Pagină:Zamfir C. Arbure - În exil.djvu/69

Această pagină a fost verificată

’mi-au fost citite la un interogator de către baronul Filipeus, secretarul secțiunei a treia a cancelariei imperiale.

Până azi, după aproape un pătrat de secol, îmi mai aduc aminte impresiunea dureroasă ce a produs asupra mea acea cetire! Deposițiunile lui Cuznetzoff mai cu seamă au fost scrise cu o bogăție de detalii privitoare la omorârea nenorocitului Ivanoff, — ceia ce demonstra starea psehico-patalogica a asasinilor.

Iată peripețiele acestei crime, care, după părerea mea, foarte greu se poate numi o crimă politică:

Sergiu Neciaeff, pentru a salva aparențele, adică, pentru a nu da pe față că numai frica singură era stimulul crimei, a făurit un fel de ordin al comitetului «Narodnaia Rasprava», prin care Ivanoff, era condamnat la moarte. Acest ordin, pentru Uspensky și frații Cuznetzoff nu putea însă trece drept o scuză pentru crimă, de oarece ei știau deja că acest comitet nu există de cât în închipuirea lui Neciaeff. Condamnarea la moarte se sprijinea pe considerațiunea că: Ivanoff e spion.

Lucru de alt fel ne adevărat; ceia ce s’a dovedit într’un mod cert când s’a judecat procesul nostru.