Pe albumul d-șoarei...

 

Între ferești, spre florărie,
În glastră crește-un trandafir;
Apusul, vatră aurie,
Îl cerne-n foi lumini de fir —

Și ochii tinerei stăpîne
Îl ispitesc să deie-n floare;
Un singur dor îi mai râmîne:
La piept să-l poarte păn-nu moare.

Copila cată-nspre grădină —
Și-n colțul gurei, pătimaș
Surîde-n raza de lumină
Ceva nespus de drăgălaș.

Dar pe cărare-n florărie
Iubitul ei trecea pesemne,
Că ochii prea vicleni îmbie
Și prea cu mîna-i face semne.

Și urmărind, uitită, șirul
Îmbrățișărilor de-afară
Cu brațu-atinge trandafirul
Și-i rupe frageda vlăstară...

Ei se iubesc; — acuma toate
Le par frumoase, 'nviorate —
..............................
Ei rîd, — pe cînd sărmana floare
Își pleacă frunzile — și moare...