la participarea mea la atentatul săvârșit contra spionului Adolf Stempcowsky.
Judele de instrucție, după cererea mea personală, ordonă ca să fiu transferat într’o odaie separată de arestanți comuni. La cererea mea, dânsul îmi răspunse cu mirare:
— Cum, voiți ca să vă supun unei închisori solitare? Dar aceasta la noi se consideră de cea mai mare pedeapsă.
— Domnul meu, îi răspunsei, m’am obicinuit la ast-fel de închisoare, de oare-ce în Rusia am petrecut deja doi ani și jumătate, adică de la 1869 și penă în toamna anului 1871, în închisoare solitară. Îmi este mai greu a trăi în contactul cu niște oameni foarte neplăcuți, cum sunt colegii mei de cameră.
Deci fui închis într’o celulă a parte; mi sau dat cărți, hârtie, condei. Iar peste o săptămână sosi din Zurich prințul Cropotkin și depuse o cauțiune de 4.000 franci pentru liberarea mea. Cauțiunea a fost primită imediat de către judele de instrucție, care pe o ploaie torențială veni în persoană în temniță, pentru a-mi reda libertatea. Bătrânul magistrat luându-și rămas bun de la mine îmi întinse mâna, și cu lacrimi în ochi îmi zise:
