Panteism

Jump to navigation Jump to search
Panteism
de Cincinat Pavelescu


Tu care porți spre cimitir
Când jerbe mari de trandafiri,
Când albe crizanteme,
De nu te-ai teme
Și n-ai avea de moarte frică,
Ai șterge lacrima ce-ți pică
Și-ai scutura în vântul serii
Florile durerii,
Simțind că-n darul ce le porți
E viața vie din cei morți.

Tu nici nu crezi
Că cei pe care mergi să-i vezi
Etern într-înșii n-au avut
Decât al corpurilor lut.
În ei pe tine te iubești:
Cu toată fața ta cea tristă
Și-nduioșările din glas,
Din al lor suflet n-a rămas
Decât durerea-ți egoistă:
Tu nici nu crezi
Că cei pe care mergi să-i vezi,
Chiar de-i iubești,
De-i plângi, pe tine te jelești.
Dar ei sunt morți ca trupul lor
De care ochii jalnici fug,
Iar din smintitul tău amor
Și-atâtea vise mincinoase
Azi ce mai e? un pumn de oase,
Un pumn de oase-ntr-un cosciug...

Dar soarele ce moare, încă
Mai râde-n pomii înfrunziți,
Și-n seara clară și adâncă
Mai cântă râul: auziți!
O, voi ce mai trăiți o clipă
În ritmul vieții și-al iubirii
Lăsați pe morți în groapa lor
Să-ndeplinească legea firii.
Și voi, în pripă,
Sorbind mirosul primăverii,
Din vântul care mișcă merii
Înfloriți,
Veți bănui într-o aripă
De pasăre ce trece
Ca un fior,
În umbra unui nor,
În picul rar de ploaie rece,
În vânt când mișcă trandafirii,
Că morții voștri din mormânt
Sunt: apă, umbră, floare, vânt!