de poliție, și intrând într’o curte, ieșirăm prin niște cotituri In curtea prefecturei. Aci ne aștepta Prefectul Radu-Mihai.
Introduși in cabinetul Prefectului, d. Radu-Mihai, pe care ’l văzusem pentru întâia oară, ne privi cu mare atențiune. Apoi adresându-se către mine, mă întrebă:
— D-v. sunteți Ralea-Arbure ?
— Nu, d-le, răspunsei eu, am pașaport...
— E de prisos să tăgăduiți... Știu că aveți un pașaport, pe numele de Aywazow, dar asemenea știu că sunteți Zamfir Arbore.
Și prefectul luă de pe masă un pachet gros de fotografii, și ’mi arătă o fotografie, a mea.
— Vezi, cât seamănă această fotografie cu d ta!... Și acest domn se numește Arbore! adăogă d. Radu-Mihai surîzend, apoi continuă:
— Rușii cer extrădarea d-v., adică a d tale și doctorului Codreanu. A vă extrăda ar fi o rușine pentru noi; sunteți români, de aceia am să vă scap, dar trebuie ca imediat să părăsiți Capitala. Ați văzut că sunteți înconjurați de gendarmi ruși, și la toate gările sunt răspândite fotografiele d-v ;
