Pagină:Zamfir C. Arbure - În exil.djvu/237

Această pagină a fost verificată

cu munca câmpului, și tăiau lemne sau se îndeletniceau cu un meșteșug oare-care. Această mulțime nevoiașă, adusă la sapă de lemn, avea groază de perceptori, căci lucrul cel mai greu pentru dânsa era plata birurilor grele, cu cari în Rusia e înpovorată familia țărănească.

«Procedura de a ridica birul în aceste locuri e cât se poate de originală, și merită să fie menționată. Odata pe când ședeam acasă și coseam, iată că se deschide ușa, și intră vr’o cinci țărani. Unul din ei era primarul satului, altul notarul, ajuns din soldații în concediu; al treilea un țăran, care ținea în mână o dohotniță, plină cu dohot. Primarul mă întrebă cine sunt, și îmi porunci să merg la primărie și să aduc răvașul meu de drum.

«Arătându-i documentul meu, făcut pe numele unei țărance dintr’un guvernământ depărtat, eu îl întrebasem ce însamnă procesiunea asta cu dohotnița; și iată ce mi s’a răspuns: Primarul cu o suită aleasă din oameni zdraveni umblă din casă în casă, îndemnând pe țărani la plata birurilor; în cas când țăranul la data fixă n’a plătit birul, atunci primarul cu oamenii săi năvălește în casa omului, și face acolo tot feliul de stricăciuni: ușile să mânjesc