Pe marginea unui proverb

Pe marginea unui proverb de George Topîrceanu

Eu pe domnul Nae, până acum un an,
Îl știam că este mare Don Juan,
Căci era de lume foarte cunoscut,
Ca un crai din ăia, tare de temut.
Avusese omul sute de metrese,
Și-a gustat din taina marilor succese,
Ani și ani de-a rândul, fără de rezervă,
De-a uimit o lume cum de se conservă
În serviciul acesta permanent de crai,
Căci la orice oră dacă-l întrebai,
Îți spunea că-i veșnic tânăr și ferice,
Și-aștepta o probă proaspătă să-i pice.
Ah, dar asta merge până la o vreme,
Totuși vrând să-arate, că el nu se teme
De sentința vârstei, și că ia rămas
Vlaga de pe vremuri când era el as,
A primit avansul, foarte insistent,
Al unei conițe cu temperament,
Una ce de-o lună tot umbla hai hui
Căci era nebună după… dumnealui,
Prea-i mersese vestea de cuceritor,
Cu superlative, dornic de amor,
Însă ea, conița, prea era setoasă
De-o, pardon, ședință cât mai furtunoasă,
Căci doar nu degeaba e o femeiușcă
Care-n chestii de astea geme, țipă, mușcă,
Din talpă în creștet numai nervi și spumă,
Și ar vrea, firește, om solid, nu glumă,
Unde să găsească partener la fel,
Și pe cin’ s-aleagă, dacă nu pe el,
Ea miza, naiva, pe aceste date,
Dar văzu, cu groază, că-n activitate,
Marele, ilustrul, falnicul Don Juan,
Curtezanul public, nu făcea un ban,
Că n-a fost în stare nici măcar să-nceapă,
Darmite să facă și-o anume treabă,
Cea mai fost pe urmă, nici nu vă mai spun,
Că văzând că dânsul de nimic nu-i bun,
Și că pierde vremea stând la rendez vous,
Ea să-nebunească și mai multe nu,
Ca o apucată și-a intrat în furii,
Și-așa în neștire și-a dat drumul gurii,
Ce alai, ce ceartă, ce scandal cumplit,
L-a’njurat de mamă, l-a batjocorit,
Și era atât de supra excitată,
C-a sărit la dânsul gata să-l și bată,
A-ncercat el bietul s-o mai liniștească,
Să-i explice, să se dezvinovățească
Dacă-n bătălie n-a fost la-nălțime,
N-a fost el de vină, chiar în întregime,
Și nu poartă singur musca pe căciulă,
Căci bunăvoință a avut, destulă.
Dacă însă-n luptă arma nu ia foc,
Arma e de vină, soldatul deloc!
Ea până să creadă vorbele deșarte
Cum că din el vinovată este doar o parte,
S-a decis atuncea, după cum se spune
Să-i reteze vina, ca să se răzbune!
Cu-o mișcare iute, plină de mânie,
Înfășcând o sabie dintr-o panoplie.
Repezi tăișul, arma asasină
A trecut ca vântul, chiar pe lângă vină
Fără s-o atingă nici măcar un pic
Și nici el, nici partea, n-au pățit nimic!

Morala :

Știți pricina care l-a salvat pe Nae?
„Capul ce se pleacă, sabia nu îl taie!”