Sari la conținut

Pagină:Un veac de frământări sociale (Pătrășcanu, 1945).pdf/78

Această pagină a fost verificată

Ce urmărea Tudor Vladimirescu în această primă fază a mișcării? Ce urmăreau țăranii și toți acei care dăduseră ascultare chemării lui? Care sunt obiectivele față de curentul revoluționar, născut din ridicarea populară, țelurile concrete și scopurile nemijlocite ale întregii mișcări?

Tudor Vladimirescu urmărea prin chemarea sa revoluționară o reînnoire a vieții sociale și politice a Munteniei. Această reînnoire însă nu trecea de cadrul organizării sociale de atunci. El nu este un inovator așa cum sunt revoluționarii ieșiți din rândurile burgheziei în Europa apuseană. In locul marii boierimi — boierii cu barbă — voia să pună „o breaslă nouă de boieri patrioți”[1]. Deci el nu țintea la răsturnarea privilegiilor și la desființarea lor și nici la promovarea unei noi scări de valori sociale. Programul lui va căpăta numai în urmă un colorit politic mai pronunțat, fără să contrazică însă caracterul lui inițial.

Cioranu, aghiotantul lui Tudor, formulează astfel programul politic cu care Tudor își începuse revoluția: 1) domni pământeni, cu toate drepturile țării, după cum în vechime le-a avut și le are țara prin tratatele încheiate cu Inalta Poartă; 2) o armată națională, de 12.000 bărbați ostași români; 3) tributul sătenilor să se hotărască de obșteasca adunare a țării și, în acest timp, să nu se poată nici micșora și nici mări tributul sub niciun cuvânt; 4) scutirea plătirii birului către Turci pe 3 ani de zile[2].

„Dreptățile țării” aveau deci acest caracter: să înlăture abuzurile și să îmbunătățească pe căi indirecte starea țăranilor și orășenilor. Dar, în primul rând trebuia asigurată participarea la conducerea țării a tuturor categoriilor boierești și orășe-


  1. „Sentimentul ce neîndoios domnea în Tudor, era pornirea împotriva clasei conducătoare, și în special a boerimii mari. Se spune că, într’o primă întrevedere cu episcopul Ilarion, acesta cu greu l-a putut convinge să nu taie măcar 12 boeri cu barbă”. Filiti, loc. cit. p. 45.
  2. N. Iorga. op. cit. p. 246.
66