Pagină:Zamfir C. Arbure - În exil.djvu/324

Această pagină a fost verificată

proces politic, eu și cu tovarășii mei așteptam cu nerăbdare resultatul lui. Acest resultat, de și se putea prevedea deja, totuși era necesar ca prevederile noastre să fie confirmate.

Era vedit pentru noi — că paharul suferințelor și chinurilor e plin până la margini, era evident că unor oameni de carne și de oase cu neputință le este să rămână credincioși sublimei povățuiri a lui Christos: «iartă și iubește pe dușmanii tei.» Cum să iubești pe dușmani? Cum să ’i iubești chiar dacă vei găsi destulă iubire în inima ta, pentru ce să-i ierți?

Isus Christos a putut s’o facă, căci era Dumnezeu.

Noi — oameni, nu putem să ne înălțăm până la seninătate acestei iubiri nemărginite. În luna Iunie, acelaș an, din fundul temniței, unde zăceau amicii noștri condamnați, ne sosi la redacția ziarului Obscina testamentul lor. Acest testament, al oamenilor îngropați de vii, era scris pe dosul unei citații[1] și iscălit de 19 inși, condamnați

  1. Documentul original l’am dăruit la British Museum din Londra. Citațiunea pe dosul careia e sens testamentul aparținea prevenitului Felix Valhowskoi, care în calitatea de martor în procesul Zasulici era chemat să se presinte la proces. Fiind p’atunci deținut în fortăreța Petro-Pavlovska, citațiunea ’i a veuit la temniță