cea mai bătrână, slugă credincioasă a stăpânului. Nici asemenea slugi nu se mai găsesc pe lume. Era un om bătrân, aspru cu slugile, fricos ca un câine față cu stăpânul. N’avea pe nimeni pe lume afară de stăpânul său. Se spunea despre dânsul, că după ce-i murise tată-său și mă-sa, el se rugase de boierul cel bătrân, ca să-i dea voie să se însoare. Boierul însă nu îngăduise una ca asta, ci-l dăduse de tovarăș coconașului celui tânăr. — Acesta, zise el — să-ți fie tată și mamă și nevastă! — Și așa Bogdan l-a crescut și l-a îngrijit, l-a învățat să călătorească și să tragă cu pușca. Așa a crescut coconașul și a început să-și caute de moșie. Bogdan era vecinic lângă dânsul, ca un câine. Să-ți spun drept! Mulți l-au blestemat pe bătrânul Bogdan, multe lacrimi are el pe suflet și toate astea le-a făcut numai de dragul stăpânului său. O vorbă a stăpânului — și el ar fi fost în stare să-ți ucidă pe ori-cine și pe tată-său. Eu îi urmai în bordei, căci firește, eram curios. Unde se ducea boierul, mă duceam și eu. Il văzui stând în mijlocul casei, netezindu-și barba și râzând. Roman era și el acolo, cu căciula în mână, iar Opanas stătea rezemat de perete, încovoiat ca un stejar înalt pe timp de furtună, posomorât și mânios.
