tufiș. Boierul și cu servitorul zăceau întinși în iarbă: boierul liniștit și galben, servitorul întunecat și posomorât. Par’că erau vii. La piept se vedea sânge și la boier și la servitor.
— «Ei și ce s’a întâmplat cu ceilalți? întrebai eu, văzând că moșneagul s’a oprit și-a plecat capul pe piept.
— «S’a întâmplat, precum zisese Opanas. El a mai trăit mult în pădure și numai noaptea ieșea la drumul mare și pe moșiile boierești. Pe semne, că i-a fost scris să ducă așa trai. Părinții lui fuseseră hoți și el tot hoț a ajuns. Se abătea de multe ori și pe la noi, cucoane, dar de obicei când Roman nu era acasă. Venea, ședea și cânta din gură și din lăută. Când venea însoțit de ceilalți tovarăși, Roman și cu Oxana îi primeau totdeauna. Drept să-ți spun, multe păcate s’au săvârșit aici. «Acu trebuie să pice și Zaharia cu Marin din pădure: lor nu le-am spus niciodată nimic, — dar cine a cunoscut pe Roman și pe Oxana, vede numai decât, cu care din amândoi seamănă ei, deși nu sunt feciori, ci nepoți de ai lor. «Vezi, așa lucruri s’au petrecut, de când trăiesc eu in pădurea asta. Ei, dar codrul vâjâie tare, e a furtună”.
