s’a mărginit în a o încatina și mai tare. Țăranul ultragiat, prădat, vândut ca vita, din când în când ridica capul, și atunci curgeau șiroaie de sânge. Rescoalele țărănimei au făcut pe Ecaterina II să se cutremure în tron. După rescoală, țăranul, tot-d’a-una învins de armată, a căzut din nou în starea sa de desnădăjduire tăcută, ne mai țiind la nimic în lume, afară de pământ, singurul isvor, care ’i mai remânea pentru a nu muri de foame.
«Și pe când țăranul-soldat trecea Balcanii și Alpii, câștigând victorii peste victorii și lărgind mereu hotarele imperiului, tatăl-său și frații săi mureau sub vergi, prădați în mod legal de o nobilime avidă, cheltuitoare și sălbatică ; totul i s’a răpit—virtutea sea musculară, femeia sea, copilul seu, și printr’o uimitoare lipsă de logică, singurul lucru care ’i mai remânea era — pământul.
«Câte lacrimi n’au stropit acest pământ țărănesc ? Aceste lacrimi au cimentat legătura strânsă dintre pământ și țăran. Nimeni nu știe ce a suferit țăranul nostru pentru prosperitatea statului. Tânguelile sale, strigătile sale de durere, suspinul seu de agonie, revoltele sale supreme — totul și toate sunt pierdute în archivele poliției. Acest Laocoon al nostru perise cu fiii sei într’o noapte neagră de iarnă, fără ca să aibă un sculptor, martorul luptei sale cu cei doi șerpi: nobilirpea și ocârmuirea. Zăpada acoperi totul eu lințoliul său; Și tocmai această crimă istorică a ajutat pe țăranul nenorocit de a legalisa dreptul său la pământ.
«Dacă emanciparea s’ar fi făcut înaintea crimei,
