Pastel (Ana Conta-Kernbach)

Ferestre oblonite cu flori de-alabastru
Pe streșini podoabe de țurțuri la rând,
Roșit, fără raze, stă soarele mândru,
Pe-un cer fără boltă, plecat spre pământ.

Izvoare tăcute, ca flori de cireș,
Pe ramuri negre, în smocuri ninsoare,
Un clatin de creangă, te plouă scântei
Ce zboară cu fluturi în raze de soare.

Întinse-s departe câmpiile-albite,
Și munte și vale în șesuri dispar
Văzduhul, lumină! De-abia vezi o umbră:
E stânca cernită pe-un crac de stejar.