în puterea vârstei, zdravăn și voinic. In aiurare, i se părea că retrăiește trecutul și pe față i se oglindeau chinurile-i lăuntrice. Soarta crudă își bătuse joc de dânsul. Pribegise mii de verste, peste dealuri și ponoare, trecuse peste mii și mii de primejdii, îndurase foamea și setea, arșița și frigul și toate astea numai mânat de nostalgie, de dorul arzător de-ași mai vedea odată satul, întreținut de nădejdea necurmată de a petrece cu ai săi o lună, o săptămână, o zi numai, de a fi acasă, de a se simți la locul lui, — întâmple-se pe urmă orice, chiar dacă ar trebui să facă iar drumul lung la minele Siberiei. Și când nu mai are decât la o sută de verste de felul celor mai arzătoare dorințe, fusese prins și zăvorât în închisoarea asta…
De odată trăsăturile bolnavului se schimbă, ochii i se deschid mari, pieptul li răsuflă mai liber, gânduri și icoane mai vesele par ai trece prin minte… Pădurea foșnește… El cunoaște freamătul acesta… Pricepe graiul pădurii și al copacilor ei. Pinul falnic sună aproape de nori, din frunzișu-i verde închis, brazii șoptesc încetișor, copaci cu fel de fel de frunze își mișcă melodic crengile mlădioase, frunzele fricoase ale plopului tremură. Paserea, care plutește slobod prin văzduh, ciripește și se bucură, pârâiașul sare
