Pagină:Zamfir C. Arbure - În exil.djvu/377

Această pagină nu a fost verificată

dai o și mai gieu de a muu în celula solitaia a unui ocnaș Daca mai arde o smguia schmtee în sufletul vostru, apoi în numele acestei schintei sfinte, permiteți-nn ca să îngrijesc eu pe nenoiocitul meu tovareș în ultimele zile ale vioței sale

V. Syîtlci.

La această scrisoare Svîtici n’a primit nici un răspuns. Din altă parte însă, directorul, se vede că simțind și el ceva în sufletul său de călău, porunci ca în chilia lui Diacoff să fie adus ca îngrijitor al bolnavului un arestant ordinar. Si în adevăr, a două noapte chiar un arestant moșneag, încărunțit în temnițe, deveni îngrijitorul muribundului.

Noaptea aceasta a fost liniștită. In coridorul temniței sforăia temnicerul de pază, adormise și bătrânul arestant lângă patul muribundului In gemulețele ferestruelor bă-tea monoton ploaia de toamnă. De o dată parcă atins de curentul electric se ridică în picioare moșneagul.

Ce să fie? Ce s’a întâmplat?

Privirea lui cade peste bolnav, și bătrânul vede că Diacoff a murit...... Cu mâna tremurândă moșneagul ’și face cruce și se apropie de pat.... da, a murit! Degetele sale grosolane apasă ploapele, și ele se închid peste ochii cari nu mai văd.

Dupe aceasta bătrânul se așază iară-și pe scăunașul seu de lemn, apoi aruncă o