Paiața

Jump to navigation Jump to search
Paiața
de Ioan Ciorănescu


    Viața câteodată îmi pare o paiață
    Cu buzele făcute și văruită față
    Ce vrând prea mult să râdă, se strâmbă dureros,
    Cu clopoței în mână și hainele pe dos,
    Jucând schimonosită, chemând fără-ncetare :
    Veniți ! Nu e durere ! Veniți! Nu-i întristare!

    Priviți-mi gura roșe ca florile de mac
    Și clopoțeii-aceștia ce sună după plac !
    Vedeți-mi haina ruptă din roșii curcubeie
    Și-n ochi a veseliei demonică scânteie.

    Și-n buzunar am aur, cofeturi, jucării,
    Veniți toți flămânziții ... femei, moșnegi, copii,
    Vă dau la toți! – și râde cu văruită față,
    Se năpustește valul țipând, și unii-nhață
    Un vârf de panglicuță tivit cu clopoței,
    Dar ea, paiață crudă, bătându-și joc de ei,
    Fâșii în fugă-și rupe din haina ei de lână
    Lăsând la fiecare o zdreanță roșe-n mână.