Paul Chinezu
Din zori și până la amiază lovește Turcul cu turbare...
Din zori și până la amiază Ștefan Batori ține tare.
Înfrânt la stânga este Ciucaș, spre Mureș Sasul e zvârlit,
La dreapta luptă greu Secuiul de Cândea dus neobosit;
Dar Alibeg și Iza-Pașa și Schenderbeg voind să sfarme
Pe Ardeleni, s-avântă aprigi și darmă cal și om și arme;
Secuiul iată... șovăiește.... când româneasca călărime
Deodată iese la iveală și iute sare în desime,
Clipiși pe dușmani mi s-aruncă și crud ucide tot și frânge,
Câmpia-Pânei mi-o îneacă de cărnuri rupte și de sânge.
În fruntea ei pășește Bator cu pieptul tare ca de leu;
Morțiș purtând el groasa-i pală brăzdează în păgâni mereu.
Cu Schenderheg mi se lovește, și cu o harnică izbire
De pe fugar îl și răstoarnă, Dar... în războinica-i ciocnire
Răni patru Bator căpătase ș-acum el cade la pământ,
Și copleșit de morți murmură: „Ad pe Chinezu... Doamne sfânt!
Abea grăi, când, sus pe dealuri spre miază-zi, se și arată
Cu oastea-i groaznicul Chinezu, viteaz croit dintr-o bucată,
Cu ochiul ager ca de vultur, cu braț vânjos, cu piept de-aramă,
Cu inimă română-n pieptul ce n-a știut în veci de teamă.
„Priviți oșteni, voinicul strigă, cum moartea seceră pe frați...
„Secuiul pleacă, Sasul fuge... În lănci pe Turc să mi-l luați!
Ca uraganul ce pornește urlând din munte către vale,
Și smulge, darmă, crapă, frânge copaci și stânci potop spre vale;
Așa Chinezu se aruncă, și dârdâie sub el pământul,
Greu sună zalele pe dânsul, străpuns de Lance-i țipă vântul,
Și cade pe păgâni năvală cu spada cea ucigătoare,
Și mii dărâmă, și-i străpunge, și calcă hoarda în picioare,
Și vin viteji vestiți în lume, urmași ai celor Saracini
Ce-au îngropat lângă mormântul lui Christ nenumnăați creștini,
Îmi vin cu dor de vitejie în lănci cu Paul să se lupte,
În țărnă cad cu toții însă cu scuturi și cu zale rupte;
Și vin Arabi cu tari damascuri pe cai cu coapsele de fier,
Dar Paul oasele le sfarmă cu-al spadei uriaș mâner,
De-i piere calul, el turtește un Ture și calul îi apucă;
De-și frânge pala, dă cu pumnul spărgând un cap cum sparge-o nucă
Mereu pe leșuri Paul calcă, mereu de moarte se oșteșce,
Mereu la dreapta și la stânga în hoardă moarte împărțește.
„Aman!“ gem Turcii câți în cale-i sunt puși de vitrega lor soartă,
Căci ca vârtejul spaimă, groază Chinezu pretutindeni poartă.
Când iat-voinicul Iza-Pașa: „Gătește-te de moarte câine!
Răcnește el, iar Paul strigă: „Sărit din fire-ți ești păgâne!“
Fugarilor dau pinteni aprigi și se ciocnesc ca două stânci,
Dar calul Turcului se-ndoaie și Iza cade jos pe brânci.
Chinezu stă și mi-l așteaptă... Din nou pe șea păgânul șade
Și-i zice Paul: „Noi Românii, nu dăm în dușmanul ce cade.
Sus pala!“ Greu și cu turbare iar luptătorii se izbesc,
Cât zalele de fier și sârmă pe-ale lor trupuri că plesnesc.
În scări Chinezu se ridică, în loc fugaru-și răsucește,
Ca un gigant înalță pala, pe Iza ca un șoim ochește,
Și drept mi-l taie, drept în două, din creștet până jos în șea...
Turcimea sta înmărmurită... și ochilor nici își credea
În două jumătăți cum Pașa se rostogoale de pe cal...
Din spaimă-i hoarda se trezește și-n goană iute dă năval,
Și fuge... fuge zi și noapte, și fuge hoarda îngrozită
De cea vedenie de moarte, până-n Turcia prigonită.
„Întindeți, fraților, o masă — se cade astăzi să ciocnim,
„Cu cupa și cu lancea-n mână lui Dumnezeu să mulțămim!
Grăiește harnicul Chinezu, și lungă masă se întinde
Pe trupuri de păgâni, căzute, cât larga vale mi-o cuprinde.
Și beau oștenii până seara precum a bea pricep oștenii;
Ciocnesc frățește între dânșii cei din Ardeal și Bănățenii.
Atunci Chinezu Temeșianu cel bun viteaz cu piept de-aramă,
Cu inimă română-n pieptul ce n-a știut în veci de teama,
Se scoală iată de la masă, și drept și cu întrege minți,
Pe-un Ture mi-l ia la subțioară, pe altu-n spate, altu-n dinți
Și la cântarea ostășească, în danț lung masa ocolește —
Apoi când leșurile-aruncă, el Ardelenilor grăiește:
„De s-ar cunoaște toți Românii și-ar fi un suflet și-o simțire,
„În veci ar sta atuncea neamul... și-ar pune lumea în uimire!
Așa luptau puternic frații cei din Ardeal și Bănăție
La anul șapte-zeci și nouă și patru sute și o mie.
București, 1889 Fevruare 14