, după ce am făcut atîta cheltuială de timp. Pe lîngă acestea, m-am apucat să revizuiesc Poveștile unchiașului, partea II.

Din cărticica mea, am trimis și d-lui Gihac un exemplar. Nu știu de-l va fi priimit, căci n-am priimit nici un răspuns. Societății studenților, ce-mi arăți d-ta că ar exista în Viena, astăzi chiar i-am expediat una, după adresa ce mi-ai dat.

Îmi pare rău cît un lucru mare de întîmplarea cu trimiterea lăzilor d-tale cu cărți. Am tot așteptat să vie cineva de la Direcția căilor ferate să mă întrebe ceva sau să facă vreo cercetare în urma reclamei d-tale; dară nu s-a arătat nimeni pînă acum. Cu toate astea fiindcă d-ta îmi spui că pe nedreptul ai plătit acei zece franci, eu nu voi să te las a suferi o pagubă ce nu te privește; o iau eu, deci, pe socoteala mea, și prin urmare comptul d-tale îl vei regulă astfel:

33 fl. 51 kr. cheltuiți cu Constantin.

28 fl. 18 kr. rămași la d-ta din comptul precedent.

5,33 îți mai, sunt dator eu din socoteala veche.

Aici vei găsi 200 franci în bilete.de bancă franțuzești, după dorința ce ai arătat a-ți trimite bani franțuzești. Din aceștia: 160 îi vei trece în compt pentru lunile octombrie, noiembrie, decembrie 1879 și ianuarie 1880; iară pentru cei 40 franci ce mai trece, după ce vei scoate dintr-înșii cei 5 fl. 33 kr. datoria veche, restul îl vei ține ca să ai de cheltuială pentru Constantin, pînă la o nouă socoteală.

Să știi, iubite domnule Iarnik, că pui mare preț pe cele ce-mi spui despre Constantin. Două, trei vorbe de-ale d-tale sunt de sute de ori mai crezute decît mii de vorbe ce-mi va scrie el; și sunt atît de vesel, încît nu-ți pot spune, aflînd că merge binișor cu studiul. Pentru aceasta; îți adresez călduroasele mele mulțumiri, atît d-tale, cît și doamnei Iarnik, care atît de mult se interesează de fiul meu, și pentru care rog pe Dumnezeu să-mi prezinte ocazia ca să vă pot arăta recunoștința mea.

Îmi spuneai, iubite domnule Iarnik, de niște lucrări ale d-tale, cînd erai la București, adecă despre niște cîntece populare ce ai adunat și la care ziceai că puteam să-ți dau concursul meu; nu mi-ai mai scris nimic despre dînsele. Scrie-mi ceva ca să știu și eu unde te afli.

Sfîrșind, te rog să priimiți, d-ta și soția d-tale, drăgăstoase salutări din partea mea, a soției mele și a tutulor celor ce mă înconjoară.

Lui Constantin, binecuvîntări părintești și dorința de a se găsi bine, precum noi cu toții ne aflăm sănătoși.

Să auzim de bine P. Ispirescu

12[modifică]

București, 29 ianuarie/10 februarie, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Mare bucurie mi-a pricinuit scrisoarea dumitale de la 21 ianuarie (2 februarie) 1880, fiindcă ea mi-arată că te gîndcști la mine. M-aș crede fericit cînd aș putea să satisfac pe deplin așteptările dumitale. Și mă voi sili să fac tot ce-mi va fi prin putință, ca să-ți dovedesc că nu mă sperii de muncă.

Mai întîi, declar că mă asociez din toată inima la propunerile dumitale; și va fi pentru mine o însemnată onoare ca să figureze numele meu pe aceeași carte alături cu al d-tale; numai nu știu dacă merită.

Știu că mi-ai vorbit ceva, cînd erai la București, despre o lucrare ce ai dori să faci; dară atîta tot; nu mi-aduc însă aminte să-mi fi recomandat ceva ca să însemnez niscaiva pasaje; și-ți mărturisesc că pînă acum n-am făcut nimic în această privință, altceva avînd de lucru, însă, deoarece trebuința cere, îndată după răspunsul d-tale, la următoarele lămuriri, mă voi pune cu hărnicie la lucru.

1°. Cam cîte exemplare crezi d-ta că s-ar putea desface, ca să nu ne fie munca în deșert;

2°. Ca să se hotărască prețul unei coaie de tipar, mai întîi trebuie să știu ce format va avea cartea, cu ce litere se va tipări și în cîte exemplare;

3°. Ca să pot face ceva, te-aș ruga să-mi dai vro două exemple: adică:

a) . Să-mi alegi d-ta din vrurt autor oarecare, vrun pasaj măcar; b) . Să-mi dai o mostră de notiță literarară trebuie să fac;

4°. Ar fi de dorit să-mi notezi cam ce autori să consult și rare din operele lor să citesc de preferință;

5°. Cam cît material să aduc; adică cam de cîte coaie de tipar are să fie cartea.

Avînd aceste lămuriri, iubite domnule Iarnik, de la d-ta, cred că nu este de prisos să vă amintesc, ceea ce știi d-ta, că dispui de puțin timp, și prin urmare are să treacă luni pînă să citesc atîta cît trebuie pentru îndeplinirea scopului. De aceea, te rog de pe acum să nu te superi, și să nu crezi că m-am dat lenii, cînd vei vedea că se întîrzie oarecum realizarea propunerii d-tale.

Eu, de cum voi alege ceva din vrun autor, voi copia și ți-o voi trimite d-tale spre revizuire.

Trecînd la altele, te rog, domnule Iarnik, să binevoiești a spune lui Constantin că am priimit scrisoarea lui de la 1 februarie; că să nu fie neliniștit neavînd scrisori mai dese de la mine. Ocupațiile mele nu mă iartă să-i împlinesc dorința. O dată pe lună, socotesc că este de ajuns, în timpi normali, a afla unul despre starea sănătății altuia. El însă, daca îi prisosește timp de la lecții, și voiește, poate să scrie și de mai multe ori pe lună.

Acum, domnule, noi și ai noștri dorim să vă găsească scrisoarea mea pe deplin sănătoși, și vă salutăm, pe d-ta și pe întreaga d-tale familie cu cordialitate.

Să auzim de bine.

P. Ispirescu

13[modifică]

București, 18 februarie, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

De astă dată, puțin îți scriu. Timpul nu-mi ajunge pentru ocupațiile ordinare. Este vorba despre cele ce mi-ai scris în ultima d-tale scrisoare, la care ți-am răspuns, dar la care răspuns n-am priimit pînă acum de Ia d-ta nici aprobare, nici dezaprobare..

Cu toate astea, eu tot am citit tom. I din Magazinul istoric și acum mă ocup cu citirea tomului II. Am copiat cîte ceva din ce am găsit în tom. I, și vro două bucăți din Cuvente den bătrîni, t. II. Ți le trimit în osebit pachet pe lîngă aceasta, ca să le vezi..

Daca crezi că poate servi la scopul pentru care am scris-o, mă rog să mă înștiințezi ca să merg înainte, daca nu, binevoiește și-mi arată observațiunile d-tale.

Eu și ai noștri salutăm cu dragoste pe d-na Iarnik și pe copilași.

Din parte-mi priimește o strînsoare de mînă amicală, și să auzim de bine.

P. Ispirescu.

14[modifică]

București, 9/21 martie, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Povățuit de scrisoarea dumitale de la 5 martie st.n., m-am pus a ceti texte vechi înainte de toate. Rezultatul vi-l alătur pe lîngă aceasta sub bandă; el este:

1. Prefața de la Pravila lui Vasile Lupul, din 1646;

2. Prefața la Pravila lui Matei Basarab, 1652.

3. Extras din Psaltirea lui Dosoteiu, 1680.

4. Extras din Paremiarul lui Dosoteiu, 1683;

5. Prefața de la cartea intitulată Învățături creștinești, din 1700.

Din autorii mai noi:

6. Extras din scrierile lui Consl. Negruzzi.

7. Extras din Țara noastră de Aurelian.

Pînă întrucît am izbutit, te rog să faci bine a mă anunța.

Voi cere de la Academie Psaltirea în versuri a lui Dosoteiu și Psaltirea lui Coresi, din care voi extrage încă ceva, și apoi voi urma a citi și texturi mai noi. Văd și eu că merge cam încet; dară ce să fac? N-am decît două sau trei ore de noapte. Celelalte îmi sunt reclamate de necesitatea lucrului pentru existență.

Mă voi folosi de lista autorilor ce mi-ai trimis; nu crez însă că merită toți atenție. Voi extrage ceva și din Arghir și Alexandria, și cum voi mai copia ceva îți voi trimite. Am terminat de citit patru volume din Magazinul istoric.

Cartea lui Aron Pumnul [nu] am priimit-o. Nu am putut afla pînă acum pe cineva care să o aibă; daca îți vine ușor, te rog, procură-mi-o d-ta, din Viena.

Iartă-mă că-ți scriu fără șir; sunt forțat de lipsa timpului a-ți scrie ceva mai regulat. Și aceasta este făcută așa, din fugă, cum se zice.

Dă, te rog, alăturata scrisoare lui Constantin

Ai noștri salută cu dragoste pe ai d-tale.

Te strîng de mînă cu căldură și să auzim de bine.

P. Ispirescu

15[modifică]

București, 25 martie st. v. [1880].

Iubitul meu, domnule Iarnik, Nu ți-am răspuns îndată la scrisoarea dumitale de la 28 martie st.n., fiindcă am fost prea ocupat. Și cu atît mai bine; căci îți răspund astăzi și la cea de la 31 martie, adică la amîndouă deodată.

Mai întîi îți mulțumesc cu desăvîrșire pentru ingenioasa dumitale invenție de a pune pe Constantin să însemneze pe hîrtie ocupația sa din toată ora zilei. Și era de așteptat un așa ceva de la d-ta, carele ca om învățat și harnic cum ești, să găsești un mijloc prin care să tămăduiești pe Constantin de neglijență. Încă o dată dar, îți mulțumesc călduros. Te rog numai să-l îndatorezi a continua așa.

Am vorbit cu d. Hasdeu despre d. Kogălniceanu și mi-a răspuns că, pe cit va fi ministru d. Kogălniceanu, d-sa, d. Hasdeu, nu se va întîlni cu dumnealui, nici nu-i va vorbi, fiindcă este superb[1]. M-a autorizat chiar ca să-ți răspund în acest sens.

Asemenea l-am întrebat, ca din parte-mi, dacă ți-a trimis și d-tale Cuvente den bătrîni, și mi-a răspuns că încă nu, dară că are de gînd să-ți trimită, după ce se va termina sesiunea de estimp a Academiei, care a început zilele astea.

Am comunicat și d-lui Bianu cele ce mi-ai scris.

D-lui Cihac, astăzi chiar i-am trimis, după cum mi-ai zis, un pachet cu cărțile: O nouă încercare de soluțiune a Problemului ortografic de Frab, 5 lei; Cuvente den bătrîni (cărțile populare) de Hasdeu, 20 lei; Noua gramatică românească de Raoul de Pontbriant, 1,50, în total 26 fr. 50 cent. și fiindcă la poștă n-au fost primite sub bandă, le-am împachetat în pînză și așa le-am trimis. Pe lîngă 26,50 fr., costul cărților, am mai plătit la poștă portul de…[2] precum te vei încredința din chitanță ce-ți alătur, în total, adică lei noi.

Cartea: Predici ex sutoribus, de Raoul de Pontbriant, librarii nu o cunosc și cu aceasta nu v-am putut servi.

Cît pentru prețurile celorlalte cărți, despre care d. Cihac face întrebare, vă alătur un exemplar din Bibliografia română, în care sunt trecute toate cărțile cu prețurile lor. Librarii nu pot face nici un rabat unui particular care cumpără cîte un exemplar. D-ta vei binevoi a comunica acestea d-lui Cihac spre știință.

Într-unul din cele două volume ce-ți trimit se află și cartea poștală a d-lui Cihac. Am zis două volume, căci putînd să capăt de la legător un exemplar din prisoasele ce se pun la tipografie pentru maculatură, acela ți-l trimit dumitale. Aceasta să fie știută numai între noi, qa să nu dea loc la vreo bănuială.

În privința lui Constantin, te rog să binevoiești a-i cumpăra haine de vară. Și îmi pare bine că te-ai și gîndit la economie, spunîndu-mi că gata, hainele se găsesc mai ieftine. Prin urmare, găsesc că nu mai este de trebuință să te rog pentru aceasta, căci d-ta văd că te-ai gîndit de mai-nainte. Totul ce aș dori ar fi să cauți dacă se poate să fie niște haine mai trainice. Anunță-mă, te rog, dacă îți ajung banii ce sunt la d-ta, și dacă nu, cît să-ți mai trimit. Nu mi-ai spus cît costă un ceasornic luat de la ceasornicarul d-tale.

Eu am mai scris cîte ceva; dară fiind necomplet, nu-ți trimit, de astă dată nimic. Am părăsit orice alt lucru, și urmez a trage de prin cărți tot ce mi se pare trebuincios a figura în cartea ceai pus de gînd să faci. Puținul timp de care dispui nu mă lasă să înaintez mai repede. Că urmez cu hărnicie vei vedea din foile ce am să-ți trimit peste puține zile.

Sunt vesel de copila d-tale, că s-a însănătoșit, precum sunt de a mea, care și ea a scăpat de o boală care putea să fie serioasă.

Noi ne aflăm acum cu toții bine. Dorim ca și d-voastră să fiți asemenea.

Ai noștri salută cu iubire pe ai d-voastră.

Din parte-mi vă strîng mîna duios și vă urez toate fericirile.

Să auzim de bine P. Ispirescu

P.S. Omul pe care l-am trimis la poștă să predea pachetul pentru d. Cihac și cărțile ce ți-am trimis, a făcut o greșeală. În loc să plătească pachetul d-lui Cihac, a plătit pachetul cu cărți al d-tale în valoare de scrisoare și a lăsat pe al d-lui Cihac neplătit. Astfel d. Cihac va plăti pachetul poștal la ajungere, la poștă.

Îmi pare rău, că are să se supere, dară ce să fac? Nu se mai poate îndrepta eroarea. Scriindu-i, te rog, să-i spui să mă ierte, căci fără voința mea s-a întîmplat această regretabilă eroare. Chitanța poștală nu ți-am trimis-o, dară dacă este trebuință ca să se constate eroarea, cu a doua ocazie ți-o voi trimite.

P. Ispirescu.

16[modifică]

București, 31 martie /12 aprilie, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Sub bandă ți-am mai trimis astăzi o samă de copii de pe:

1. Evangelia de la Govora, din 1642.

2. Psaltirea tipărită la Belgrad în 1651, din ordinul lui Racoți.

3. Noul testament, tipărit în București la 1703.

4. Eliade-Răduleseu a) Poezia Sburătorul, scrisă între 1844-46; b) prefața la vocabularul ce mi-ai fost zis din 1847, și c) cîntul VII din Infernul lui Dante, tipărit în 1870 și

5. un extract din Alexandria.

Mai am ceva, dară nu este complet. Cînd voi termina îți voi trimite și pe acestea.

Poate că aș fi făcut mai mult, dară să mă crezi că lucrările tipografiei noastre nu-mi lasă mai mult timp; și ceea ce am făcut chiar, este scris printre picături, cum se zice, sau pe furate.

Sper că vei fi priimit cărțile și scrisoarea mea de la 25 martie (6 aprilie) curent.

Ai noștri salută cu dragoste pe ai d-voastră, și eu vă strîng mîna frățește.

Să auzim de bine.

P. Ispirescu

17[modifică]

București, 23 aprilie st. v., 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Ambele d-tale scrisori de la 10 și 21 aprilie st.n. Împreună și cărțile Lepturariu, le-am priimit, și-ți mulțumesc foarte.

Asupra acestor scrisori mă găsesc dator să-ți spui un lucru, pe care d-ta, se vede că nu l-ai știut pînă acum. Află, domnul meu, că eu n-am trecut nici patru clase primare. Din nenorocire, pe vremea cînd am învățat eu carte, școalele naționale atunci erau în organizare. Ele nu se bucurau în popor de vreo stimă sau respect, fiindcă dascălii greci răspîndise vorba că guvernul voiește să ne strice religia, și că toți profesorii de la acele școli sunt eretici.

Tată-meu n-a voit cu nici un preț să mă facă eretic. Nici nu m-a dat la școala grecească, fiindcă ura pre greci. A preferit mai bine să mă dea să învăț carte la un dascăl de biserică, ce ținea și el o școală mică, dar care era român, să plătească lunar, ca să mă învețe să mă închin.

Și cu atît am rămas.

Acum înțelegi d-ta că cererea de a face analize și a aduna: material, care să servească pentru o istorie a literaturii, esteceva preste priceperea mea. N-am văzut pînă acum, nici n-am citit ceva analog, care să mă îndrumeze măcar către o așa lucrare. Îmi pare foarte rău că nu sunt mai tînăr ori mai aproape de d-ta, ca să-mi fii povățuitor, și poate atunci aș face ceva. Altfel nu știu cum să fac. Cum vrei d-ta să iasă de la mine o lucrare mai deDoamne ajută, cînd nu mă ajută nici cunoștințele, nici capacitatea?

Cu toate astea, să nu crezi că voi a zice că n-am să lucrez. Voi citi; și voi citi vîrtos; voi copia tot ce mi se va părea bun, și-ți voi trimite material, pe care, de vei puteai să-l utilizezi.

Văz că ești mulțumit de ceea ce ți-am trimis pînă acum. Așa voi urma și de aici Înainte.

N-am înainte-mi nici un model, n-am pe nimeni care să mă călăuzească, de aceea zic încă o dată că-mi pare foarte rău, că suntem așa de departe unul de altul. Lîngă un bărbat de atîta mare bunăvoință și dezinteresare ca d-ta, aș putea să învăț multe, de care norocul mi-a fost vitreg la tinerețe. Oamenii noștri sunt cum sunt ei. Mai bine te ia în rîs, decît să-ți arate ceva. Și ce poți să faci, nu te lasă, te împiedică subt cuvînt că are să facă ei, și cînd în cele din urmă, nici ei nu fac, din ce cauză, Dumnezeu știe.

Totuși eu, dominat de cele ce mi-ai scris, am avut grije să caut a găsi pe cineva care să mă povățuiască asupra acestei lucrări. Și din fericire aflîndu-mă zilele astea de vorbă cu vro cîțiva oameni, competenți în materie, am adus vorba despre literatura română și ale ei; și din vorbă în vorbă, d. Misail mi-a spus că are gata o Istorie a literaturei române, numai că îi lipsește mijloacele de a o tipări. Atunci m-am încumes și eu a-l întreba daca ar binevoi a da cîteva note unui amic al meu, carele mi le cere mie și d. Misail mi-a răspuns în mod afirmativ. Eu am adaos, că am să scriu amicului meu să se adreseze d-a dreptul la d-sa, și mi-a promis că va satisface cererea, daca nu va necesita o lucrare mai îndelungată.

Astfel stă lucrul. Acum d-ta fă bine, mă rog, de-i scrie o epistolă, prin care să-i spui că eu te-am îndemnat să te adresezi la d-sa, și cere ce socotești că-ți este de trebuință.

Adresa este: d.G. Misail, strada Pompierilor, nr. 8, sau dămi-o mie ca să o duc eu; sper să nu fim refuzați.

Îmi ceri sprijinul meu pentru lucrările la care te-ai prins. Să mă crezi că ce va fi în puterea mea cu dragă inimă îți voi da. Orientează-mă, numai în ceea ce mă crezi capabil că pot face și voi face cu plăcere.

Săptămîna trecută n-am putut lucra nimic. Un reumatism groaznic la picioare m-a chinuit foarte rău. Acum, mulțumesc lui Dumnezeu, sunt mai bine.

Astăzi îți trimit iarăși cîteva copii:

1. Din Psaltirea lui Dositeiu în versuri. Am copiat atîtea bucăți cîte feluri de versuri am găsit.

2. Din Biblia lui Cantacuzino, tipărită la 1688. Din aceasta am copiat aceleași bucăți ce am scos și din alte biblii, ce ți-am mai trimis, pentru a se compara stilul și limba.

Mă ocup acum a copia după Magazinul istoric, și am început a citi volumul de poezii al lui Gr. M. Alexandrescu.

Socotesc că vei fi priimit banii, pentru care nu mă îndoiesc că-mi vei răspunde.

Timpul este foarte uscăcios pe la noi. De nu vom avea ploaie la timp, foametea va bate la ușile noastre.

Pentru cartea Medici (sic!) ex sutoribus a d-lui Pontbriant, am trimis la d-sa acasă să-mi cumpere un exemplar.

D-sa mi-a dat unul fără bani, pe care ți-l trimit.

Ai noștri salută cu dragoste pe ai d-voastră.

Eu, strîngîndu-ți mîna frățește, îți doresc sănătate și voie bună.

P. Ispirescu.

18[modifică]

București, 16 mai,1880.

Iubite domnule Iarnik,

La scrisoarea mea de pe la capătul lunei precedente, pe lîngă care ți-am trimis foile extrase din Psaltirea lui Dositeiu în versuri și din Biblia lui Cantacuzino, precum nici asupra foilor extrase de pe Asachi, Gr. Alexandrescu și ultimele foi de pe Magazinul istoric, trimise mai în urmă, ca și despre broșuri ca [a] lui Raoul de Pontbriant, trimise mai în urmă, n-am nici un răspuns. Nu știu de le vei fi priimit.

Astăzi îți mai trimit:

1. Cîteva foi extrase din Poeziile lui I. Văcărescu

2. Extrase de pe Psaltirea lui Pralea. Din aceasta am extras iarăși atîtea bucăți cîte feluri de versuri am găsit.

Te vei fi supărăt, poate, pentru cele ce ți-am scris. Dară eram dator, domnule Iarnik, să fac o mărturisire sinceră, și cu atît mai nimerit trebuia să o fac acum, la început, ca să nu crezi că este vro procopseală mare de capul meu.

Atîta numai îți repet, că îmi pare rău că nu sunt mai tînăr, măcar cu zece ani, și nu suntem mai aproape, ca să mă pui sub conducerea d-tale, că, socotesc, aș putea să învăț ceva.

Eu, iubite domnule Iarnik, mi-am fost singurul profesor, singurul îndemnător. N-am avut pe nimeni măcar să-mi arate, ori să-mi spuie ca să citesc sau ca să învăț, măcar că tipografia din cea mai fragedă junețe îmi lua, pe fiecare zi, cel puțin zece ore de lucru. Cînd m-am încumes cîteodată, cu destulă sfială și atunci, să arăt la cîte cineva din procopsiții noștri cîte ceva din ceea ce mă tăia și pe mine capul să scriu, ori să întreb ce ar fi folositor să citesc sau să învăț, am întîmpinat vorbe descuragiatoare și îndărătnicitoare, care mă făcură să crez că eu n-aș fi bun la nimic în republica literilor. Ascultam numai, cînd se întîmplă să se întîlnească pe la tipografie cîte doi sau mai mulți procopsiți, la ceea ce vorbeau ei, trăgeam cu urechea la ceea ce discutau, și începeam a mă consulta cu mine însumi și a scrie cîte ceva din cele ce am scris, și numai ceea ce mi s-a părut că poate să fiu întru ceva capabil a face. Alte încercări n-am mai făcut.

Mulțumită însă d-lor Odobescu și Tocilescu la cari am găsit o desăvîrșită bunăvoință și neîngîmfare literară, cari m-au îndemnat și m-au povățuit întru a seri în limba poporului; ba încă mi-au și indicat cam ce anume izvoare să consult.

Asta este toată învățătura mea.

Sub conducerea d-tale și mai tînăr fiind, și cu mai puține greutăți de familie în spinare, poate că aș face ceva. Dară și aci norocul îmi este vitreg.

Acum mă ocup cu Țichindeal și Bolintineanu. Ceea ce voi extrage îți voi trimite. Nu pot să merg mai repede, fiindcă n-am decît trei sau patru ore d-ale nopții pentru citire și extragere.

Ai noștri salută cu dragoste pe ai d-voastră.

Eu, rugîndu-te să mă ierți că nu pot face mai mult, îți strîng mîna frățește și să fii bun ca să nu iei în nume de rău mărturisirea ce-ți făcui.

Sănătate și voie bună.

P. Ispirescu

P.S. Tocmai isprăvisem de scris, cînd îmi sosi epistola d-tale de la 25 mai 1880, a 32-a zi a nașterii d-tale, pentru care îți urez, rugînd pe Dumnezeu ca cel puțin să-i întreiască, daca nu mai mult.

Pentru celelalte îti voi răspunde cît de curînd.

P.I.

19[modifică]

București, 29 mai, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

La scrisoarea dumitale de la 25 mai st. n. răspund:

I. Felicitîndu-te pentru ziua nașterii d-tale, îți urez să ajungi, daca nu mai mult, dar măcar de trei ori 32 de ani.

II. Vestindu-ți bucuria ce am simțit că familia are să ți se înmulțească încă cu un membru, îți dau în știre vorba ce umblă în gura poporului nostru românesc, adecă: în casa unde vin copii, în acea casă se coboară binecuvîntarea lui Dumnezeu.

III. Află că eu nu știu să-mi răzbun cu tăcerea; și daca scriu cîteodată cam rar, pricina este multele ocupații care nu-mi dau răgaz, și îmi iau timpul trebuincios pentru scrisori.

IV. D. Misail, despre care mă întrebi, este cel ce a scris: Epoca lui Vasile Lupu și Matei Basarab, Femeia, purtarea și educațiunea ei, Constantin Negri, studiu biografic. El este foarte bine cunoscut în jurnalistica română; a fost prim-grefier la Curtea de casație, director la Ministerul justiții, și în timpul de față. pensionar și face și pe advocatul. Se ocupă serios de literatura română și are multe scrisori inedite. Vîrsta lui poate fi între 40 sau 50 ani, destul că este cărunt.

V. Ți-am trimis la 21 mai st.v. cîteva foi extrase: 1. Dia Țichindeal; 2. Dintr-o carte veche, Tesalonicul. Acum îți trimit: 1°. Extract dintr-o cărticică: Tratatele dintre Rusia și Turcia 2°. Din Bolintineanu.

VI. În privința lui Constantin: Crezi d-ta că poate trece examenul? Va putea intra în școala reală? D-ta carele pricepi lucrul acesta mai bine decît 20 ca d-alde mine, ai putea să-mi ridici această grije, care mă neliniștește, spuindu-mi curat. Și deoarece găsești că este bine, apoi socotesc să-l aduc acasă și mai devreme, decît timpul cînd se sfîrșește cursurile de la școala unde merge acum.

VII. Asupra venirei mele, crede-mă, iubite domnule Iarnik, că am fost necontenit cu inima la d-voastră. Dar dacă mijloacele nu-mi permit a veni și în persoană, nu sunt eu cauza, ci împrejurările. Dorința mea cea mai vie în viață mi-a fost să călătoresc cît se poate de mult, fiindcă am crezut și crez că numai așa se poate deștepta un om și învăța mai mult, cînd vede mai multe țări și mai multe lucruri. Norocul mi-a stat împotrivă, căci tocmai eu am văzut mai puțin. Nici țara mea nu am putut-o. vedea. Nu mă plîng împotriva soartei sau orîndei; constat numai întîmplarea și trec înainte.

Aș veni cu dragă inimă, mai cu seamă să te văz, să-mi mulțumesc dorința de a te întîlni și a vorbi despre lucrarea la care m-ai angajat fără să fiu capabil de dînsa; dară și de astă dată sunt silit să-mi înec amarul și să cedez prigonirei norocului, sau cum am zice, să mă dau după păr.

VIII. Pentru venirea lui Constantin, socotesc că e destul să-l recomanzi d-ta căpitanului de la vapor, să aibă nițică grijă de dînsul. El va veni cu vaporul pînă la Giurgiu, și acolo îl voi întîlni eu.

Sau:

Daca cunoști pe cineva în Viena, care are să vie la București, să-i prezentezi pe Constantin cu rugăciunea ca să vie împreună.

Acum o întrebare: Ce socotești d-ta despre magazinul J.H. Rabinovici, depoul fabricei de metaluri de Bretania, Viena, II, Auf der Haide, 6, care publică prin jurnalele române că la prăvălia sa de desfacere se poate lua 44 obiecte de masă cu preț de 15 franci. Daca le-ați lua, nu le-ar putea oare aduce Constantin cu sine?

Cîți bani să-ți trimit pentru aquitarea comptului nostru și pentru venirea lui Constantin?

Sfîrșind, rog pe Dumnezeu să vă găsească scrisoarea mea în bună sănătate.

Familia d-tale priimească de la a mea sentiment de iubire; căci ai mei au început să iubească pe ai d-tale, fără a avea norocirea să-i cunoască.

Iară d-ta priimește salutările mele cordiale.

Sănătate și voie bună, P. Ispirescu

20[modifică]

București, 8/20 iunie, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik, Și mie îmi pare bine cînd auz că ești mulțumit de cum merge lucrarea noastră, și de grămada de manuscript ce-mi spui că crește. Cu toate astea, meritul este al d-tale, carele mă îndemni și mă călăuzești.

N-am spus nimic d-lui Misail despre lucrarea noastră. Și daca îi vei scrie, eu socotesc să-i spui că d-ta singur faci această lucrare; căci eu, om fără titluri, fără să fiu cunoscut capabil de a întreprinde așa ceva, mi-e teamă să nu crează că lucrarea este puțin serioasă și atunci scrisoarea d-tale să nu facă efectul dorit. Eu cu plăcere mă voi face mijlocitor, ducînd însumi scrisoarea dumitale la d. Misail, acasă.

Priimesc de bun tot ce-mi scrii despre plecarea lui Constantin și despre trimiterea comptului. Țiu însă să-ți mulțumesc din suflet și mai cu seamă doamnei Iarnik, pe care n-am fericirea s-o cunosc, pentru modul cum ați sărbătorit ziua onomastică a lui Constantin, crezîndu-se el ca acasă la părinți.

Pentru atîta bunăvoință și iubire manifestă, rog pe Dumnezeu să vă dea sănătate, d-voastră și copilașilor d-voastră, și să vă. trimită toate bunurile pămîntești și cerești. Mila sa cea bogată să fie în casa d-voastră.

Într-una din scrisorile trecute, mi-aduc aminte că mi-ai scris de o persoană cu care erai în relații ce este Schmutzich. Acum te poți încredința ce poate fi o altă persoană academiciană de la noi, despre care îmi scrii și mă întrebi, ține-se-va el de cuvînt sau ba? viitorul îți va arăta.

În privința foii ungurești ce apare în București, cu a doua ocazie îți voi arăta tot ce voi afla.

Ai noștri salută cordial pe ai d-voastră.

Să auzim de bine P. Ispirescu.

P.S. Un lucru am uitat să te întreb: scrisorile mele fost-au ele totdauna suficient francate?

P.I.

21[modifică]

București, 30 iunie/12 iulie, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik, Răspunzînd epistolei d-tale de la 8 iulie st.n. mai întîi cat. să-ți mărturisesc că urările d-tale pentru ziua mea onomastică a umplut de bucurie pe toată familia mea; pentru care îți mulțumesc cu desăvîrșire. Eu și ai mei vă urăm și d-voastră toate fericirile dorite.

Am fost cu scrisoarea d-tale la d. Misail. D-sa tocmai publică în Binele public un șir de articoli, din care zice că vei putea spicui o bună parte din Istoria literaturei moderne a romanilor. Cu toate astea mi-a luat scrisoarea și mi-a zis că are să o citească cu atențiune, și-mi va da răspunsul peste cîteva zile, cînd mă voi mai duce încă odată la d-sa. Numerile Binelui public, în care se publică articolii d-lui Misail, voi căuta să ți le procur.

Mai alaltăieri, ți-am mai expediat:

1. O poezie a lui Eliade, Măceșul și florile;

2. Reproduceri după Conachi;

3. Franțozitele de Faca.

Mîine îți voi mai trimite: reproduceri după Bolliac.

Acum mă ocup a copia după Cavalerul Stamate, Paris Momuleanul și Golescu.

Voi căuta să-ți procur și cărțile ce mi-ai cerut.

În privința plecării lui Constantin, te rog să-i dai strictul necesar, adecă: toate albiturile sau rufele și două rînduri de haine, unul ce va fi pe dînsul și altul în sacul de călătorie.

Bine ar fi să-i cumperi o păreche de cizme.

Mă vei îndatora, daca mi-ai face plăcere să-mi cumperi seri viciul de masă, despre care ți-am vorbit într-o scrisoare precedentă.

Bine ai regulat d-ta călătoria lui Constantin. Eu voi ieș. să-l întîmpin la Smîrda. Recomandă-i numai, te rog, să rămîie liniștit pe vapor pînă voi veni lingă dînsul. Cînd mă va vedea să nu sară nerăbdător înaintea mea, ci să mă aștepte în pace, stăpînindu-și nerăbdarea.

Eu și cu ai mei vă trimitem salutări cordiale, atît dumitale cit și doamnei Iarnik, căreia îi urăm ceas bun.

Sănătate și voie bună..

P. Ispirescu

22[modifică]

București, 9 iulie, 1880 [>st. c.]

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Am văzut pe Constantin. A ajuns cu bine. După cîte mi-a spus verbal, asupra petrecerii sale la Viena — și, știi d-ta, cu vorba din grai viu, se spune cu mult mai multe decît prin scrisoare — dă-mi voie să te numesc amicul meu, fiindcă numai amicii fac ceea ce ai făcut d-ta pentru copilul meu.

Doamna Iarnik trebuie să fie un înger de bunătate și de regularitate, căreia nu găsesc cuvinte destul de puternice ca să-i mulțumesc pentru îngrijirile sale. Rog pe Dumnezeu să-mi ajute ca să-i pot adresa și verbal mulțumirile mele.

Pînă azi trebuie să fi priimit scrisoarea lui Constantin.

Aci, închis, vei găsi 220 franci, sumă cu care se acopere cheltuielile ce ai făcut, după nota d-tale din scrisoarea de la 16 iulie st.n.

Zilele trecute ți-am expediat reproduceri după Bolliac. În curînd, îți voi mai trimite și altele.

Merge cam încet, pe de o parte din cauza marilor călduri, țară pe de alta pentru că zilele astea am fost foarte ocupat.

16 iulie, 1880 [st.v.].

Trebuie să știi, iubite domnule Iarnik, că mai fiecare scrisoare ce ți-am adresat de cînd ne cunoaștem, n-a fost fără întreruperi de cîte două și de trei ori chiar, pentru că în timpul cînd scriu, poate să vină cîte cineva cu vro trebuință la tipografie și atunci, înțelegi d-ta, că sunt nevoit să las scrisoarea ca să satisfac pe vizitator. De astă dată, însă lucrul a fost cu totul curios și păgubitor de timp pentru mine. Pe cînd mă ocupam a-ți scrie la 9 iulie și aveam celelalte scrisori vechi ale d-tale dinaintea mea, vine un domn, cu care a trebuit să lucrez mai multe ore la o corectură a d-sale. Am strîns scrisorile și fără să-mi dau seamă de ceea ce fac, am strîns și pe aceasta între scrisorile cele vechi, și le-am băgat în dulap.

A doua zi, cînd am voit să urmez scrisoarea, o caut pe masă între alte hîrtii și nu o găsesc. Am răscolit totul de pe masă, am căutat-o prin toate registrele, cu gînd că poate o voi fi pus-o acolo, și iarăși n-am găsit-o; disperasem. Aș fi voit să-ți scriu altă scrisoare, dara aceea pe care o începusem era cu ultimile d-tale scrisori la un loc, și nu le găseam.

Atunci am făcut în grabă scrisoarea ce ai priimit cu banii și ți-am trimis-o ca să nu zăbovesc. În sfîrșit, tot căutînd scrisoarea, astăzi am izbutit să o găsesc între scrisorile cele vechi, tocmai unde nu credeam să o găsesc. Am continuat de unde lăsasem, spuindu-ți întîmplarea.

Banii, sunt sigur că i-ai priimit pînă acum.

În privința lui Constantin, sunt deplin mulțumit. I-ai fost ca un tată, și d-na Iarnik ca o mumă, pe care, te rog, să o asiguri de recunoștința mea. Eu nu crez că s-ar supăra încă de un musafir, daca m-ar ajuta puterea să fac să vie la anul și fratele lui Constantin. În camera unde sade unul poate, fără jenă, să șează și doi frați. Dar, pentru asta mai avem destul timp.

Pentru cei trei sute de franci ce-ți datorez în tipărituri, mă rog să-mi spui printr-o scrisoare cum să fac? să declar printr-o epistolă că-ți sunt dator, sau să-ți fac un deosebit (sic!) în scris?

Nu trebuia așa multe scuze spre a-mi arăta dorința cea legitimă ce o ai. Recunosc de bune toate temerile d-tale; căci, de! oameni suntem. Astăzi putem fi, iară mîine nu.

Ieri am fost pentru ultima oară la d. Misail. L-am găsit dispus în favoarea noastră. Nu poate deocamdată să facă nimic, fiindcă studiul d-sale pe care îl publică în Binele public îi ia mai toate orele libere. Noaptea iarăși nu poate lucra, deoarece sufere de ochi. Mi-a declarat însă că-i pare rău că nu ți-a scris încă, fiindcă pe lîngă ocupațiile literare a avut doi copii bolnavi, pentru căutarea cărora a întrebuințat tot timpul ce-l mai avea pentru alte afaceri. Totuși, mi-a promis că de îndată ce necazurile din familie îi va da răgaz, are să-ți scrie. D-sa îți recomandă să consulți cărțile:

1. Manual de Istoria literaturei române de Pop fiu, 1 volum.

2. Compendiu de literatura română de Pop, 2 vol. Dacă nu le ai, te rog scrie-mi, ca să le caut eu în București.

Tot astăzi îți trimit și urmarea studiului d-lui Misail, cît a apărut pînă azi în Binele public.

Constantin vrea să-ți descrie călătoria sa de la Viena la București. La aceasta l-am Îndemnat și eu. După ce va face conceptul, i-am făgăduit că am să-i îndreptez scrisoarea, colea și colea, ca să nu rămîie nepieptănată.

D. Cionca vă trimite complimentele sale. D-sa, fiindcă are să se preîmble prin Transilvania în timpul vacanței, mi-a recomandat pe un neamț care să mediteze pe Constantin. De ieri a și început lecțiunile.

Peste puțin am să-ți trimit psalmul 103 din Coresi și reproduceri, după Cavalerul Stamate.

Ai noștri salută cu iubire pe ai d-voastră.

Pe d-ta te strîng de mînă călduros.

Să auzim de bine P. Ispirescu

23[modifică]

București, lOfâiulie, 1880•

Iubitul meu, domnule Iarnik, Pentru acum numai două, trei vorbe. Sunt foarte ocupat. Peste cîteva zile îți voi scrie mai cu d-amănuntul. Constantin a sosit. Sunt cu desăvîrșire mulțumit de traiul lui la d-voastră.

Mumă-sa mai cu seamă este încîntată. Aci, închis, vei găsi o poliță de 220 de franci. Eu și ai noștri vă salutăm cordial.

Să auzim de bine P. Ispirescu.

24[modifică]

București, 28 iulie, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Ne-am bucurat cu toții, aflînd de nașterea micului Iarnik și cu atît mai mult, știind că muma. și pruncul sunt sănătoși și le merge bine.

Din partea mea urez micului Iarnik să fie scutit în calea vieții sale de persecuții și de neprieteni; să întîmpine în mersul său numai flori bine-mirositoare. Doresc să se fi născut într-un ceas bun și să fi fost ursit ca, pe lîngă minte etc., să aibă și un gram de noroc măcar.

Nevasta mea urează micului Iarnik să fie mîngiierea și ajutorul părinților lui la vreme de nevoie și bătrînețe.

Copiii îi urează să se facă mare și să le ajute Dumnezeu să se întîlnească cu dinsul în viața lor de mai multe ori.

Constantin arde de nerăbdare să-l vadă cît mai curînd.

Știu ce va să zică necazurile unui bărbat la ceasul nașterii vrunui copil al său, pricep și durerile mumei. Dar daca. se trece cu bine, cum s-a întîmplat la d-voastră, toate se uită și veselia începe.

Cît despre domnul ce a trecut prin Viena și nu ți-a făcut vizita, este o învățătură pentru d-ta, ca să cunoști oamenii. Se găsesc în lumea asta indivizi, fie oameni erudiți, fie ignoranți, cari te ridică în slava cerului, pînă are trebuință de cîte cineva, și după ce încetează această trebuință, îi întoarce spatele, ba încă îl și calomniază. Ce să zici, a lăsat Dumnezeu fel de fel de caractere. D-ta să nu te mîhnești. Alții au pățit lecțiuni și mai. aspre. Înarmează-te cu curagi și disprețuiește pe cei ce vezi că te ocolesc.

Din lista de cărți, ce mi-ai trimis, numai pe cele înșirate aci le-am putut găsi în București:

1. Bolintineanu. Poezii 12 lei

2. B.A.G. Culegere de anecdote 0,50

3. Cugler Matilda. Poezii 0,50

4. Damé. Visul Dochii 2,50 lei

5. Alexandrescu G.M. Meditații etc 11,75

6. Alecsandri. Proză 8,00

7. Petrino. Raul 5,00

8. Gane. Încercări literare 1,00

9. Alexi. Ciarda albă 0,50

l0. Negruzzi Iac. Mihai Vereanu 2,50

11. Guguțel fiul vicleanului meșter Perdaf 1 —

12. Drocu B. N. Curs de literatură 1,00

13. Ștefănescu C. D. O privire generală asupra literaturei noastre 1,00

14 Gorjan. Românul glumeț 1,00

15. Iarcu D. Românul glumeț 1,00

16. Mak. Moneta literară și Dascălul de aramă. Avînd un exemplar din această carte, ți-o trimit gratis

17. Misail D. Constantin Negri 2,00

18. Pop V. Gr. Conspect asupra literaturei, vol. II. 3,00 Vol. I. ediție sfîrșită nu se mai găsesc.

19. Stoicescu. Fragmente din autorii români, două vol. 2,50

20. Baronzi. Limba română și tradițiile ei 5 — suma 61,75

La această sumă, se adaogă plata poștei 4 — suma 65,75

Această sumă o voi ține în seamă la socoteala, noastră pentru Constantin.

Celelalte ce mi-ai însemnat în listă nu se găsește pe la librării din București. Nici chiar acestea nu le-am găsit la un loc, ci la mai multe.

Zilele trecute, ți-am trimis cele trei cărți ce ți-am promis că am să ți le procur. Apoi:

1. Reproduc ri după Logofătul Konaki.

2. ,, „ Cavalerul Stamate.

3. „ „ Constantin Golescu.

Astăzi îți trimit:

1. Reproduceri după Paris Momuleanul.

Îmi pare foarte bine că ai găsit pe cine să-ți ajute la lucrarea ce ai întreprins. Îți urez bună reușită.

Eu și ai noștri vă salutăm cu dragoste.

Sănătate și voie bună P. Ispirescu

București, 14/26 august, 1880,

25[modifică]

Iubitul meu, domnule Iarnik,

De mult nu ți-am scris. Te rog să nu te superi pentru aceasta. Am avut atîtea și atîtea pe capul meu lunile astea, încît nu știu unde mă aflu. Întins într-o parte și într-alta de niște lucrări, cu care mă văz însărcinat de către unii și alții, și mai totdauna gratis, nu pot să-mi văz de lucrul meu. Pe lîngă astea, pune și căldurile pe care le-ai gustat cînd ai fost aci și poți să-ți închipuiești de cum poate să meargă lucrul.

Mulțumită Domnului, acum cel puțin serile s-a.u mai răcorit; miște ploi mărunte care a început, ne dă de veste că toamna s-a apropiat. Totuși zilele sunt încă calde. Un fel de zăpușeală nenaturală ne îneacă, semn de vreme ploioasă.

Îmi pare bine că fetița d-tale a scăpat numai cu semnul, fără să i se întîmple ceva mai serios din căzătură. Cîte de-alde astea nu are să întîmpine bieții părinți! Și cu cît sunt mai mulți copii, cu atît și accidentele sunt mai multe și mai felurite. Bine, cînd scapă teferi copiii din asemenea întîmplări.

Cărțile pe care nu le-am găsit și nu ți le-am trimis sunt următoarele:

1. Țăranul glumeț, de Iarcu; aceasta o știu; nu este ceva mare lucru de ea; 2. Puterea de propășire a limbei, de Ionescu B.; 3. Poezii populare române din Bucovina, de Marianu; 4. Tradițiuni populare române; 5. Vicleniile meșterului Perdaf; 6. Barbu, Poiana-lungă; 7. Plăiașul Logofăt mare, de Codrescu; „8. Cronica satelor sau culegere de mai multe anecdote glumețe.

Acestea sunt pe care librarii din București nu le au. Cît pentru Conspectul asupra literaturei române de Pop, vol. I, am lăsat vorbă pe la anticari, ca îndată ce va da de dînsa, să mă anunțe ca s-o cumpăr.

Se vede că n-am știut cum să mă exprim, de nu m-ai putut înțelege cînd am zis că la anul aș dori să-ți trimit și pe George. Eu, cu vorba la anul, am înțeles după vacanțele din 1881. Îmi scrii de rufele lui Constantin. Eu nu mă împotrivesc a plăti pentru spălatul lor, cît veți crede de cuviință, fiindcă, deși nu sunt avut, totuși nu voi să caz în greutatea cuiva cu cît de puțin.

Aci alăturat vei găsi și adeverința pentru cei trei sute de lei noi, pe care mi-ai cerut-o.

Ce crezi d-ta despre lucrarea ce avem să întreprindem? Avea-va vrun rezultat bun? Căuta-se-va? Se va interesa publicul de dînsa?

Cam cîte exemplare crezi d-ta să tipărim? Căci, după cum prevăz, are să fie o carte destul de voluminoasă și prin urmare și prețul mare. Vinde-se-va oare? Nu vom munci în zadar?

Eu acum citesc la Letopisețe și pe Șincai, după ce voi alege ceva și voi copia, îți voi trimite.

În ce zi crezi d-ta că putem trimite pe Constantin, ca să ajungă în Viena la termen? Voi căuta și eu să aflu în ce zi pornește vaporul de la Giurgiu.

În ultima carte poștală, ne mulțumești pentru urările ce eu și ai mei am făcut pruncului d-tale, de curînd venit pe lume. D-ta îi zici copilandru. Mai are să treacă multă apă pe Dunăre pînă să ajungă copilandru. Deocamdată este numai copilaș. Nu te supăra, rogu-te, dacă îți atrag atențiunea asupra astor două cuvinte, cari niciodată nu se pot lua unul drept altul. Copilandrul este un băiat aproape de pubertate, pe cînd copilaș se zice la copii ce sug încă.

Doamnei Iarnik arată-i din parte-mi și din, partei nevestei mele și a lui Constantin închinăciuni respectuoase și bucuria ce simțim că s-a ușurat cu bine.

Dă, te rog, copiilor d-tale îmbrățișările ce aduce această scrisoare din partea mea și a familiei mele.

Îți strîng mîna frățește și să auzim de bine.

P. Ispirescu:

26[modifică]

București, 24 august st. v. [1880].

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Astăzi, duminică, Constantin a pornit din București, spre a veni la Viena; el trebuie să ajungă, după cum crez, miercuri sau joi.

Despărțirea, de astă dată, a fost mai grea decît acum un an. Voia să plece, da zor să i se gătească bagajul, să-l împacheteze, dară vedeai că ceva lăuntric părea că-l ține în. loc. Unde, după cum știi, acum un an nici o lacrimă nu s-a ivit în ochii lui, de astă dată, cu trei zile înainte de a pleca, era tot cu ochii inundați de lacrimi. Se ferea el ca să nu-l vedem, dară îl surprindeam. În ajunul plecării, numai după stăruința mumei sale a mîncat.

Zilele trecute, am fost pe la d. Maiorescu. I-am spus de lucrarea noastră. D-sa mi-a zis că, ca să poată înțelege ce voim noi, să-i duc scrisoarea d-tale să vadă ce scrii, să-i duc lista autorilor ce mi-ai trimis și pe aceea de autorii ce ți-am trimis. Apoi mi-a promis să mă povățuiască, ce am să mai fac. D-sa nu este mulțumit cu lucrarea d-lui Pumnu, căci este prea întinsă. Ar trebui ceva mai substanțial.

Atîta deocamdată. După ce voi mai vorbi cu d-sa, îți voi comunica rezultatul.

Eu și ai noștri salutăm cu dragoste pe întreaga d-tale familie.

Sănătate și voie bună.

P. Ispirescu

27[modifică]

București, 6septembrie, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik, Îi pare rău din inimă de cele ce ți s-au întîmplat cu sluga de la școală și cu neajungerea din timpul vacanțelor. Și eu, iubitul meu domn, nu stau mai bine; după ce am avut mai multe cheltuieli extraordinare în timpul verei, acum suntem asupra timpului cînd trebuie să plătim chiria casei, care se face cu o lună înainte de sfîntul Dimitrie și să plătesc toată deodată pe jumătatea de an viitoare. Cu toate astea mă voi sili să fac totul ce voi putea, și cît de curînd să-ți trimit suma de care zici că ai trebuință.

Daca d-ta crezi că este neapărat să punem lui Constantin un meditator, și că altfel nu se poate, te rog să angajezi pe cineva cu remunerația de 7 florini pe lună. Trebuie să-ți mărturisesc insă, — aceasta, fie zisă numai între noi, — că de aș fi știut că Constantin are să fie așa de anevoios la învățătură, l-aș fi ținut mai bine acasă.

După cum ți-am spus în scrisoarea precedentă, am fost al doilea la d. Maiorescu, cu scrisoarea d-tale și cu listele de autori ce mi-ai trimis. Iată rezultatul: d. Maiorescu și-a manifestat mirarea pentru atîta pierdere de timp, de am copiat atîta multă materie ce ți-am trimis. D-sa nu e de părere ca o crestomație să conțieși bun și rău. D-sa este convins că o carte de felul acesta să fie puțin voluminoasă, să cuprinză cîte ceva bun numai de la autori însemnați. Nu e de folos o carte mare, numai ca să fie mare, cum de exemplu este Lepturr rul d-lui Pumnu.

D-sa nu e de părere să se publice din manuscriptul ce ți-am trimis mai multe bucăți; dar mai cu seamă:

1. Din Eliade, Cînt‘ul VIII, Infernul lui Dante; 2. Din paremiile lui Dosofteiu; 3. Din Psaltirea lui Pralea; 4. Din Cavalerul Stamate; 5. Din Paris Momuleanu.

Din lista d-tale nr. 1, ce mi-ai trimis, d-sa. a șters pe: Cîrlova; Carp; Densușianu.

Din lista. nr. 2, a oprit numai pe: Alexandria; Arghir; Esop; Asachi; Bălcescu; Bodnărescu; Gonachi; Crețeanu George; Ghica Ion; Hasdeu; Mureșianu; Șerbănescu; Sihleanu; Șincai; Ureche.

Iară lista nr. 3, a șters-o cu desăvîrșire.

De rîndul acesta eu îți trimit mostre de limbă din:

1. Eminescu (poezii);

2. Din Șincai;

3. Din Gatavasieru (1742);

4. Din Psaltirea lui Coresi.

5. Din Petru Maior.

Altceva acum. D. dr. Gaster este în București. A venit să mă vază. Aflu, după cum a spus unora, că este concurent la catedra din Bucovina, unde are să se întîlnească cu d-ta, carele ai să vii iarăși ca concurent. Mai aflu că, după cum a spus el la alții, pe cit va fi în București, are să se ocupe cu o Crestomație a limbei românești, tot pentru germani, adecă de o lucrare identică cu a noastră pentru care zice că a și adunat material. Eu nu i-am spus nimic de lucrarea noastră. Ce zici d-ta? să mai mergem înainte, ori ba? Aștept răspunsul d-tale, pînă atunci eu voi copia din letopisețe.

Scrie și d-ta d-lui Maiorescu în privința lucrării noastre și roagă-l să ne ajute cu sfaturile d-sale.

Crezi că e bine să spui d-lui Gaster că lucrăm la o crestomație și cît suntem de înaintați?

D. Hasdeu s-a întors în țară, după ce a cutreierat mai toată Europa. El este bine cu d. Gaster, carele atîta l-a ajutat în polemica cu d. Cihac. Poate că-l va ajuta întru ceva să izbutească în întreprinderea sa. D. Hasdeu este membru în Consiliul instrucțiunei publice. Eu de la dînsul nu pot aștepta nimic.

Socotește-te cum este mai bine și scrie-mi ce trebuie să fac.

D. Tocilescu a fost bolnav de bășica udului. Acum îi este mai bine. Lucrarea sa, Dacia înainte de Romani, a înaintat și socotesc că pe luna viitoare să se termine. A întîmpinat și dînsul o mulțime de persecuții din partea unui domn, căruia îi fusese amic devotat.

Mă grăbesc ca să dau la poștă încă azi scrisoarea mea.

Eu și ai noștri vă salutăm călduros pe d-ta și pe întreaga d-tale familie.

Lui Constantin, îi voi scrie zilele astea.

Să auzim de bine.

P. Ispirescu

28[modifică]

București, 22 septembrie, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Iată sunt 16 zile de cînd aștept răspunsul d-tale la întrebările ce ți-am făcut prin epistola mea de la 6 septembrie, și pînă astăzi tăcerea d-tale mă pune în poziție să crez că n-ai primit scrisoarea mea. Oare ești supărat de ceva pe mine, frate? Spune-mi-o verde în ochi.

Nu știu, asemenea, nici daca ai priimit sau nu reproducerile ce ți-am mai trimis, din:

1. Eminescu (poezii).

2. Șincai.

3. Catavasiar (1742).

4. Psaltirea lui Coresi.

5. Petru Maior.

6. Letopisețe.

7. Miron Costin.

8. T. Maiorescu.

9. Odobescu.

10. T. Maiorescu (sic!)

11. Iacob Negruzzi.

Aci, închis, vei găsi un cec de 150 franci. Am făcut pe dracul în patru, și-ți trimit acești bani, ca să te înlesnești la nevoile, în care mi-ai scris că te afli.

Ai noștri salută pe ai d-voastră cu dragoste.

Sănătate și voie bună.

P. Ispirescu.

29[modifică]

București, 22 octombrie, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik, Am cam întîrziat cu trimiterea banilor; nu mă îndoiesc însă că d-ta ai fost atît de bun de ai întîmpinat cheltuielile ce era de făcut cu de la d-ta. Și apoi drept să-ți spui, nu mă așteptam că am să mai dau ceva bani luna asta, deoarece mă asiguraseși prin precedenta d-tale epistolă, după care ți-am trimis 150 franci, că tocmai pe la capătul anului viitor voi mai avea să plătesc. Oricum ar fi, aci închis vei găsi și suta de franci ce-mi ceri prin ultima d-tale epistolă, pentru haine lui Constantin și pentru plata la școală.

Bine ar fi, socotesc, să iei lui Constantin ciorapi de lînă și o legătură de gît, nu însă de lînă.

În privința lucrării proiectată de d-ta și care acum s-a întrerupt, iată ce pot să-ți scriu. Miercurea trecută, d. Maiorescu în prezența d-lui Gaster și a mea, ne-a spus propunerile d-tale așternute printr-o scrisoare destul de lungă ce ai trimis d-lui Maiorescu. D. Gaster a declarat că, în asociație cu oricine va fi, nu lucrează; că d-sa are să-și continue lucrarea d-sale, pentru care se va ocupa de toți autorii anteriori secolului XIX, și că d-ta să termini ceea ce ai început.

Aceasta m-a însărcinat și d. Maiorescu să-ți scriu.

Cum bag de samă, temerile mele s-au realizat. Ți-am și scris, pare-mi-se, cîte ceva. D-ta însă erai sigur de lucrare, fiindcă te îndemnase și d. Musafia, după cum îmi scriai, să o duci pînă in capăt.

Acum, ce zici d-ta Pești de părere să urmezi, ori te oprești aci? Din partea mea, îți mărturisesc, n-aș avea bani de cheltuit, pe lingă atîta muncă, pentru o lucrare, de la care nu este perspectiva de a mi-i întoarce.

Daca crezi să urmăm, scrie-mi, și mai cu seamă dacă ai șanse să poți desface cărțile.

Mie nu-mi pare rău de altceva, decît de munca mea de opt luni de zile, timp in care aș fi putut face altceva.

Dacă socotești că nu trebuie să mai urmăm înainte, și totuși manuscrisele ce ți-am trimis îți trebuie, ține-le și, prețuind cam cit ar face lucrarea, să-mi ții în seamă la plata ce am să-ți dau pentru Constantin, iar de nu-ți trebuie, te rog să faci bine a-mi înapoia acele manuscrise ca, cel puțin, să mă mîngîi cu atît, că am subt ochi munca de atîta timp, pentru care am vărsat multe sudori și am veghiat destul.

Te rog să nu iei în nume de rău cele ce-ți scriu, fiindcă eu crez a avea toată dreptatea. Daca d-ta vezi lucrurile altfel, scriemi fără preget și verde, pe șleau.

Peste curînd am să scriu și lui Constantin. Lipsa de timp mă face să-i scriu așa de rar. Cu toate aceste, fii bun și spune-i că rog pe Dumnezeu să-l aibă în sînta sa pază.

Ai noștri salută cu dragoste pe ai d-tale.

Sănătate și voie bună, P. Ispirescu

30[modifică]

București, 11/23 noiembrie, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Cam tîrziu răspunz scrisorii d-tale de la 7 noiembrie st.n. Cauza fu că dobîndind de la d. Eminescu colecția de zicături ale Golescului, m-am silit să le copiez, ceea ce am și făcut. N-am avut nici un minut de răspas.

Acum, în privința lucrării noastre, iată cai’e ar fi ideea mea. Deoarece d. Gaster nu voiește a lucra în asociație cu nimeni, noi să ne silim să-i apucăm înainte. Aflu că d-sa s-a pus cu hărnicie la muncă și teamă mi-e să nu ne lase înapoi.

După cît sunt eu de înaintat în lucru, puțin aș mai avea de făcut. La d-ta sunt îndreptate acum toate speranțele de reușită, prin urmare grăbește. Pînă atunci, eu crez că ar fi bine:

1. Să ne gîndim la tipărirea cărții;

2. Să vorbești cu fabricantul de hîrtie și să o și trimiți pînă este timp;

3. Să alegi și să coordinezi bucățile copiate și să mi le trimiți, ca să le tipărim;

4. Neavînd litera fractur în tipografia noastră nu s-ar putea tipări oare cu antiqua, adică cu litere latine? La (sic!) din contra, partea dumitale nemțească ai putea să o tipărești în Viena. Va fi și mai ieftin.

5. Te rog să-mi trimiți o listă de toate manuscriptele ce ți-am expediat ca să consult pe d. Maiorescu, ce ar mai trebui să copiez. Eu n-am păstrat nici o însemnare de ele.

6. Cam de cîte coaie cugeți să se facă această tipărire, și ce format voiești să dai cărții.

Iată atîtea puncte, pe cari trebuie să te grăbești a le pune în lucrare, ca să nu ne fie munca deșartă.

În scrisoarea trecută, te-am întrebat despre șansa ce ai de a se putea desface cărțile, ca să ne putem întoarce măcar banii ce vom cheltui pentru a ei tipărire, și nu mi-ai răspuns.

Bine faci de te pui în contact cu români născuți. Pentru conversație însă te-aș sfătui să cauți români bucureșteni, de la cari vei avea mult a afla în privința dulceței limbei.

Eu am o gramatică, a lui Heliade, tipărită la 1828. D. Manoliu are una a lui Iordache Golescu, tipărită la 1840. Dacă e trebuință, i-o voi cere, ca să o vezi.

Asupra lui Constantin, astăzi i-am scris și lui. Am ascultat sfaturile d-tale, și i-am recomandat să fie ascultător și supus profesorilor, să se silească cu toată inima la învățătură, și să fie curat și regulat întru ținerea obiectelor ce-i aparțin.

Ai noștri salută cu dragoste pe ai d-voastră și în particular d-nei Iarnik respectoase închinăciuni.

Sănătate și voie bună.

P. Ispirescu

P.S. Îmi scrii despre Jurnalul macedonean. Nu-mi aduc aminte să mă fi rugat ceva despre dînsul. În scrisoarea, la care răspunz acum, am văzut un pasagi, în care zici că m-ai rugat, și apoi îl ștergi sub cuvînt că ți l-ai procurat. Nu pricep lucrul acesta. Cînd si ce mi-ai zis despre dînsul ceva?

P.I.

31[modifică]

București, 16/28 dccembrie, 1880.

Iubitul meu, domnule Iarnik, D. Maiorescu a schimbat zilele d-sale de adunare, fiindcă ține un curs de logică, săptămînal, la Academie. Ambele d-tale scrisori i le-am dat cu pasagele notate pe margine asupra cărții in proiect de a se tipări. Sunt două săptămîni; d-sa a zis să i le mai las ca să se gîndească cum ar fi mai bine să procedăm la arangiarea materialului, prin urmare sunt în așteptare.

Nu ți-am răspuns în parte la fiecare scrisoare, fiindcă am fost și ocupat, pe lîngă lipsa de a ști ce să-ți răspund. În privința prețului tipărirei, printr-o scrisoare mai cu de-amănuntul îți voi arăta și prețul hîrtiei și prețul tiparului. Numărul de 4CO exemplare mi se pare suficient.

Îți urez de Anul Nou, d-tale, respectabilei doamnei Iarnik și copilașilor, toate bucuriile, prosperitatea să intre în casa dumitale pe o ușe și nevoile să iasă pe alta; mul ce începe să fie orizontul, aurora unei fericiri nesfîrșite și seninătatea să nu mai apuie în veci de veci pentru d-voastră.

Asemenea felicitări priimiți și de la ai noștri.

Să auzim de bine.

P. Ispirescu

București, 25 ianuarie/6 februarie, 1881.

32[modifică]

Iubitul meu, domnule Iarnik, Iată, este destulă vreme de cînd nu ți-am scris. Să nu mă osîndești pentru aceasta. D-ta știi ce va să zică cînd, pe lîngă lucrul ce te copleșește se mai adaogă și împrejurări. Timpul este scurt, — foarte scurt, — pentru omul ce-și agonisește existența prin muncă, și cu toate astea trebuie ca o parte din cele 24 ore ale zilei să o jertfească odihnei și nutrimentului.

Timpul vacanțelor pentru adunările literare de la d. Maiorescu a fost cam lung. Aproape patru săptămîni; și cu toate că inima îmi bătea ca să pot afla hotărîrea d-sale în privința celor ce m-ai întrebat despre cartea noastră, am fost silit să aștept pînă acum. În sfîrșit, am întîlnit pe d. Maiorescu și înapoindu-mi scrisorile d-tale, pe care i le dădusem, mi-a spus că ți-a scris d-tale, d-a dreptul. Acum aștept de la d-ta o scrisoare amănunțită de ceea ce mai avem să facem.

Cu d. Gaster n-am mai vorbit nimic asupra acestei lucrări. Numai înainte de sărbătorile Crăciunului, după stilul vechi, întîlnindu-mă cu dînsul, mi-a spus că se duce în Germania, trece prin Viena și se va întîlni cu d-ta. A venit? ce ați hotărît?

În privința tipărirei cărții, găsesc cu totul de prisos a-ți spune ceva acum, deoarece începutul tipărirei este cu totul departe de arangiarea materialului, asupra căruia nu ești cu totul decis ce și care manuscris să intre în colecțiune. Totuși, pentru hîrtie, socotesc că în orice chip tot mai ieftin o vei lua de la Viena, de acolo adecă de unde o iau și librarii noștri, cari mai vor să cîștige și ei ceva.

Pentru jurnalul Frățilia întru, dreptate, am trimis la d. Ureche să cumpere numerile apărute, și mi-a răspuns că fiind în podul casei, va pune sa le caute și mi le va trimite. L-am întîlnit apoi la Academie și l-am mai rugat încă odată. Mi-a promis din nou. Am rămas însă cu promisiunea. Ar fi bine să te adresezi d-ta d-a dreptul la d-sa.

Îmi pare foarte bine că fetița s-a însănătoșit și doresc ca. să fiți scutiți de neplăcerea de a mai priimi vizitele medicilor, căci ele sunt niște adevărate lipitori. Le-am mîncat eu păpara.

Despre Constantin, ce zici? S-a mai îndreptat? Ți-a arătat el scrisoarea ce i-am trimis-o în luna trecută?

Într-una din scrisori îmi zici că de Alecsandri nu m-am ocupat de loc. Adevărat, așa este. Nu m-am ocupat, fiindcă d-ta m-ai oprit, spuindu-mi printr-o scrisoare anterioară că îl studiezi d-ta și că vei extrage tot ce vei găsi folositor.

Vei fi observat că dacă am extras din literatura veche bisericească cele ce ai subt ochi, apoi m-am ferit a lua traduceri; am cules numai precuvîntările, ceea ce neapărat că sunt compuneri. Apoi, din toate tipăriturile am luat același psalm și același cap de evangelie, de la toate edițiile, ca o paralelă între vorbirea unora și altora. Mai departe, din psaltiriile în versuri am luat din fiecare atîtea piese cîte feluri de versuri am găsit în ele. Prin urmare eu crez că nu sunt de prisos, și că poate fi de folos. Cu aceasta nu zic că nu trebuie să luăm și din cronicari, precum și din ceilalți autori menționați de d-ta.

Aci, închis, vei găsi 150 franci ce mi-ai cerut. Și daca am cam întîrziat, să nu socotești că am fost neglijent, ori că am uitat. Îți mărturisesc că mi-a fost peste putință să ți-i trimit mai curîr.d. Oricum ar fi, te asigur că nu voi rămînea niciodată datorul d-tale în această privință. Cît pentru d-ta, văz că ești destul de îngăduitor, n-am să mă plîng, și știi că nu sunt vrun bogătaș. Am toată bunăvoința și sincer îți spui că-mi voi face datoria în consciință. Te rog însă să mă ierți cînd vei vedea că întîrziez cîteva zile preste termen, căci aceasta o fac fără voia mea și silit de împrejurări.

Ai noștri salută cu dragoste pe ai d-voastră, soția pe soție, copii fi] pe copii.

Să auzim de bine.

P. Ispirescu

33[modifică]

București, 31 ianuarie st. v., 1881.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Pînă azi trebuie să fi priimit banii ce ți-am expediat la 6 februarie st. n. Aștept răspuns.

În privința d-lui Gaster, sunt mîhnit că mie mi-a spus că are să vie pe la d-ta să se înțeleagă asupra luciului, și fiind la Viena, altceva a făcut de ceea ce mi-a spus mie. Califică d-ta însuți fapta aceasta.

Daca ai găsit editor, bun lucru este, și prin urmare încheie învoiala cu dînsul, ori de va tipări la București sau aiurea cartea.

Pentru aceasta ai consimțămîntul meu de mai înainte. Numai, te-aș ruga să-mi comunici și mie sub ce condițiuni ia el editura.

Asupra tipărirei:

1. Îți trimit o probă de tipar pe o foaie de hîrtie, ce va servi și ea ca probă.

2. Deoarece foaia este de mărimea cărții d-voastră și formatul asemenea, socotesc că și literele vă convine.

3. Prețul tiparului pentru o coală în 500 exemplare este de 55 franci; iar pentru 1000, de 65 franci, plus hîrtia care, după modelul alăturat aci, costă 20 franci topul de 500 coaie.

4. Pe pagină ce-ți trimit, sunt 42 rînduri; daca voiești, se poate strînge rîndurile, adecă să se facă mai dese, ca să încapă 50 rînduri.

5. Corectura cine o citește?

Astea ar fi condițiile. D-ta să-mi spui cum se va regula plata

Salutînd cu iubire din partea alor mei pe ai d-voastră, priimsște și d-ta civilități sincere.

Sănătate și voie bună.

P. Ispirescu

P.S. Cartea d-lui Tocilescu, eu ți-am trimis-o, fiindcă d-lui mi-a scris să dau la mai multe persoane.

34[modifică]

București, 72/24 martie, 1881.

Iubite domnule Iarnik,

Răspunzind ambelor d-tale scrisori, celei adusă de d. Tocilescu și celei de la 4/16 martie curent, îți mărturisesc că ai dreptate să fii supărat și să mă dojenești, însă te rog să nu mă osîndești pînă nu mă vei asculta și pe mine.

Trebuie să știi că deși am văzut pe d. Tocilescu, de cînd mi-a adus scrisoarea pînă azi de cîteva ori, n-am putut să vorbesc cu d-lui despre altceva, decît de afacerile d-sale, fiind totdauna grăbit. Două seri, la deosebite intervale, mi-a acordat, în care seri am și fost la d-sa. Dar pare că fu un făcut, că nu l-am găsit acasă. Vezi bine, dară, că nici despre manuscriptul ce mi-ai spus n-am putut vorbi cu d-sa nimic, și nici ca să-l consult asupra bucăților alese din autori; ba n-am dobîndit de la d-sa nici traducerea rîndurilor nemțești din scrisoarea d-tale. Am fost nevoit să alerg la cumnatul meu, d. Palița și din cele ce mi-a tradus d-sa, am înțeles totul.

Nu este nevoie să mă pui in corespondență directă cu d. Niemeyer. D-ta poți să-i transmiți cele privitoare la afacerea tiparului chiar cele arătate mai la vale, adecă:

În scrisoarea, mea precedentă ți-am scris că o coală tipărită în condițiile acolo arătate, în 500 exemplare, costă 55 franci, iară în 1000 exemplare, 65 franci.

Deoarece însă d. editor găsește că este scump și în dorința de a tipări partea românească la noi, ca să-ți poți priimi mai cu înlesnire banii ce-ți datorez, eu accept propunerea d-lui editor și modific prețul, precum urmează:

Prețul pentru 500 exemplare — 55 franci de coală în 8 sau 16 pagini, formatul ce ți-am comunicat în epistola precedentă și 57 franci pentru 1000 exemplare, în lcc de 65.

Socotesc socotesc (sic!) că acum nu va mai avea nimic de zis, și prin urmare cît mai curînd putem și începe.

Cît pentru partea nemțească, părerea mea, ar fi să se tipărească la Viena.

1°. Pentru că tipărindu-se in București, ar mai trebui adăugat la prețul coalei ceva pentiu corectură.

2°. Pentru că ar fi o mare cheltuială de timp ca să trimit corecturile la Viena, să le revezi d-ta.

3°. Pentru că temerea de neuniformitate dispare, știindu-se că literele noastre sunt din fonderia d-lor Peppelbaum și Besson din Viena, litere de care s-ar găsi cu înlesnire pe la tipografiile din capitala Austriei.

Asupra acestora cred că suntem înțeleși acum.

Pentru hîrtie iarăși se poate găsi în Viena poate mai bună și mai ieftină.

Iară pentru transportul hîrtiei tipărite, mă învoiese cum ai zis d-ta să plătesc eu jumătate și d-ta jumătate.

În privința d-lui Gaster, abia alaltăieri l-am văzut. D-sa a venit pe la mine și mi-a spus că trecînd prin Viena, pe d-ta nu te-a găsit. M-a întrebat de prețul tipărirei cărții d-sale și după cîte mi-a dat să înțeleg n-are încă un editor. Acum voiește să-și dobîndească unul. Din vorbele sale eu am luat cuncștință că nu se învoiește cu nici un editor din București, și că cei din străinătate îi plătesc cote (sic!) cu 50 franci coala.

Aducînd vorba despre cartea noastră, m-a întrebat cum stăm. Eu i-am răspuns că de la d-ta nu mai am nici o știință și că stăm locului. D-sa mi s-a lăudat că opera d-sale este gata mai mult de jumătate și că totdeodată se ocupă și de o gramatică. Între altele, mi-a spus că a fost la Doamna și că l-a priimit bine.

D-ta nu mi-ai scris nimic despre copia ce ți-am trimis acum în urmă din Letopisețe.

Eu am mai copiat și din Istoria critică a românilor ceva. Voi căuta zilele astea să întîlnesc oricum pe d. Tcciiescu.

Voi consulta pe d. Slavici ori Eminescu despre bucățile cele mai alese ale autorilor ce mi-a recomandat d. Maiorescu și le voi copia.

În privința banilor ce-mi ceri pentru Constantin, nu știu, zău, de voi putea să ți-i trimit la termenul pus de d-ta, căci tocmai atunci trebuie să-mi plătesc și eu chiria. Ma voi sili, pe cît voi putea, însă ca să nu te zăbovesc mult.

Ai noștri salută cu dragoste pe ai d-voastră.

Strîngîndu-ți mîna te salut cordial.

P. Ispirescu

P.S. Albumul macedo-român urmează a-ți veni cît de curînd.

35[modifică]

București, 21 martie [1881?]

Iubitul meu, domnule Iarn k,

Am priimit carta poștală de pe vapor, și foarte m-am bucurat că ați ajuns sănătoși. Am spus d-lui Hasdeu, d-lui Odobescu și d-lui Teodorescu că, siliți de grăbnicia plecării, n-ați putut să mergeți a-i întîlni, ca să vă luați ziua bună.

D. Rasidescu și-a luat seama, nu-și mai trimite copilul. L-a așezat la școala comercială din București.

Ce să fac cu cărțile Cursului d-tale de limbile romanice, ce a rămas la mine?

Am întîlnit pe d. Grandea și i-am zis de gramatica Boiagi. D-sa mi-a răspuns că a avut două exemplare pe care le-a dăruit unui călugăr ce aduna cărți spre a forma o bibliotecă la Muntele Atos; că acel călugăr are să se întoarcă prin București, și că atunci îi va cere una. Eu am vorbit cu un anticar ca de-i va cădea în mînă vrun asemenea exemplar, să mi-l aducă, și mi-a făgăduit.

Recomandați, vă rog, lui Constantin să fie cuminte și să se silească la învățătură, dacă voiește să fie iubit de toată lumea.

Puneți-l, vă rog, să-mi scrie cînd are cîte puțin timp.

Priimiți, din partea soției mele, complimente.

Arătați, vă rugăm, din partea noastră respectoase salutări doamnei Iarnik, pe care regretăm că nu o cunoaștem în persoană.

Pe d-ta te strîng de mînă, ca pe un frate și să auzim de bine.

P. Ispirescu

București, 18/30 aprilie, 1881.

36[modifică]

Iubite domnule Iarnik,

Astăzi vă trimit 160 franci și fiindcă timpul îmi lipsește a vă scrie mai mult, vă rog să priimiți din partea mea și din partea alor mei salutări sincere și dorința de a vă afla sănătoși atît d-voastră cît și familia ce vă încongioară.

Constantin ce face? cum se poartă? urmează regulat la învățătură și cu însemnarea de cum întrebuințează orele zilei?

Sănătate și voie bună, P. Ispirescu

P.S. În sărbători am să-ți scriu mai cu amănuntul.

37[modifică]

București, 19 aprilie/1 mai, 1881.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Aci Închis vei găsi 250 franci.

Din aceștia, te rog să binevoiești a cumpăra haine lui Constantin de vară. Caută însă, te rog, să nu fie prea scumpe.

Întîrzierea a provenit din două cauze: 1. După o scrisoare a d-tale anterioară, nu mă așteptam, decît tocmai în mai să-ți mai trimit ceva bani;

2. Acum, în primăvară, sunt silit să mă mut. Localul în care am să mă mut este cu 1000 de franci mai scump pe an. Apoi, trebuie să știi că la noi chiriile se plătesc pe jumătate de an înainte, și astfel am fost strîmtorat, pînă să priimesc bani de pe unde am avut și eu să iau.

Localul este tot în strada Academiei nr. 26.

Peste curînd, cînd voi scrie și lui Constantin, îți voi spune mai multe și-ți voi mai trimite și ceva copii după autori, pentru lucrarea noastră.

Ai noștri salută cu dragoste pe d-na Iarnik și pe copilași, cărora și eu le doresc bună sănătate.

Priimește, domnule, o strînsoare călduroasă de mînă.

P. Ispirescu

București, 18 mai st. v., 1881.

38[modifică]

Iubitul meu, domnule Iarnik,

M-am mutat, dar nu m-am așezat încă. N-am avut timp să-ți scriu mai lung, ca răspuns la scrisoarea d-tale din urmă; chiar acum d-a-n fuga înșir aceste cîteva rînduri ca să te anunț că aici, alăturat, vei găsi 100 franci.

Eu și ai noștri vă salutăm pe d-ta și pe întreaga d-tale familie, cu cordialitate.

Să auzim de bine, P. Ispirescu

39[modifică]

București, 16/28 iunie, 1881.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

De mult nu ți-am mai scris, nici nu mi-ai scris. Eu încă, printre picături, cum se zice, am mai făcut cîte ceva.

Astăzi îți înaintez într-un pachet:

1. Capra cu trei iezi, poveste de Creangă.

2. O mamă, poezie de Eminescu.

3. Scormon (nuvelă) și Prefața de la Darea de seamă despre mitropolitul Șaguna, de Slavici.

4. Din letopisețul lui Ion Neculce, prefața și cap. 10.

Din partea d-tale, nu-mi spui daca ai făcut ceva ori ba. Lucrat-ai ceva? Înțelesu-te-ai definitiv cu editorul? De ce dai zi după zi? De ce nu activezi lucrarea, că iată am înțeles că d. Gaster are să ne ia înainte, și atunci ce facem noi? N-ar fi păcat de Dumnezeu să se nimicească munca mea de atîta mare de timp?

Spune-mi, rogu-te, lămurit, unde și cum ne aflăm în această privință. Oare și d-ta te-ai descuragiat? că eu de mult m-am descuragiat văzînd atîta șovăire.

Asemenea, te rog, scrie-mi și în privința lui Constantin. Ce crezi d-ta, nu va putea el oare să urmeze la școala în anul viitor fără meditator? Adaosul acesta de cheltuială mă cam strîmtorează.

Deocamdată, atîta. Aștept de la d-ta deslușirile cerute.

Ai noștri salută cu dragoste pe ai d-voastră.

Să auzim de bine, P. Ispirescu

București, 27 iunie / 9 iulie, 1881.

40[modifică]

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Scrisoarea d-tale din urmă m-a lămurit întru tot ce doream să știu. Voi urma și eu întocmai după recomandatia d-tale și voi căta a mai copia tot ce mi se va părea mai bun.

Despre basme d-ale mele și despre proverbe, nu purta grije. Cînd se va înfățișa trebuința, voi da.

Alăturat de aceasta vei găsi cei 210 franci ceruți prin epistola de la 2 iulie st.n. și aștept comptul detailat, după promisiune.

Daca pălăria lui Constantin este murdară sau prea veche, te rog cumpără-i alta.

Te duci de vacanții să te recreezi și să petreci în locul d-tale natal. Bine faci. Eu sunt nevoit să port în spinare și zăduful zilelor lui iulie și munca necontenită de tot anul. Și d-ar fi vrun folos mai de Doamne ajută!

Vă urăm, eu și ai noștri, d-tale și doamnei Iarnik, petrecere bună și preîmblare fericită. Sărută în locul nostru pe copii.

De prisos să-ți mai spui cum să trimiți pe Constantin. D-ta ești tată și atîta ajunge.

Să auzim de bine, P. Ispirescu

41[modifică]

București, 21 iulie st. v., 1881.

Iubitul meu, domnule Iarnik, Constantin a ajuns cu bine la București. D-ta iarăși trebuie să fi ajuns cu bine la Pottenstein. Urez atît d-tale cît și doamnei Iarnik și copilașilor d-tale o petrecere pe cît se poate de fericită.

Am rămas surprins de ce repede a crescut Constantin. Vă mulțumesc din inimă că l-ați ținut bine în cursul anului; el mi-a spus că a fost tot sănătos și bine. Mai cu seamă doamnei Iarnik îi sunt recunoscător pentru că i-a ținut loc de mamă și i-a dat îngrijirile cele mai binevoitoare.

Soția mea ar fi voit bucuroasă a-i scrie o scrisoare de recunoștință și mulțumire, însă ea este în pat. Dumnezeu ne-a mai trimis o fată, pe care am numit-o Paulina. La nașterea ei, soția mea a suferit mult. Șapte ore de noapte nu s-a mișcat de lîngă dînsa doctorul-mamoș, atîta fu de în pericol. Acum îi este mai bine, dară slabă și trebuie să nu părăsească patul încă cîtva timp.

Fă-te dară, te rog, interpretul nostru pe lîngă doamna Iarnik, asigurînd-o de desăvîrșita noastră mulțumire pentru tot ce a făcut în privința lui Constantin, în cursul anului trecut.

Asupra tipărirei cărții noastre, aștept scrisoarea cu instrucțiile d-lui Bîrseanu și apoi regulăm tipărirea. Numai trebuie să știi că are să meargă cam încet, deoarece corecturile vor avea a colinda pe la Brașov.

În tot cazul aștept să vedem ce deslușiri are să-mi dea d. Bîrsan.

Acum să stăm nițel de vorbă și despre Constantin. Pare-mi-se că ți-am fost spus de la început că mjiloacele mele sunt cu totul restrînse. Că dacă trimit pe Constantin la Viena, fac sacrificii și mulțumită numai bunei voințe a d-tale, care mi-ai înlesnit plata, prin a ți-o da jumătate în bani și jumătate la lucru, m-am hotărît a-l trimite.

Ce se întîmplă însă? Constantin, dificil la învățătură, i-a trebuit un meditator plătit, după cum m-ai asigurat d-ta că această clasă este și cea mai grea. Și consimțind la acest adaos de plată îți scriam că de aș fi știut că el are să fie așa de greoi la învățătură, nu-l mai trimiteam.

Cheltuiala ce fac cu dînsul este aproape îndoită decît făcusem eu socoteală, și aceasta trece preste puterile mele. Închipuiește-ți: Unde trebuia să dau 400 fr. pentru zece luni, a 40 fr. pe lună, plus cam vro două sute de franci, îmbrăcăminte și altele, în totul 600 sau cel mult 650 fr., în anul acesta am cheltuit cu dînsul preste 1000 de franci, și anume: Călătoria la Viena 100 + trimiși la 22 septembrie 150 fr. + 100 la 22 oct. + 150 la 25 ianuarie + 250 la 19 aprilie + 100 la 18 mai + 210 în iunie, în totul 1060 de franci.

Judecă și d-ta daca unul ca mine ar putea să facă o așa mare cheltuială. Pe lîngă acestea, la una din scrisorile mele prin care te întrebam daca socotești că Constantin ar putea să urmeze clasa a II-a, fără meditator, d-ta mi-ai răspuns că nu se poate ști acum, ci după ce va începe clasa, și teamă-mi este că nu va putea.

Daca îți spui toate acestea, să nu socotești că voi să fac cuiva vro imputare. Ferească Dumnezeu! Îți mărturisesc ca la un frate, că n-am decît să mă felicit că ai binevoit să priimești pe Constantin la d-ta.

Hainele încă a costat mult. El și-a făcut haine mai bune și mai scumpe decît port eu. Al cui fecior s-a socotit el?

Și cu toate că sunt cu desăvîrșire mulțumit de cît l-ai ținut și de cum a trecut cursul, te rog fierbinte să nu te superi daca ți-oi spune că nu mai pot să-l trimit. N-am de unde să cheltuiesc cu dînsul atîți bani. Nevoia mă face să-l pui la școala comercială de la noi.

Știind acestea, te rog să nu te temi nicidecum pentru cei 600 de franci ce-ți datoresc, adecă 300 din anul acesta și 300 din anul trecut, pentru care ți-am trimis chitanța. Îi voi plăti pînă într-una cu tipărirea cărții ce ai proiectat să facem amîndoi, și care va începe în chiar toamna aceasta, după cum mi-ai spus prin scrisoarea de la 18 iulie st.n., că d. Bîrsan se ocupă a regula copiile ce ți-am expediat după diferiți autori români.

Rugîndu-te încă o dată să nu te mînii pe mine, și să mă ierți pentru supărarea ce ți-am făcut eu și Constantin în doi ani de zile, te asigur că eu voi fi către d-ta tot același și neschimbat.

Sănătate și voie bună, P. Ispirescu

42[modifică]

București, 15/27 octombrie, 1881

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Trebuie să se fi însănătoșit pînă acum soția dumitale, căreia îi trimit respectuoasele mele închinăciuni.

De mult n-am mai stat noi de vorbă. Negreșit că și d-ta și eu, ocupați fiind, n-am avut timp de așa ceva. În privința afacerii cu cartea noastră, am tot așteptat de la prietenul d-tale instrucții și pînă azi nu știu, întorsu-s-a la locuința d-sale din Transilvania sau tot la Paris este? Cam cum bag de seamă zor nu este, și de aceea merge încet. Mie mi-ar fi părut bine daca venea la tipar, spre a o lucra mai pe îndelete; căci de urgență, nu merge așa lesne. Oricum ar fi, eu aștept să vedem ce drum ia arangiamentul manuscriptelor trimise.

Prin scrisoarea d-tale de la 10 august, mi-ai fost făgăduit că îmi vei trimite hainele și toate ce a mai lăsat Constantin la Viena. Binevoiește, te rog, iubitul meu, de le trimite, căci are trebuință de ele.

Pe la noi, azi cînd îți scriu, ninge ca în mijlocul iernei. După ce recolta nu prea a fost bună anul acesta, din cauza timpului, apoi vremea cea rece și rea, ce a început acum, a apucat și viile neîngropate. Nu știu ce va fi de ele la anul.

Eu am pus sub tipar colecția mea completă de Basme. Am promisiunea d-lui Alecsandri, că-mi va face o prefață. Te salut pe d-ta și pe întreaga d-tale familie.

Sănătate și voie bună, P. Ispirescu

43[modifică]

București, 27 ianuarie/8 februarie, 1882.

Iubitul meu, domnule Iarnik, Iată atîta mare de timp de cînd nu ne-am scris unul altuia. Știu că ești foarte ocupat și socotesc că îmi crezi că și eu n-am avut timp disponibil de corespondințe.

În anii trecuți, ai scris, domnule Iarnik, într-un jurnal nemțesc un articol despre basmele mele. Acel număr de jurnal îmi trebuie neapărat. Te rog dară cu cerul, cu pămîntul, cumpără-mi un exemplar din acel jurnal și mi-l trimite cît de curînd. Am mare necesitate de el. Cît va costa fă bine și-mi însemnează ca să-ți trimit imediat prețul lui.

Socotesc că vei fi priimit cartea mea trimisă de Anul Nou, ca și scrisoarea lui Constantin.

Cu această ocazie găsesc de cuviință a te încunoștința că basmele mele a ajuns cu tipărirea la a 18-a coală. Socotesc să iasă cam vro 25 de coaie. Într-însele am pus și basmul ce mi-ai comunicat d-ta.

Respectoasele mele închinăciuni și ale tuturor alor mei, te rog să le arăți d-nei Iarnik. Copilașilor d-tale, urări de fericire și sănătate.

Să auzim de bine, P. Ispirescu

44[modifică]

București, 15 februarie st. v., 1882.

Iubitul meu, domnule Iarnik, Răspunzînd epistolei d-tale de la 12 febr. st. n. mai întîi mă simț fericit a fi eu cel dintîi care să te felicit pentru postul ce aștepți să dobîndești la universitatea din Praga.

În privința Bibliei ce ai auzit că s-a tipărit în dialectul macedo-român, ea este o evangelie, iară nu biblie. Am fost la Ministerul cultelor, cu ale cui speze s-a tipărit, și am cerut d-lui Tocilescu una pentru d-ta. D-sa cu bunăvoință mi-a dat-o îndată, pe care sper că o vei fi priimit-o pînă azi, căci ți-am trimis-o de sunt acum cîteva zile. Numai d. Tocilescu te roagă să faci o recenziune despre dînsa în jurnalele nemțești. Pentru această evangelie are să-ți scrie d-lui, ce să trimiți ministerului în schimb.

Daca nu poți să-mi procuri jurnalul de care te-am rugat prin precedenta mea epistolă, apoi te rog să-mi comunici numărul jurnalului și un mic rezumat despre cele ce ai zis acolo.

De la d. Bîrseanu, am priimit o scrisoare cu data de 12 noiembrie st.v., o scrisoare prin care mă anunță că acum este mai liber de ocupații și că în curînd îmi va trimite manuscriptele. Pînă astăzi însă n-am priimit nici o foaie măcar. Astfel, aștept.

Constantin nu mai putea de bucurie, cînd a priimit fotografia lui Iaroslav; să ți-l ție Dumnezeu tare și mare. Se mira Constantin foarte mult cum de s-a îngrășat băiatul așa. El vă mulțumește, mai cu seamă doamnei Iarnik, pentru atențiunea ce-i dați. Totdauna ne povestește de traiul de la d-voastră.

Într-una din zilele astea are să vă scrie și el.

Fii, te rog, interpretul familiei mele pe lîngă d-na Iarnik, arătîndu-i ale noastre simțiminte de dragoste și de respect.

D-ta priimește salutări frățești și să auzim de bine, P. Ispirescu.

45[modifică]

București, 14/26 iunie, 1882.

Iubitul meu, domnule Iarnik, Am cam zăbovit să răspund la epistola d-tale de la 1 iunie st.n. Te rog să nu crezi că din neglijență am făcut aceasta. Am tipărit cartea, domnule Iarnik, după îndemnul d-lui Alecsandri, carele mi-a. făgăduit că va stărui să fie premiată de Academie și am intrat în cheltuieli peste puterea mea. Academia n-a găsit-o destul de interesantă pentru a fi premiată. Stau cu cărțile, căci nu se vînd. Acum, m-am încredințat și eu că produsele mele sunt niște fleacuri și-ți promit că nu voi mai tipări nimic. Cele cîteva vorbe binevoitoare ce-mi trimit cîțiva oameni de litere, acum văz că sunt numai niște complimente, fiindcă neînsemnatele mele adunări de Basme, n-au nici o însemnătate. Dovadă despre aceasta am că m-am adresat la Ministerul cultelor și pe la mai multe primării din țară ca să-mi cumpere cîteva cărți spre împărțire ca premii la copii acum de examene și nicăiri nu mi s-a cerut nici un exemplar măcar.

Nu știu cum să fac să-mi scot măcar banii ce am cheltuit cu tiparul, căci de vrun folos pentru osteneală de douăzeci de ani de cînd tot adun la Basme, nici că mă gîndesc.

N-am tras în judecată, domnule Iarnik, pe un român de-ai noștri care mi-a luat din Basmele publicate de mine și le-a tipărit pe lîngă ale lui, dară încămite pe d-ta, care îți dai osteneală a le traduce în limba d-tale. Ai voie, domnul meu, daca poftești, să le traduci măcar și toate.

Pe d. Slavici nu l-am văzut de mult. Pe la d. Maiorescu, asemenea n-am fost în iarna trecută; am fost foarte ocupat. Și nici că știu unde șade d. Slavici acum, voi cerceta însă și-i voi scrie, arătîndu-i dorința d-tale, apoi rezultatul ți-l voi comunica.

Am cumpărat cartea ce ai cerut și astăzi ți-o și expediez prin poștă. Ea costă 4 lei noi.

În locul d-lui Bianu, la Academie, astăzi este d. Densusianu. La el te poți adresa, daca ai ceva.

Aș dori ca scrisoarea mea să te găsească în plăcuta poziție de a ști cum ți s-a gătit viitorul cu catedra din Praga. O noutate în privința împlinirei dorințelor d-tale m-ar bucura foarte mult.

În ceea ce privește Christomatia, eu aflu de aici că d. Gaster a terminat pe a sa. Că editor al cărții d-sale este d. Brockhaus și că Ministerul cultelor s-a abonat, mi se pare la o sută ori două sute de exemplare.

Acest domn a lucrat, n-a stat cu mîinile în sîn ca noi, și a sa lucrare are să vază lumina zilei înainte de ce a noastră se va pune la tipar.

D-lui Tocilescu, scrisu-i-ai ceva? La d-sa ar fi bine să te adresezi, căci astăzi poate mult. Oricum, numele meu nu-l pomeni nimănui, căci am început să crez că sunt piază rea.

Ai noștri trimit doamnei Iarnik respectuoase închinăciuni și îi dorește o petrecere frumoasă în preumblarea ce ați hotărît să faceți în timpul vacanțelor.

Pe copilași sărută-i în locul meu; ei se vor fi făcut mari. A început vrunui să meargă la școală?

Palița și soția sa vă sunt recunoscători că vă aduceți aminte de dînșii; ei vă trimit sincerile lor complimente și urări de bine.

Nu știu daca ai aflat, că fata mea s-a numit învățătoare la clasa II primară din București, culoarea de verde.

Termin scrisoarea mea, asigurîndu-te de neschimbata mea prietenie pentru d-ta și rugîndu-te să mă onorezi, ca și pînă acum, cu încrederea ce am dobîndit deja.

Să auzim de bine, P. Ispirescu

46[modifică]

București, 30 septembrie st. v., 1882.

Iubitul meu, domnule Iarnik, Văz și eu că scrisorile dintre noi s-au cam rărit, și aș dori să nu se rărească și mai mult. Dară daca pentru aceasta, aș ști că te îndoiești de iubirea mea de mai-nainte, m-aș mîhni pînă in adîncul sufletului. Să mă crezi, iubite domnule Iarnik, că eu sunt neschimbat.

Știrea ce-mi dai că ți-ai ajuns scopul, numindu-te profesor la Universitatea din Praga, m-a umplut de bucurie. Te felicit, și-ți urez prosperitate și fericire.

Asupra datoriei de 600 franci, să nu socotești d-ta că eu nu mă gîndesc cum aș face să scap mai curînd de dînsa. Tocmai pentru aceea am și priimit cu multă mulțumire propunerea d-tale de a aduna material trebuincios la Chrestomația ce puseseși de gînd să faci, și știi cu cită tragere de inimă am lucrat. Daca nu s-a realizat apariția cărții, nu sunt eu de vină. Eu am lucrat aproape un an de zile, nopțile; și toată munca mea a rămas baltă; ba încă ea nici nu se află, barim, în mîinile mele.

Aș voi bucuros să-ți îndeplinesc cererea; dară în momentul de față îmi este peste putință, și iată de ce:

Toată lumea știe că în iunie, iulie și august, tipografiile n-au de lucru. Mie însă în anul acesta mi-a mers și mai rău; căci și Academia a ținut vacanță și lucrul a încetat cu totul. Eu însă a trebuit să țiu pe toți lucrătorii și să le plătesc leafa pe deplin. N-am putut să concediez pe nici unul, de teamă să nu-i pot reangaja cînd voi avea trebuință, căci la noi nu sunt lucrători de tipografie cu prisos, ca în alte țări.

Apoi știi că la noi chiriile se plătesc pe jumătate de an înainte, cu o lună de împlinirea termenului, și iată că la 26 septembrie trebuie să plătesc chiria tipografiei, care e de 1700 franci, pe timpul de la 26 octombrie pînă la 23 aprilie 1883, și nu știu cum să fac să-i adun și pe aceștia de pe la cei ce au să-mi dea pe lucru făcut. În timpul de față și chiar adunarea datoriilor se face cu greu.

De aceea, te rog să mă ierți că nu pot să te satisfac acum întru nimic, și să nute superi pe mine pentru că n-am putut să-ți fac voia.

Cu afacerea tipografiei, iată cum merg lucrurile: D-ta știi că mai aveam să desfac încă un tovarăș. Învoiala ce am făcut cu dînsul este ca să-i dau pe fiecare lună, în curs de trei ani, cîte 250-350 franci.

Un an a trecut și m-am ținut de cuvînt tîrîș, grăpiș, cum am putut. Mai am doi ani, și nădăjduiesc să mă țiu de vorbă și să scap de datorie. Atunci, daca va vrea Dumnezeu, voi putea răsufla și eu mai în voie. Pînă atunci, cu strîmtoreli, cu chinuieli, trebuie s-o duc.

Mă întrebi despre ai mei. Mulțumită Domnului că suntem sănătoși. Fata, fiind numita profesoară într-un oraș de județ am izbutit să o transfer acum în București. Nădăjduiesc de aci înainte să se folosească și ea de rodul muncii sale, ceea ce n-a putut face pînă acum. Pe Constantin am hotărît să-l dau la tipografia d-lui Göbl, ca să învețe a conduce presele. Ceilalți copii sunt, unii la școală, alții încă acasă. Despre greutăți, ce să-ți mai spui? D-ta, care ai trei sau patru, știi să prețuiești celui ce are șase, și pe d-asupra o soacră etc.

Noi toți ne închinăm cu respect și dragoste d-nei Iarnik și îi dorim ceas bun și ușurare norocită.

Strîngîndu-ți mîna cu iubire frățească, te salutăm românește cu să auzim de bine, P. Ispirescu

47[modifică]

București, 23 noiembrie st. v, 1882.

Dragul meu, domnule Iarnik, La scrisoarea d-tale de la 18 noiembrie st.n. am onoarea a răspunde.

Mai întîi, te cunosc din destul că ești omul adevărului și crezi la nevoile altora; pentru aceasta așteptam cu încredere răspunsul d-tale, fără să-mi închipuiesc că te vei supăra pe mine, fiindcă în scrisoarea mea precedentă ți-am fost scris numai curatul adevăr.

Eu și ai noștri ne-am bucurat foarte mult, aflînd că ți s-a înmulțit familia încă cu o membră. Te felicităm pentru acest dar dumnezeiesc. Felicităm mai cu osebire pe d-na Iarnik pentru că s-a ușurat cu norocire și pentru buna stare în care se află după ușurare. Dumnezeu să te ție sănătos, ca să poți munci și să-ți căpătuiești copiii.

Ai dreptate să te bucuri de binecuvîntarea cerească. Dumnezeu ne va da atîta cu ce să hrănim pe cei ce ne dăruiesc (sic!). Dară aicea jos mai trebuie și altceva pe lîngă mîncare; și acel altceva se dobîndește foarte cu greu, daca se dobîndește. Totuși suntem datori să nu cîrtim și să plecăm capul la jugul ce ni se înfățișează.

Bucuria noastră a crescut încă cînd am auzit că aici în țara nașterii d-tale ești mai mulțumit. Lucrează frate, pe cît poți, daca lucrul ți-aduce cu ce să-ți intimpini trebuințele. E rău cînd muncește cineva în sec. Ești încă tînăr și munca nu lasă pe om să piară.

Și fiindcă ocupația aceasta îți este plăcută, prețuită de mulțimea junilor ce vin să-ți asculte cursul, mergi pe această cale și satisfacția d-tale se va mări în proporție cu succesele ce vei dobîndi. Noi vom împărtăși împreună cu d-voastră mulțumirea de a te ști lăudat și considerat.

D-ta, cultivator al mai multor generațiuni, era natural să te gîndești și la cultivarea grădinii d-tale de acasă. Cultivă, frate, cultivă mereu, ca să ai în viitor de ce să te bucuri.

În privința fotografiei noastre, sper să ajung oarecari timpuri mai bune, cînd să pot face, fără stînjenire, această cheltuială și atunci fii sigur că nu te voi uita.

D. Bianu este la Paris, Place du Panthéon 9.

La noi lucrurile merg tot cum le știi. D. Hasdeu și Tocilescu s-au împăcat, chipul; dară nu vor să-și unească revistele.

Pe d. Teodorescu îl văz foarte rar, cînd se întîmplă adecă de-l întîlnesc pe stradă. Așa sunt toți junii noștri. Cînd se întorc de la studii și intră în slujbe, nu vor să mai știe de prietenii cei vechi, decît cînd au interes de dînșii. Se fac boieri.

D. Tocilescu își tipărește revista la tipografia noastră, ca și d. Hasdeu. Pe acești domni, îi văz mai des, ca. și pe d. Gaster, care colaborează la revista d-lui Tocilescu.

Vorbind acestui din urmă domn despre manuscrisul român de la Praga, d-sa mi-a zis că are să-ți scrie însuși și mi-a cerut adresa d-tale. Eu i-am dat-o.

Despre cartea mea, am ajuns să crez că cei ce vorbesc de dînsa în față-mi, vor să rîză de mine. Nu mai voi să auz nimic de dînsa. Nu voi mai tipări nimic pe socoteala mea. Ce folos că cei ce, fiind simpli muritori, m-au făcut să crez că scrierile mele ar valora ceva. Cînd au putut să facă ceva în favorul ei, i-au dat cu piciorul ca la un lucru netrebnic.

Ar fi multe de zis în privința aceasta; dar într-o scrisoare nu încape tot ce aș avea de spus. Rog pe Dumnezeu să facă a ne mai întîlni o dată, și atunci să-ți povestesc cum sunt de necăutate, păcătoasele mele de scrieri și cît sunt de desprețuite de oamenii noștri, cari altădată le-au lăudat.

Socoteam și eu că junii nu vor călca pe urmele bătrînilor în privința literaturei populare și că-și vor schimba drumul și vor lua o altă cale. M-am înșelat. Eu văz că ei se adapă tot dintr-o apă cu bătrînii. Făgașul este prea adînc și anevoie s-ar putea ca să iasă dintr-însul, daca vor ieși vrodată. Ba încă sunt și mai egoiști și mai materialiști.

Terminînd scrisoarea mea, te rog să arăți doamnei Iarnik ale noastre păreri de bine pentru ușurarea d-sale și salutări respectuoase.

Să auzim de bine, P. Ispirescu

48[modifică]

București, 6/18 mai, 1883.

Iubitul meu, domnule Iarnik, Nici supărat sunt pe d-ta, precum ți se pare d-tale; căci n-am de ce; ba, dimpotrivă, d-ta să nu fii supărat pe mine, că am întîrziat atîta pînă să-ți răspunz; nici ocupația prea multă nu m-a împiedicat. Alte necazuri, alte nevoi, m-au silit să-mi neglijez datoriile.

Mai întîi: De cîtva timp, atîta m-am îngreuiat, încît nopțile nu mai pot lucra. De cum viu acasă, de la tipografie și mănînc, mă apucă un somn de nu mai pot sta in sus. Trebuie să mă culc: Ori că sunt mai bătrîn cu trei ani de cum mă știi, sau că m-a ajuns oboseala, de atîtea vegheri noaptea,

Apoi numai cine nu ar voi să lucreze nu ar găsi ce. La tipografie, precum știi, sunt ocupat 10—12 ore pe zi. Ceea ce lucram altă dată într-o oră, acum lucrez într-un timp cu a patra parte mai mult. Și numai printre picături, cum se zice, daca apuc să fac și eu cîte ceva pentru raine; căci nopțile, cum le zisei, au încetat de a fi bune de lucru.

Iată care fură cauzele de nu ți-am scris de atîta mare de timp. Altfel, din mila Domnului, eu si ai noștri ne aflăm sănătosi.

Îmi pare rău pentru mititica cea de 2½ ce ai pierdut. Totuși, cei cari îți rămin, socotesc că sunt destui și să dea Dumnezeu să-ți trăiască, să te bucuri de ei!

D. Sion, însărcinatul de Academie cu citirea corecturilor la colecția d-tale și a d-lui Bîrseanu de cîntece populare adunate din Ardeal, mi-a spus că în curînd are să o puie sub tipar.

Pe lîngă o scrisoare anterioară mi-ai fost trimis o listă de mai multe cuvinte culese din colecția mea de basme și-mi ceri deslușiri asupra lor.

Eu nu sunt ajuns cu procopseala pînă acolo ca să te pot mulțumi pe deplin. Totul ce pot să-ți spui, este:

1. Că multe din însemnările d-tale de pe acea listă sunt particularități ale limbei noastre, cari, după cum am auzit de la cei procopsiți, sunt netraductibile în alte limbe.

2. Multe iarăși din acele însemnări sunt greșeli de tipar.

3. Poporul nu vrea să știe de restricțiuni, de reguli gramaticale. El pronunță cum îi vine mai bine, și eu am făcut ca dînsul.

Îmi ceri un basm inedit. De cum voi fi scăpat de dîrdora nunții, mă voi ocupa și-ți voi scrie unul, ca să te servi cu dînsul, traducîndu-l în orice limbă vei voi.

Am uitat să-ți spui: după ce fie-mea Elena a ocupat posțul de învățătoare în București, acum am găsit un flăcău tipograf și voi s-o mărit. În luna aceasta, nădăjduiesc să-i fac nunta.

În scrisoarea din urmă, îmi spui că d. Bîrseanu are să-mi trimiți texturile scoase de mine, după îndemnul d-tale. Va să zică te-ai lăsat de lucrarea Crestomației proiectată. Îmi pare rău de aceasta. Și de aș fi știut că are să se întîmple așa, nu mi-aș fi mai pierdut atîtea nopți să muncesc ca un jidov. Socoteam că cu această muncă să-mi plătesc datoria.

Scrisoarea d-lui Tocilescu am dat-o la adresa ei. Nu știu de-ți va fi răspuns.

Doamnei Iarnik, arată-i din partea mea și alor mei respectuoase închinăciuni.

Constantin învață tipografia în stabilimentul d-lui Göbl.

D-ta priimește de la noi salutări cordiale.

Sănătate și voie bună, P. Ispirescu

București, 10/22 octombrie, 1883.

49[modifică]

Iubitul meu, domnule Iarnik,

D. Samitca din Graiova mi-a cerut să editez o cărticică de basme și snoave. Eu i-am dat cîte a voit. După ce le-a tipărit, d-sa le va vinde prin mijlocirea librăriei d-sale și scoțîndu-și cheltuielile, prisosul ce va rezulta, să-l împărțim pe din două. Eu am priimit condiția. Acum mi-a trimis vro 25 exemplare, ca să le împart, pe la prieteni, și unul ți l-am expediat d-tale.

Să nu crezi că eu te-am uitat. Adesea vorbim în casă despre d-voastră și mai ales cu Constantin, care vă dorește. El mai are un an să-și termine ucenicia de conductor de prese, după care va face practică încă un an, și apoi, socotesc să-l trimit să dea cu nasul prin streini, ca să se perfecționeze.

Mi-a făcut o mare plăcere poza familiei d-voastră. Așa cuget să fac și eu și atunci cel dintîi care va dobîndi poza noastră vei fi d-ta. Constantin nu mai putea de drag privind pe Iaroslav, pe Hardvig și pe Ida. Se mira de cum s-au făcut așa de mari și de frumoși. Să-ți trăiască, să te bucuri de dînșii.

Zilele astea voi începe tipărirea Poeziilor populare adunate de d-ta și de d. Birseanu. D. Sion este însărcinat cu privegherea tipărirei.

Rog pe Dumnezeu să-mi dea lungime de zile, ca s-ajung să vă văz în București, pe d-ta și pe soția d-tale, spre a mă bucura de o așa neprețuită vizită.

Eu n-am putut să ies afară din București nici în vara aceasta; împrejurările m-au ținut pe loc. Sper însă că la vara viitoare să pot răsufla și eu nițel.

Pînă atunci, însă mă voi lupta, ca și pînă acum, cu corecturile tipografiei noastre.

Arată doamnei Iarnik, respectuoasele mele închinăciuni; iară d-ta priimește o strîngere de mînă prietenească, de la devotul d-tale, P. Ispirescu

50[modifică]

București, 28 decembrie st. p., 1883

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Vei fi supărat pe mine foc, că nu ți-am scris de mult. Mulțumită sărbătorilor că m-au ținut două zile în casă și așa m-am înlesnit să-mi plătesc cîteva datorii vechi, răspunzînd celor ce-mi scrisîseră, mai cu seamă că unele se atingeau de afaceri. În primul rînd, ai fost d-ta.

Îți mulțumesc cu recunoștință pentru binevoitoarea dorință de a mă avea de vară oaspele d-tale. Nu pot promite nimic încă. Dară daca mijloacele îmi vor permite, aș voi să ies la munte, să mă recreiez nițel în iulie. Și daca voi putea, voi profita de invitarea d-tale.

Mă bucur că în sfîrșit mi s-a înfățișat prilegiul să-ți pot plăti cei 600 de lei ce-ți sunt dator. Deși vorbisem, pare-mi-se, să-ți tipăresc o carte de-ale d-tale; fie însă și carte străină, numai să știu că nu mai sunt dator. Dară pentru asta nu s-ar fi cuvenit oare să mă fi întrebat întîi pe mine, ca să nu mă găsesc surprins în fața unui om ce-mi vorbește de niște afaceri pe cari le știam numai noi doi, și apoi să vorbești cu cineva care are ceva de tipărit? Nu e vorbă, ai să iei, este dreptul d-tale, și sunt veselcă voi putea scăpa de datorie, tipărind cartea d-lui Slavici.

În privința Poeziilor populare, este adevărat că mi-ai scris să-ți trimit cîteva exemplare din fiecare coală, cum se va tipări; dară, cum trebuie să știi, tipografia nu poate trimite nimănui nici o foaie din cărțile ce tipărește Academia, fără prealabila ei îngăduință.

Ca să pot dobîndi autorizația, am prezentat d-lui secretargeneral cererea d-lui Bîrseanu, făcută d-lui Sion, în același înțeles ca și cererea d-tale către mine. D-l secretar a supus cazul delegațiunei, într-o ședință săptămînală și acordîndu-vi-se exemplarele ce aveți să priimiți, pe de o parte vi s-a dat în cunoștință hotărîrea sa, iară pe de alta m-a autorizat să vă trimit și d-voastră, ceea ce am și făcut. O dată cu aceasta, veți priimi și restul pînă la 10 exemplare în foi.

Greșelile ce ziceți că ați găsit, eu crez că vor fi numai la coala 1; căci la celelalte, în urma recomandației d-tale, am mai făcut și eu o revizie după corectura d-lui Sion.

Vă alătur neînsemnata mea mutră; și daca nu v-am trimis-o mai dinainte, adecă de cînd mi-ai cerut-o, cauza fu că n-aveam. Acum în cele din urmă am pozat și eu.

Îmi pare bine că d-ta și familia vă aflați în deplină sănătate. Palița și femeia lui, mulțumindu-vă de cercetare, vă trimit închinăciuni cordiale.

Femeia mea, ca și copiii, vă doresc toate bunurile pămîntești.

Eu vă urez tot ce poate ura o inimă sinceră prietenului său.

Sănătate și voie bună. P. Ispirescu

51[modifică]

București, 7/19 aprilie, 1884.

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Te fericesc că împrejurările te-au ajutat să-ți ajungi scopul. Mă bucur de bucuria d-tale și de împlinirea dorințelor d-tale.

Sunt vinovat că nu ți-am răspuns îndată la scrisorile d-tale. Nu mai caut să mă dezvinovățesc, înaintea d-tale, carele știi cît lucru am ziua, fiind de prisos. D-ta însuți ai să-mi fii îngăduitor.

Ți-am trimis, după cerere, coaiele cîte erau tipărite atunci din Poezii populare. Astăzi ți-am expediat și pe acelea ce s-au mai tipărit de atunci încoace. Împreună cu acestea, ți-am trimis și un exemplar din coala a 6-a, cu toate că ți-am mai trimis-o încă o dată.

Ca să nu-ți mai lipsească, am luat hotărîrea ca tot ce-ți voi mai expedia, să fie date la poștă cu recipisă.

În privința Glosarului d-tale de la Poezii populare, de ai fi fost în București, ca să priveghezi corecturile, mi-ar fi părut rău daca se tipărea într-altă parte. Deoarece ești la Praga și mie mi-ar veni greu să-ți trimit corecturile acolo, apoi nu mă stînjenește întru nimic tipărirea lui în altă parte.

Și Academia a încuviințat cererea d-tale, după ce d. Maiorescu m-a întrebat daca nu-mi aduce vro pagubă întru ceva această cerere.

Peste cîteva zile o să avem un oaspe împărătesc în București. Principele și principesa de coroană Austro-ungare. Poliția de pe acum a luat măsuri ca priimirea să fie cît se poate de splendidă. De altă parte, statul se silește din toate puterile ca să le facă petrecerea cît se poate de plăcută.

Pe d. Odobescu l-ai văzut?

Eu și ai noștri mulțumim Domnului că ne găsim întregi și sănătoși.

Dorim ca și pe dvoatră să vă găsească scrisoarea mea în fericire, pentru care vă trimitem, doamnei Iarnik și d-tale închinăciuni cordiale.


P. Ispirescu

București, 27 ianuarie, 1885

52[modifică]

Iubitul meu, domnule Iarnik,

Este vreme de cînd n-am mai aflat nimic de la d-ta.

Ce mai faci? Cum mai petreci? Cum se află doamna Iarnik și copiii? Ai mai dobîndit vrunul?

Eu am scris Jucării și jocuri de copii, le-am publicat în ziarul Tribuna din Sibiu și redacțiunea mi le-a tras și în broșuri. Îți trimit și d-tale una, ca să știi cum ne jucam noi prin București, cînd eram copii, mai acum vro patruzeci și cinci de anișori.

Glosarul Poeziile populare transilvănene terminatu-s-a de tipărit? De ce nu mi se trimite introducerea ca să o tipăresc?

D-ta cînd ai să-mi trimiți ceva de tipărit, ca să scap de greutatea ce m-apasă, datoria către d-ta?

Cu această ocazie dă-mi voie să-ți fac o rugăciune. Trimite, te rog, alăturata foaie la turnătoria de litere din Praga, și după ce va vedea forma literilor cirilice de pe dînsa, să binevoiască a-mi trimite o mostră de literile cirilice ce posedă acea turnătorie. Iartă-mă de supărarea ce-ți fac.

Respectuoase închinăciuni doamnei Iarnik, din partea mea și alor mei; copiilor sănătate și noroc, iară dumitale o strînsoare de mînă călduroasă din partea

Servitorului d-tale

P. Ispirescu


53[modifică]

București, 23 octombrie, 1886.

Domnule Iarnik,

Îmi pare foarte rău că nu m-am putut plăti de d-ta pînă acum. Cauzele sunt multe, și mai cu seamă:

I. Concurența de moarte ce-și fac tipografii din București, de te aduce în stare să lucrezi mai pe nimic și apoi și acel lucru se face de multe ori pe datorie.

II. Eu sunt sec de noroc; n-am parte de negoț și nici de munca mea. Vro cîteva împrejurări de această natură, te vor convinge de spusele mele. Iată-le.

Acum cîțiva ani, am tipărit în asociație cu alții: Legiurile țărei în două volume mari, de peste 200 coaie. Aveam rezoluția d-lui director al Ministerului de Interne că, îndată ce va apare cartea, să o recomande Comunelor ca s-o cumpere. S-ar fi desfăcut peste 3 mii de exemplare, a 50 lei, am fi încasat respectabila sumă de 150 000 lei. Cu dînsa s-ar fi plătit tiparul, hîrtia, osteneala corectorului și ne-ar fi rămas un bunicel beneficiu.

Ce se întîmplă?

Cu o săptămînă înainte de a apare volumul I, vine la minister d. Boerescu, ca șef al Departamentului Justițiii.

D-sa avea asemenea un codice tipărit, și cînd ne-am prezentat cu opul gata, ca să ni-l recomande, după făgăduială, Comunelor spre cumpărare, ministrul de interne a supus cererea noastră Consiliului de miniștri. D. Boerescu opuindu-se, cererea noastră a fost respinsă. În loc de beneficii, nu ne-am scos nici cheltuiala tiparului.

Alta: Gramatica d-lui Coman, ediția I, s-a desfăcut într-un an. A doua ediție am tipărit-o eu. D. Coman a pus hîrtia, eu tiparul. Am tras 5000 exemplare. Așteptam să ne scoatem cheltuielile și să ne rămîie un beneficiu rotund.

Ce se întîmplă și aci?

Un alt domn tipărește și el o gramatică; se folosește de lipsa d-lui Coman din țară, stăruie pe la Minister de-i aprobă cartea și vinde, și vinde mereu. Noi în loc să putem desface măcar jumătate din ediția noastră, cărțile noastre stau la magazie și nu ne-am scos nici cheltuiala.

Acum fiindcă sunt întrebuințate, abia am găsit un librar, căruia să-i dau cărțile cu preț foarte scăzut. După predare mi-a spus că nu poate să-mi dea banii acum, ci după Anul Nou. Sau să iau hîrtie pentru bani. Ce să fac cu atîta hîrtie?

Alta: Cu basmele și cu ce bruma am scris și eu, nu merge mai bine. Se vede că lucrări de felul acesta nu place publicului, căci nu se caută. A trebuit să le vînz la anticari pe preț mai jos decît costul hîrtiei, numai să nu putrezească în magazie.

Din tot ce am scris s-ar putea face cîteva volume de o sută de coaie în formatul lui Mihai Viteazul de Bălcescu. Mi-ar trebui 2 000—3 000 abonați ca să le pot da toate o sută de coaie pe preț de 10 lei. Și fiindcă nu se poate aduna atîția abonați, și fiindcă nu știu de vor apuca să fie toate tipărite la un loc, teamă mi-e ca manuscrisele să nu ajungă să încălzească vro sobă, timp de cîteva minute. Ce să-ți spui? Sunt cu totul descurajat.

Alta: Cînd ați venit la București, mi-ați făcut o propunere, care mă onora. Am priimit. Am muncit o vară întreagă zi și noapte, cu gînd că poate să cîștig ceva. Aceasta m-a și îndemnat să trimit pe Constantin la Viena. Speram că jumătatea costului lui, adecă ce-ți datorez, se va plăti cu această muncă. Dar din tot lucrul meu ce s-a ales? Nimic. Ba încă sunt și dator la d-ta.

Îți spusei acestea nu pentru altceva, ci ca să-ți dovedesc că sunt sec de noroc, și că n-am parte de munca mea.

Cu privire la datoria d-tale, dacă voi putea să iau ceva bani după gramatici, sau și din alți bani din datoriile ce am să iau și voi putea încasa îți voi trimite cu toată mulțumirea, și de nu toți deodată, cel puțin parțial.

Totuși mai bucuros aș dori ca, ori d. Coman sau altul din amicii d-tale, să-mi dea a tipări ceva, cu care să mă plătesc de datorie.

În privința membrilor familiei mele, iată pomelnicul: Elena pe care am măritat-o și are un copil. După Elena vine: Constantin, George, Lucia, Marioara, Paulina și în fine Nicolae.

Palița este sănătos. Are și el trei copii: două fete și un băiat.

Adesea vorbim, cînd ne întîlnim cu toții, despre d-voastră.

Eu și ai noștri trimitem respectabilei d-na Iarnik închinăciuni și urări de viață fericită.

Copilașilor mîngîieri și urări de sănătate, de creștere și de prosperitate.

De la mine personal, sănătate și voie vună, P. Ispirescu

54[modifică]

București, 9/21 iulie, [1887?]

Iubitul meu, domnule Iarnik, Zilele astea mi-a trimis Dumnezeu o bucată de pîine, și dobîndind-o mi-am adus aminte că-ți sunt dator. Deși vorbisem ca să-mi dai de lucru, cu care să-mi plătesc datoria, dară am socotit că tot mai bine este să scape cineva de datorie cu un ceas mainainte, și deci, am rupt o bucățică din pîinea ce mi-a trimis-o Dumnezeu, și îți înaintez aci închis 200 Iei noi. Sper să mai capăt o bucățică de pîine de la gramaticile d-lui Coman și atunci îmi voi aduce aminte din nou de d-ta.

Pînă atunci, te rog să mă ierți de întîrziere și să-mi dai voie să-ți strîng mîna, ca la un frate.

Doamnei Iarnik și copilașilor sănătate și închinăciune.

Să auzim de bine, P. Ispirescu

București, 6/18 ianuarie, 1873.

1

Iubite domnule Aristide, Daca n-ai priimit pînă acum nici o scrisoare de la mine, cauza este, cum știi, că sunt foarte ocupat. Acum chiar îți scriu, cum se zice, printre picături. Mai toate părțile din scrisorile ce ai trimis tatălui d-tale permise de a se vedea și de alții, le-am citit și îți mulțumesc pentru pasagele ce mă privesc direct pe mine și pe ai mei. Ai noștri te doresc și ar voi să te vază cît mai curînd reîntors în familie cu diploma de doctor.

Descrierea ce faci institutului ale cărui cursuri le urmezi mi-a plăcut și bine faci de te ocupi. M-am bucurat cînd am citit pasagele in care promiți a face în fiecare scrisoare cîte o descriere de felul acesta și pot zice că aceasta chiar va fi un studiu pentru d-ta, daca te vei ține de vorbă.

Cele zise însă în privința preotului, mi s-au părut o ironie atît de amară pe cît și de aspră.

Aceasta m-a făcut să cuget la multele cuvinte desprețuitoare ce se aruncă cu atîta ușurință asupra religii[i] noastre, la noi, de către pretinșii noștri învățați și cari sunt atît de funeste junimii ce acum se ridică.

Ei bine, cînd s-ar profera asemenea cuvinte in prezența mea, știi ce aș face? Aș pune chestiunea următoare:

— Domnule, trebuie să avem o religie? Și daca mi s-ar răspunde afirmativ, eu aș zice: daca trebuie să aparținem unei religii, suntem obligați a o respecta cu desăvîrșire, însuși cu toate formalitățile ei, astfel încît să nu dăm de sminteală pe aproapele nostru care poate să fie mai slab în credință, cu judecata mai mărginită și care poate să-și închipuiască altfel vorbele ce ar auzi ieșind din gura noastră în privința religii[i] și atunci facem pe cei ce ne ascultă să devie nenorociți, nemaiștiind ce să crează.

Noi, pentru cei ce ne încongioară, trebuie să vorbim cu atîta demnitate pentru religie încît cei ce ne ascultă să fie coprinși de respect; nimeni nu scotocește conștiințele noastre spre a cerceta, daca, cînd ne închinăm după obiceiul religii[i], în care ne-am născut, ne gîndim la Acela care ține toate, fie acela numit Dumnezeu, Natura, Alah, Adonai și daca credem după învățăturile lui Brahma, Confucius etc.

Iar de mi s-ar răspunde negativ, eu unul mai bine m-aș duce să locuiesc cu bestiile codrilor, unde mi se pare a fi mai în siguranță decît în mijlocul semenilor mei. Fără religiune, nu mai este societate, nu mai este familie, nu mai poate fi pace Intre oameni. Lipsa de religiune va să zică distrugerea societății.

Rău se amăgesc doctrinarii de astăzi cînd propagă desființarea unor instituții la care au conlucrat atîtea capete eminente ale timpilor trecuți și în atîtea și atîtea mii de ani, fără a putea pune altceva mai bun și mai solid în locul lor.

Se știe însă că mai lesne este a distruge decît a construi.

Se va zice că se combate numai formalitățile; eu unul zic că acestea sunt numai niște cuvinte amăgitoare, ca să se poată ataca fondul și iată de ce:

Care instituțiune politică și socială nu-și are formalitățile sale, fără de care nu poate exista?

Să se vază instituțiunea militară și să mi se spuie daca nu sunt formalități și încă foarte numeroase; și cînd cauți bine vezi că-și au cuvîntul lor de a fi pentru că altfel disciplina și preciziunea exercițiilor ostășești n-ar mai însemna nimic.

În magistratură, asemenea sunt destule formalități etc. Nici timpul nu iartă, nici cunoștințele întinse ce se cer și pe care nu le am asupra feluritelor formalități, nu-mi permite a mă întinde asupra descrierii lor; destul că ne mulțumim a ne scoate căciulile de pe cap înaintea unei pînze puse în vîrful unei prăjine, supranumindu-l stindard; dară ne codim, scoțînd cuvinte ofensatoare, a ne descoperi capetele cînd ne aflăm în prezența unei icoane sau a unor moaște. Și unul și altele sunt ceea ce sunt; noi le știm, noi le cunoaștem; dară favorizăm pe unul și desprețuim pe altele.

Cine ne oprește pe noi de a cugeta? Cine ne împiedică de a adora Natura? Numai să nu fim netoleranți.

Să lăsăm și noi pe alții, fără să rîdem ori să ne batem joc de dînșii, de a se închina lui Dumnezeu, soarelui etc. fiecare după pofta inimii lui.

Se va mai zice, poate, că spre a dărîma bigoteria, superstițiile și cîte alte nagode, sunt siliți oamenii de la noi a se servi de niște arme ca acelea ca să lovească în religie. Vei judeca prin d-ta însuți acum cînd ești în mijlocul celui mai civilizat popol, daca pietatea românilor se poate numi bigoterie, și daca acel popol din sînul căruia iese lumina științelor ce se resfrînge peste toată lumea, daca acel popol, zic, care posedă atîtea somități, atîția oameni savanți,nu este mai superstițios decît popolul nostru.

Pretinsa bigoterie și superstiție nu se va putea stîrpi pînă va mai exista oameni pe lume. Pînă cînd natura va voi să doteze pe unii oameni cu pietate, pe alții cu ferocitate, pe unii sceptici, pe alții creduli etc., lucrurile și cursul așezămintelor ci va rămînea în starea în care a voit natura să le legiuiască și prin urmare pigmeii doctrinari de astăzi nu vor putea să smulgă din inima omului ceea ce natura a pus acolo, dară va putea să-l avilie aducîndu-l în stare de bestie.

Văz că m-am întins prea mult asupra unor lucruri despre care nu m-a întrebat nimeni. Să nu crezi iubite domnule Aristide că voiesc a da lecții. Departe de mine astă idee, fiindcă n-am nici capacitatea, nici erudiția ce se cere de la un asemenea om. Pun numai în vederea dumitale cugetările mele și te rog să le examinezi. De-ți va putea servi la ceva aș fi prea fericit.

În epistola adresată tatălui dumitale întrebi daca a ieșit de sub tipar codicile editat de d. B. Boerescu. Află că pînă acum nu s-a terminat, dară sunt în lucru ultimile coaie. Precum ți-am spus verbal îți fac cunoscut și prin aceasta că noi am pus, ca la toate cărțile, 10 coaie mai mult de imprimat. Aceasta în limbagiul tainic tipografic se numește prisoase. Se întîmplă totdauna la tipar de strică din unele coaie mai multe, din altele mai puține, astfel încît la legat, de multe ori, nu se poate complecta nici un exemplar, ba încă alteori să lipsească chiar din suma fixată. De mai multe ori se întîmplă de se poate complecta patru sau cinci exemplare. Din acestea două se opresc pentru biblioteca tipografiei noastre. De se va putea complecta din codice un număr de exemplare, după ce vom opri exemplarele reglementare pentru tipografie, din ce va rămînea vă voi putea procura unul; și atunci după ce voi găsi timp d. Boerescu să-l subscrie, căci fără de aceasta nu pot scoate în public niciun exemplar.

Știi, iubite domnule Aristide, că am tipărit o colecție de basme; și fiindcă din legendele noastre iese in relief latinitatea noastră aș voi să trimit cîte un exemplar la literații cei mai în ramură din Europa și la filoromâni. Daca vei afla adresa lui Philaret Chasle și a lui Ménan și locul locuinții lor, te rog să mi le comunici. Asemenea de vei auzi și despre alți bărbați cari se ocupă de români fie din Italia, fie din Spania, binevoiește a mi le comunica și pe acelea.

Vei fi auzit de mizeriile ce s-a întîmplat la teatrul din București. Cîțiva juni au fluierat o primadonă. Prefectul poliției i-a oprit. Ei au fluierat iarăși și poliția a pus mîna pe dînșii și i-a pus la umbră. Camarazii arestaților s-au decis să-i răzbune și unul din ei, căzut la sorți, anume Florescu a pălmuit pe prefect în foaierul teatrului. A fost însă judecat și trimis la închisoare.

Moartea lui Napoleon a cauzat mare întristare românilor. Joi la 4 curent s-a făcut parastas la toate bisericile din țară pentru repaosul sufletului binefăcătorului românimei.

Noi avem un timp de primăvară. Nu-mi aduc aminte în viața mea să fi văzut o iarnă așa de bună ca aceasta. Un cer albastru, un soare strălucitor, o atmosferă căldicică, de-ți place să trăiești. Nopțile sunt cam reci, însă milioanele de stele ce licăresc suspanse în aer fac ca și nopțile să fie plăcute.

Aș voi să-ți scriu multe, multe, să-ți dau nuvele variate din țară. Nu pot să mă întinz mai mult, fiindcă timpul îmi lipsește și sunt sforțat de ocupațiile mele să-mi pun pofta în cui.

Pentru afacerea ce te rugasem îți voi scrie cu altă ocazie.

Eu și ai mei îți urăm succes bun și sănătate perfectă.

Să auzim de bine, P. Ispirescu

P.S. Am priimit de Anul Nou ca dar un album de mărci minunat.

2

București, 12 aprilie, 1873.

Iubite domnule Aristide,

Ar trebui să mă scuz oarecum că răspund tocmai acum epistolei dumitale de la 12 februarie trecut; găsesc însă că este de prisos cînd dumneata știi cît sunt de ocupat și cum fiecare oră a zilei îmi este însemnată de ceea ce am să fac. Nu-mi rămîn decît cîteva ore ale nopții în care mă pot ocupa de lucruri ce mă privesc personal. Ei bine, unele din aceste părticele nopturne de timp le consacru spre a-ți scrie; de aceea să nu mă acuzi de neglijență daca sunt așa de rar.

Am simțit mare mulțumire sufletească cînd am auzit că te-a impresionat cele zise de mine în epistola precedentă și o repet că aș fi fericit daca te va putea servi la ceva unele din neînsemnatele mele cugetări.

Complimentele din epistola dumitale nu le pot privi ca trimise la adresa mea. Ele sunt prea povăroase și nu le pot purta. Știi că pretențiile îmi lipsesc și aș dori ca epistolele noastre să conție idei mai puțin lustruite și îmbrăcate mai simplu. Fondul însă să căutăm a fi cît se poate de lămurit.

Departe de mine ideea de a te crede un petrolist (sic!) etc. cum zici dumneata că mi s-a părut a te crede după vorbele din epistola dumitale relativ la popa d-acolo. Cunosc și pe domnul tatăl dumitale; te cunosc și pe dumneata. Altceva este a fi cineva bulversator al principiilor de ordine deja admise și altceva este a fi liberal în adevăratul înțeles al cuvîntului.

Pe Hobbes l-a combătut și dezaprobat toți cîți l-au citit. Rătăcirea lui prea este bătătoare la ochi. Cu toate astea noi suntem datori a citi și e bine a citi cît de mult spre a ști cum cugetă cutare sau cutare.

Nenorocirea noastră a românilor este că ne-am tot îndopat cu teorii. Am primit fără rezervă toate doctrinele expuse de autori în cărțile ce am cetit și am devenit îndoctrinați orbi. Din toți timpii filosofia s-a ocupat cu lucruri pe cari nu le putea pipăi. Cîte capete filosofice, atîtea opiniuni. Să nu ne rătăcim a cerceta și judeca lucruri ce nu se pot percepe ori atinge. Filosofia se nutrește numai de păreri, cari mai de cari mai eronate.

Sunt secuii de cînd filosofia îmbla dibuind să cunoască necunoscutul. Cîte sisteme atîtea neexactități. Și astăzi știința aceasta, daca părerile unora și altora se poate numi știință, n-a ajuns mai departe de ceea ce era acum cîteva mii de ani. Încotro își întoarce cercetările sale spre a ajunge la un adevăr real, întîlnește barieri puternice peste care nu mai poate trece; și de aci se pune pe păreri, pe închipuiri, unele mai puțin veridice decît altele.

Practica și experiența mi se par a fi mai proprii pentru noi românii pînă cînd să putem a ne consolida educația noastră națională; și să lăsăm naturei și timpului grija de a mai produce vrun cap-fenomen, ca cela ce pierdurăm de curînd, cum a produs și alte națiuni; căci trebuie să știi că nu toți timpii produc asemenea rarități. Pînă atunci să cultivăm științele și mai cu seamă pe cele exacte și în aplicarea lor să căutăm a fi mai practici.

Avem noi multe alte lucruri de cercetat decît religia. Să terminăm pe acelea cu bine sau să le ducem la o perfecțiune de neimputat și apoi de va trebui vom veni și la aceasta. Ar fi bine deocamdată să mai lăsăm la o parte și dualisme, către care zici că și dumneata înclini și materialism și să nu ne pronunțăm pentru nici o sistemă de filosofie, pînă nu vom fi în stare să aprofundam cunoștințele noastre, ca să putem discerne bunul din rău.

Eu cred că pentru români ar fi mai bine și mai nimerit azi a practica o filosofie rațională, sănătoasă și economică.

Viind la questiunea religioasă, iubite domnule Aristide, daca voim să fim ortodoxi și să trăim în religia părinților noștri, apoi biserica română nu admite dualismul; ea este curat spiritualistă și iată că înclinarea dumitale te împinge pe o pantă pe care, daca vei aluneca, vei merge alături cu religia.

Nu este o justificație ceea ce zici dumneata, permite-mi să ți-o spui, că nu se poate griji cineva la Paris, pentru că acolo nu se poate posti.

Primo: A posti, în sens moral, este a intra omul în sine, a nu face altuia ceea ce nu-i place să-i facă lui altul; și aceasta este la care biserica noastră ține mai mult. Ca să dezvoltez această idee să lăsăm că spațiul unei epistole este insuficient, dară ar trebui o scrisoare îndelungă, ceea ce nici capacitatea nu mă ajută a face, nici facilitatea a mă exprima. Numai să cugete cineva și tot va fi de ajuns. Pot să simț toată învățătura coprinsă în aceste cîteva cuvinte; n-am însă atîta forță ca să pun pe hîrtie simțămintele și cugetările mele. Secundo: Post, în sens material, se poate face nu numai în Paris, ci și în mijlocul unui popol de atei. E destul să mănînce cineva pîine și să bea nițel vin cu apă trei zile și alte neînsemnate abțineri să facă și apoi se poate împărtăși. Să nu mi se obiecteze că un asemenea post de trei zile slăbește corpul; eu am postit cu pîine și vin săptămîni întregi și tot nu m-am slăbit la etatea în care mă aflu; nu însă ca să mă cominic ci pentru altceva.

Biserica noastră este atît de dulce, atît de îngăduitoare, încît nu sforțează pe nimeni a face ceea ce zice că nu poate. Ea n-are agenți care să bată la tălpi și să silească pe oameni a-și împlini datoriile religioase. E destul să aibă cineva bunăvoință și conștiință și totul se face cu bine.

Mă rezum: Daca este să trăim în religia părinților noștri și să nu devenim renegați, părerea mea ar fi, cum am zis și în epistola precedinte:

„Daca trebuie să aparținem unei religii suntem obligați a o respecta cu desăvîrșire etc., etc».

Aș voi să întinz cît de mult discuțiunea asupra acestei materii, mă opresc însă, nevoind să-ți fur timpul care este atît de prețios și necesar unui student. Și fiindcă zici că te atrage o asemenea discuțiune îmi place a crede că voi continua a-mi mulțumi curiozitatea ce zici că am de a vedea cît estedeplăcut să dezlegi chestiunile cele mai subtile cu ajutorul filosofiei, așteptînd să-ți împlinești promisiunea că vei întreține astă gingașe corespondență, cu o condițiune însă, ca să-mi scrii cînd timpul te va ierta, fără să te substragi de la studii.

Îți mulțumesc pentru bunăvoința ce ai de-a-mi spune atîtea lucruri din Paris care să mă intereseze. Unica dorință, deocamdată, de a ști cîte ceva de acolo este numai cele relative la tipografie. Daca poți și ai ocazie, informează-te despre cele ce se atinge de tipografie și scrie-mi. Corpul tipografic de acolo are mai multe asociații: a patronilor, a protilor, a lucrătorilor.

Daca vei afla să se fi introdus ceva ameliorări spre perfecționarea măiestriei, spre îmbunătățirea soartei lucrătorilor etc. iarăși să-mi scrii, fiind doritor a ști unele ca acestea.

Informațiile ce-mi dai despre persoanele cărora să le trimit Basmele ce am tipărit sunt bune. Peste puțin le voi adresa cîte un exemplar. De vei mai afla vrun filoromân mai cu seamă spaniol, ori italian sau portughez, scrie-mi.

Codicile d-lui Boerescu a ieșit de sub presă. N-am putut complecta nici un exemplar încă din prisoase. Lipsesc patru coaie. Le vom pune să se culeagă, și am obținut promisiunea d. Boerescu că-mi va subscrie șase exemplare. Unul va fi al dumitale. Sper a nu trece mult timp pînă să-l poți avea.

În fine după un timp uscăcios de aproape două luni, a doua zi de Paște, o ploaie primăvăroasă și binefăcătoare a venit să dea viață junelor plante. Cu toate astea am auzit că în unele părți a căzut grindină care a vătămat pomii.

Toți ai noștri te urmăresc cu inima și-ți urează sănătate și voință statornică a trece cursurile cu succes. Este foarte slab a exprima prin scris dorința ce au de a te revedea.

Eu însă te învit să fii bărbat. Prin perseverență și curagiu vei birui orice obstacole. Moderația te va face să fii căutat de toate cunostintele.

Să auzim de bine,

P. Ispirescu

P.S. Ar fi mai nimerit ca scrisorile dumitale să poarte adresa: P. Ispirescu, la tipografia Laboratorilor români, strada Academiei nr. 19.

3

București, 26 martie, 1876.

Stimate domnule Aristide, Multplăcuta dumitale scrisoare de la 29 martie st. n. n-am priimit-o. Mai întîi m-am grăbit a merge la redacția Presei. Administratorul mi-a răspuns cu părere de rău că a fost uitat adresa. Eu i-am dat-o p-a dumitale și mi-a promis că [pe] viitor veți priimi Presă regulat.

Îți mulțumesc cu deosebire pentru serviciul ce mi-ai făcut, preînoindu-mi abonamentul la foaia l’Imprimerie. N-am priimit însă pînă acum nr. 120 ce-mi lipsea.

Ai avut dreptate cînd ai zis că timpul ne-a lipsit de a ne scrie; căci așa este. Nici eu nu văz să fie vrun alt motiv.

Din jurnale vei fi aflat cum stau lucrurile și la noi, la care n-aș mai avea ce adăoga, decît că suntem în perioada frigurilor de alegeri pentru Senat ce se va săvîrși zilele astea.

Aș voi să-ți mai scriu cîte ceva; dară să mă crezi că nu știu ce; ți-aș spune că micul meu Petrișor s-a dus să unească țărîna celuilalt Petre, pe care mi l-a răpit nu știu cine; destul că nu mai am pe niciunul din amîndoi; dară asemenea lucruri dumneata le poți numai a ți le închipui nu și a le simți. Și să te ferească Dumnezeu vreodată a le cunoaște, fiind părinte.

Am zis că nu știu cine; și îți mărturisesc ca în adevăr nu știu cum să zic morții într-un termen mai nimerit. Moartea este un nume fictiv, ceva convențional; și pînă nu vede cineva un lucru nu știe cum să-i zică pe adevăratul său nume. Sunt mai multe de asemenea numiri imaginare.

De aci ți-aș scri că primăvara din anul acesta pe la noi s-a arătat de timpuriu. Ea, mai forte decît în alți ani, a hrăpit sau cucerit pe februarie de la asprimea nemilosului Aquilon ce neîncetat ne-a turmentat de la noiembrie încoace.

Dară d-ta, născut în București, cunoști clima. Și daca ți-aș scri că zilele de pe la sfîrșitul lui februarie și următoarele au fost căldicele, că activitatea cîmpenească n-a fost fără rezultat, că în prima jumătate a lui martie grădinile au fost laborate, vița tăiată și legată, florile ce nu pot îndura asprimea frigului au fest scoase afară de pe unde erau adăpostite, toate astea nu ți-ar aduce nici o mirare, căci de multe ori vei fi avut ocazia a le vedea în variata noastră climă.

Cînd ți-aș spune iarăși că serile au fost plăcute și nu prea reci; că cerul, de un albastru limpede da relief strălucirei stelelor; că luna domnea blîndă în atmosferă, că lumina ei cea dulce inspira idei poetice, fără însă a orbi pe cei ce cătau cu drag la dînsa, că solitudinea nopturnă, îmbrăcată în mistere, invita pe muritori la pace și la repaos; cînd toate acestea ți le-aș spune, îmi vei răspunde: nu-mi fac nici o impresie, căci le cunosc, le-am văzut.

Și așa fiind să ne întoarcem la o altă ordine de idei: am aflat cu multă satisfacție sufletească că ai trecut exemenul de licență cu mult succes. Te felicit. Aș voi să-ți citesc teza.

Din parte-mi îți trimit aici una din fabulele ce am scris ca s-o judeci și să-mi faci observațiile ce vei crede de cuviință.

Sincere complimente de la familia mea. Eu însă îți prezint mîna cu iubire ca s-o strîngă p-a dumitale.

P. Ispirescu

CIOBANUL ȘI OGLINDA

De printre stei de piatră, de munte văgăună, Ciobanul ce trăise cu oile-mpreună, Ieși să vază tîrgul. Nescos fiind la lume, Nedus pe la icoane, chiabur însă cu nume, Căsca prin stradă gura. El nu-și putea da seamă De ce-așa zgomot mare? Ce e și cum se chiamă Păpușile spoite Cu părul țurlu, hurlu, cu fața încrețită! De ce-s multe ființe ce-ascund dorinți viclene? De ce femei informe? De ce?… De ce? Las, nene, Nu trebui interpret L-acest ce indiscret… Cînd la o boltă vede în cui sus așezată O lucie oglindă, cu aur încadrată.

Și-n ea raza din soare Sălta ca-n scăldătoare. Voios la ea se uită, dar văzu-ndată-i piere, Căci razele reflecte sclipeau de schinteiere. În boltă atunci intră, de prețul ei întreabă, Plătește, își ia scula și pleac-apoi în grabă. „Luat-am o comoară, își zise el în gînd,

Spre casa sa mergînd, Cu ăst odor in iarnă nici cap n-o să mă doară! Nu-mi voi trimite turma, precum odinioară, În cîmp să pribegească… Am soarele cu mine Și nu-mi pasă d-oricine…” Dar crivățul sosește Și geru-l întețește… Atunci și el așază oglinda-ntr-un pom mare Cu fața înspre tîrlă; ea însă raze n-are. O schimbă ș-o atîrnă în alt pom mai la vale; O-ntoarce ș-o sucește, puind-o mai în cale; Dar pînă-n fine nu dă căldură nici oleacă,

Căci soare nu era Să poată — oglinda raze de unde mai fura. Simțindu-se-nșelat, rușinea își îneacă, Cu chiu, cu vai, el turma își duse l-adăpost Și vede c-a fost prost.

P.S. În moment aflu că d. Votică a venit acasă. Le-a făcut vacanța cu două zile mai-nainte. D-sa este sănătos. Acasă la d-ta toți sunt bine.

P. Ispirescu

Paris 15/27 mai. 1876.

(Place de Panthéon 9)

Amice dle Ispirescu,

Epistola dtale din 2/14 mai am primit-o la 6/18, însă tocmai azi mă-ndeletnicesc a-ți răspunde. Cum vezi, eu întîrziez, iar nu poșta, căci ea le aduce regulat, însă nu în mai puțin de 4 zile. Ceea ce-mi spui despre basme, mă bucură și mă-ntristează. Mă bucură știrea că prepari o a treia broșură, că nu-ncetezi d-a le culege și publica, pe cit poți și te ajută mijloacele; însă mă-ntristează procederea dlui Fundescu d-a ți-le reproduce ca ale sale. Despre caracterul dlui Fundescu îmi am opinia formată. Eu în vorbă cu d-lui nu întru nici în această privință. Dar, cu ocazia venirii mele, am să-mi spui cuvîntul meu în privința basmelor și diferitelor cărți de basme. Să nu crezi că voi trece cu vederea acele schimonosiri poreclite basme și publicate, de speculă, de T. Mihaescu tipograful, curate batjocuriri ale acestor sărmane legende.

Basmele ce am eu desigur că nu le voi publica așa cum ai crezut. Fiindcă-mi voi alege ca specialitate mitologia comparată, mă voi sili a le-nsoți de studie pe cît m-or ajuta cunoștințele mele, studie care se vor întinde ș-asupra altor basme decît ale mele. Deci, cum vezi, lucrează și speră să facem ceva cînd m-oi întoarce.

Îmi spui că-n ediția de curînd a lui Fundescu sunt comentarii „făcute de cei competinți în aceasta”. Aș dori foarte să citesc și eu acele comentarii. De aceea voi ruga pe amicul Stoenescu să mi-o trimiță, să vedem ce e și de cine.

Despre literele sanscrite ți-am scris la 29 aprilie/11 mai. Nu sunt și pace. Îmi pare rău că nu te-am putut servi, dar n-a stat în putința mea ca s-o fac.

Mă grăbesc a-ți vorbi acum despre fabula Pițigoiul și scatiul, însă cu sinceritatea la care faci apel, deși sunt și-acolo amici la care puteai să ceri aceeași opiniune. N-ai arătat-o dlui Hasdeu? Ce ți-a zis?

Ei bine, mai întîi te-ndemn să n-o publici pînă nu vei preface-o în bine, căci are și bune, dar mai multe rele. Părțile unde se depinge, cu simplitate și grație, natura și obiceiurile celor 2 paseri e de minune, cum sunt aceste versuri:

Cinci Opinci Într-un picior Și tot stă călcîiul gol (iar nu: Și călcîiul tot e gol, căci nu e așa proverbul popular). Sau: Ș-acolea mi se punea Lîngă dînsul p-o srnicea. Însă aceste frumuseți ți-a luat ochii și n-ai putut vede celelalte cusururi. Mai întîi, ca plan, fabula e foarte lungă; multe versuri de prisos; descripțiuni care vatămă, pe cînd natura fabulei e d-a fi simplă și scurtă; un vers de prisos strică totul.

Ca epitete poetice iată cîteva erori: de ce vrei cu orice preț să faci pe scatiu sbanghiu? Nu e așa că numai fiindcă rimează? Încolo sbanghiu e cuvînt trivial, incompatibil cu gingășia fabulei. Șmecher, d-asemenea. Disperat cuvînt nou nu șade la locul lui între celelalte cuvinte neaoșe populare. Dar dilectăm? L-ai luat de la răposatul Eliade! Rău de tot! De la sfoară-n țară pînă la Moși pe groși, cele 10 versuri sunt adevărate moși pe groși, care se pot reduce la 2—3. Dar morala fabulei care e? De ce faci din scatiu un trădător? Oare crezi că lui îi plăcea sclavia? Peste putință. Aici omul e de vină, păsărarul, iar nu scatiul (și ce scatiu? sbanghiu!). Să nu-mi citezi fabula cu Cîinele și lupul, acolo cîinele e părăsit, lingău, nu poate trăi decît sclav, pe cînd paseri sclave din fire nu cred să-mi poți cita vruna. Greșeli de versificare sunt pe ici colo destule. Acolea nu rimează decît printr-un fel de licență cu punea, căci accentul natural nu cade pe ultima silabă din natură la amîndouă. Hiaturi destule. Nu pot să mă întind mult, dar din cele ce preced poți apreția. Din 64 versuri s-ar putea totul reduce la 25. În fine cugetă la natura pițigoiului. El nu e pasere de cintat ca scatiul; daca s-o sugrumat, nu e iubirea de libertate care-l decide la aceasta, ci firea, instinctul natural. Iată opinia mea, sinceră și dezinteresată. Strîngîndu-ti mîna cu afecțiune, te rog să fii sigur de amicia lui.

G.Dem. Teodorescu Paris, 19 februarie, 1879. 99 Bd. St. Michel.

Iubite domnule Ispirescu, Am primit de mai mult timp scrisoarea dtale și pe dată am și plătit la redacțiunea ziarului Imprimerie abonamentul. Vă trimit quitanța și in același timp vă esprim salutări afectuoase din partea redactorului cu care zice că sunteți de mult și vechi prieten. Mi s-a părut un bătrîn preaplăcut si cumsecade.

În privința hîrtiei ce mi-ai trimis o găsesc bună, însă te rog a nu o ingajia (sic!) pentru cuventul că preved niște împrejurări impiedicătoare a mai tipări Țăranul român așa curînd: voi să mă esplic: am atîta de lucru aici în Paris, atîtea studii de făcut, incit mi se pare că a pierde timpul cu revederea unui text român — nu este nici oportun — nici destul de util. Poate că mai tîrziu voi găsi timpul priicios. Dacă însă alte împrejurări mă vor sili la aceasta, apoi te voi înștiința eu pe dată — a termina cu afacerea hîrtiei. Aș vrea întîi să văd finită cartea despre daci — cu care mă ocup acuma — și care mi se pare mai grea (partea ce mi-a rămas) decît toată lucrarea de pînă aci. Aceasta firește vine din aceea că cineva nu poate face deodată toate și multe.

Am găsit în Arhivele Ministerului de externe o chronică italiană din secolul 16, care povestește un fapt despre Vlad Țepeș, care mi se pare că pirul astăzi nu este cunoscut și anume: sultanul turcesc a trimis la Țepeș Dracula doi sclavi ai săi ca să-i ceară tributul pe trei ani și soldați pentru ca să-i facă ianiceri. Dracula zise sclavilor că: „Eu voiesc ca căpitanul din Nicopole să fie el singur in societatea voastră; vă voi aduce atunci mulți oameni și cai și voi vă veți alege ce vă vor place, pentru ca să nu poată domnul turc să-mi impute că nu l-am servit bine; tot atunci vă voi număra și banii tributului“.

Căpitanul Nicopolii se întîlni cu sclavii în fundul unui turn și așteptă acolo pe Vlad. Dracul[a] veni fără de veste cu armata sa pe la miezul nopții, la Nicopoli; amăgi pe păzitorii cetății spunîndu-le că el este căpitanul cetății; porțile fură deschise; Dracula arse tot orașul, luă un mare număr de aur, argint și giuvaeruri și prizonieri turci, pe care-i duse la castelul său; porunci să taie urechile și nasul celor doi sclavi și astfel îi trimise la domnul său turcul. Pe căpitanul de la Nicopole îl lăsă liber, fără de a-i face vreun rău. Acest eveniment este pus la anul 1457, prin urmare în prima sa domnie.

Socotesc că ai putea să tipărești istoria lui Vlad Țepeș, deoarece cele conținute în romanțul german de la Engel se află deja utilizate de d-ta în partea povestelor despre Vlad Țepeș.

De la d. Iarnik încă n-am primit știre despre ce l-am rugat în cestiunea condițiunilor de admisibilitate la școala obstetricală din Viena.

Mă opresc aci, scumpe d-le Ispirescu, rugindu-te să nu te îndoiești de-a mea amicie și devotament ce-ți port.

Grigore Tocilescu

11 mai, 1882.

Ruși de Vede

Tată dragă,

Am priimit cartea de Basme. Mi place foarte mult prefața lui Alecsandri. Ce mă mir însă, de foarte mult timp, nu mi-ați scris și afară de asta am căutat și am răsfoit cartea de cîteva ori ca să găsesc o mică scrisoare, dar n-a fost cu putință. Lasă că d-aci înainte nu o să vă mai scriu nici eu așa des.

Mi-a făcut mare plăcere cartea și am și citit vreo două basme.

Ceva insă o să-ți spun. Este cam sărată și încă rău (6 leii). Cine o să scoață atîția bani să dea pe o carte de basme, fiindcă nu judecă toți ca Alecsandri și alții. Pa, nu te superi c-am zis asta. Te rog, tată, cînd o trimite fetele d-nei Jinga ceva la Ruși cu diligență puneți și d-voastră în cufărul lor ochelarii bunichii cari i-am uitat în cutia mesuței de la d-ta. Ieri s-a început bîlciul (cum se zice aci!) la Alexandria, la București s-au început Moșii. Mîine două săptămîni de cînd tot plouă. Astăzi însă a fost mai senin. Nu pot oamenii mei să are, nici să semene porumb.

Vă sărut și vă doresc pe toți. Complimente unchiului Ghiță.

A d-tale supusă fiică, Elena mai 21, 1882.

Dragă Eleno,

Scrisoarea ta de la 11 mai mi-a făcut un mare bine.

Mai întîi mi-a dat să înțeleg că te interesezi de reușita neînsemnatelor mele lucrări, al doilea că străduințele mele, aducîndu-mi laude de la corifeii literaturii noastre românești, ele se răsfrîng și asupra voastră, copiii mei și aceasta mă mîngîie.

Nici că m-am gîndit să mă supăr pentru observațiile ce-mi faci. Din contră îmi dă ocazie de explicații, ce altora streini nu voi să le fac, pentru nu știu ce!

Dară vouă, copiii mei și mai cu seamă ție, care mă înțelegi mai bine sunt dator să vă spui de ce cutare lucru l-am făcut așa și nu altminteri.

Îmi zici că e cam sărată cu 6 lei cartea. Ai dreptate, așa este. Și alții mi-a zis-o. Acelora nu le-am răspuns nimic. Ție însă să-ți spui totul din fir pînă în ață.

Mai întîi știi că eu nu merg la teatru, nu la grădini, nu la cafenele. Cum las de lucru la tipografie vin glonț acasă. Știi că nu e noapte în care să nu fac ceva: ori scriu, ori citesc. Dară bine, dară rău lucrez, nu stau trîntor.

Daca ceea ce produc este folositor literaturii noastre născînde nu mă pot pronunța. Se vor găsi alții să aprecieze lucrările mele.

Aș fi în drept, în poziția în care mă aflu, să aspir la un beneficiu oarecare pentru vegherile mele. Daca silit de împregiurarea oă nu sunt susținut de cei competenți și în stare a face ceva, renunț și am renunțat la un astfel de beneficiu.

Dară ca să mai fac și sacrificii bănești aceasta ar fi un lucru preste puterile mele și totodată nedrept și, cu tcate acestea, am făcut mai cu seamă cînd n-am pretenția nici de autor, nici de scriitor. Nu aștept nici mărire, nici recompense naționale.

Căci vezi tu, Eleno, azi lumea la noi așa este. De cum se simte vrunul ceva, ceva mai cu nițel spiiit și văd că pot să facă te miră ce puțin lucru, le intră fumurile în cap că numai ei sunt ce sunt, și numai lor li se cuvine totul. Alții, cît sunt ca simpli muritori, găsesc că totul merge anapoda și cănd ajung în capul administrației nu se mai gîndesc la cele ce ziceau, ci-și fac buzunare adînci ca de cerșetori și bagă și bagă, iar de umplut nu se umplu niciodată.

Să-ți dau vro două exemple, fără a spune nume.

Un oarecare scriitor și încă de merit, citind basmele mele, a fost încîntat de subiecte, dar mai cu seamă de limbă, s-a și servit cu dînsele. Fără voia mea mi-a divulgat numele, l-a dat în stampă, cum se zice: căci îmi adoptasem pseudonimul de: Un culegătortipograf. Acest nume mi-l luasem, fiindcă nu voiam să-mi fac meserie de scriitor, ori să dau scrierilor mele vrun merit, pe care poate nu-l aveau, sau să mă fălesc cu ele. Socoteam să-mi fac o datorie către țară, dezmormîntînd literatura poporului, și dînd la lumină basmele sale, prin care se probează, de multe ori, romanitatea noastră. Acel scriitor a ajuns, mai tîrziu, membru în Consiliul Instrucțiunii Publice. De la dinsul și de la colegii săi depindea alegerea cărților pentru împărțire cu premii la copii. Ei bine, cîte socotești că s-au luat din aceste cărți atît de mult lăudate de dînsul ca foarte folositoare poporului, în doi ani d-a rîndul cît a fost la consiliu? De ar fi altul, n-ar crede, dară tu care știi că spun numai și numa adevărul mă vei crede: niciuna măcar.

Au pus în spinarea sumei alocată pentru cumpărătoare de cărți a se împărți la premii mai întîi o bună cantitate de cărțile lor, altfel de merit și cu restul au cumpărat cărți din ale favoriților sau de ale lingușitorilor lor. Eu nu știu să fac d-alde astea, nu pot să atîrn de coada nimănui, căci de făceam, astăzi aș fi fost departe.

Altul, și acesta un june, cît era de trimis la Paris și Germania să studieze învățături înalte, se mira cum de nu face ceva guvernul ca să se divulge asemenea cărți folositoare poporului, cum de nu mă alege măcar membru corespondent la Academie, căci în străinătate de aș fi, toate onorurile, toate înlesnirile mi s-ar face pentru răspîndirea unor asemenea cărți.

Ajuns director la minister, a uitat ce vorbise și cînd m-am îacumes a-i zice cu sfială cîteva vorbe în favoarea Basmelor mele, mi-a răspuns cu o răceală și nepăsare vădită: dă o hîrtie la Minister și o vom pune în vederea Consiliului.

Daca scrierile mele au mai primit laude de la d. Odobescu, Alecsandri și alții, celui dintîi nu i-a stat nimic în mînă, de cînd îl cunosc, a face ceva întru răspîndirea literaturii populare la noi, cel d-al doilea, după îndemnul căruia am tipărit colecția din urmă, a stăruit destul în sinul Academiei, după cîte știu, ca să se premieze. Și deși însuși raportul comisiei însărcinate cu cercetarea cărților mi-a fost favorabil, totuși Academia a decernat premiul unei cărți catichetice.

Celor’alți, cari îmi tot laudă scrierile prin presă și prin grai, nu știu să le stea în mină ceva. Cu toate astea, cum zice românul, toți ca unul. Eu însă nu pot să cred pe toți a fierbe într-o oală, cum se zice. Presupui numai că nu vor face excepție de la regula generală.

Căci trebuie să mai știi una, Eleno. Poporul nostru nu poate încă să susție o scriere și mai cu seamă populară.

1. El nu știe ce-i este de folos: așteaptă ca guvernul să i-o arate. 2. Politica îl preocupă mult. Bietul popor, îndopat cu politică de către cei ce pot multe în țara noastră și a căror interes este de a fi susținuți de popor, crede că, în politică se mărginește toată literatura. 3. Cîteva traduceri rău făcute de romanțe triviale… au stricat cu totul gustul lecturii în gloatele noastre. [4.] Greutatea contribuțiilor încă este o piedică pentru bietul popor ce-l oprește a-și scoate banul să-l dea pe cărți.

Astea sunt cauze de nu se pot baza scriitorii noștri numai pe ajutorul poporului și de aceea, trebuie intervenția administrației superioare întru reușita vrunei scrieri.

Știind toate astea, să-ți spun acum și de ce am pus prețul mare. Mai întîi, cum știi, și cum ți-am spus mai sus, am renunțat la orice beneficiu al muncii mele de noapte și de stăruinți întru adunarea Basmelor. Am socotit însă a fi drept să scot cheltuielile tiparului.

Pentru aceasta tipărind 1000 de exemplare, cum am și făcut, toată cheltuiala am regulat să-mi iasă din 300 exemplare, de se vor vinde, căci cam pe atîți cumpărători se poate compta. Celelalte pînă la 1000 se dau parte gratis, parte rămîn în magazie sau se dau la anticari pe preț ce nu iese nici costul hîrtiei.

Pînă acum am primit bani pe vro 25 de cărți, în care intră și cei ce s-au abonat, dară am dat gratis peste cincizeci. Te vei îndoi poate de cele ce-ți spui. Eu am făcut două liste, într-una trec toate cărțile date pe bani, într-alta pe cele date gratis.

Va zice cineva că de ce dau gratis. Sunt nevoit, Eleno; atîți și atîți cunoscuți am, de care am trebuință; îți cer, poți să nu le dai? Îți poartă sîmbetele și cînd le vine bine te pocnesc tocmai unde te doare.

Ar mai fi multe de zis, dar văd că scrisoarea mea se lungește și iese din cadrul unei scrisori. Și fiindcă n-am de gînd să fac din această scrisoare cine știe ce, mă opresc aci, cugetînd că acum pricepi și tu de ce am pus prețul mare, mai cu seamă, cînd știi că sunt tipograf și am experiența desfacerii cărților.

P. Ispirescu