punct de plecare însuși actul revoluției. Interpretarea xenofobă care se dă mișcării interesează mai puțin[1].
Nu trebue să ne surprindă că cererile formulate în diversele programe și proiecte apărute atunci sunt aproape identice cu ale lui Tudor Vladimirescu. Unele ca și celelalte exprimau dorințele și năzuințele acelorași pături sociale: mica boierime și negustorimea.
Ce opuneau marii boieri acestor revendicări programatice? Profitând de frământările din Oltenia și Muntenia, ei vor să-și întărească privilegiile pe care le aveau, să și le întregească prin altele noi și să-și asigure, mai temeinic, exclusivitatea puterii în stat. Intr’un proiect de „reforme” trimis Țarului, boierii refugiați la Brașov, după ce fac un aspru rechizitoriu Grecilor, cer noi scutiri de biruri, întărirea privilegiilor, un divan ales din sânul lor, care să înlocuiască pe domnitor. Iar ca o completare: mărirea boierescului la 24 de zile pe an![2]
Foarte multe propuneri sunt însă ale întregii mase boierești, indiferent de „tagmă”. De aceea le găsim, sub diferite forme, în aproape toate proiectele de program. Astfel se cere: „Negoțul să fie slobod… să nu fie poprit de nimeni a scoate tot venitul ce agonisim din pământ, din dobitoacele și din alte mijloace de lucruri… peste graniță, în orice parte vom putea găsi folosul alișverișului nostru… Să putem deschide fabrici de orice fel de meșteșug… Să deschidem câte metale va da pământul nostru, să le lucrăm și să folosească țara prin negoțul slobod”[3].
Comunitatea de interese, care se manifestă tocmai în această colectivă sprijinire a unor cereri de asemenea natură, este ușor de explicat. Mica boierime și negustorii sprijineau toate măsurile care ar fi putut ușura viata comercială și industrială a
