dețului în fruntea unei răscoale țărănești, concordă perfect cu caracterul frământărilor și agitațiilor, care urmau să izbucnească tot în Oltenia numai un an după aceea.
Originea socială a lui Tudor Vladimirescu? Ea este fără îndoială țărănească. El încetase însă de mult să mai fie țăran, căci „face avere prin prăvălii și comerț cu boi.”[1] Ridicarea lui Tudor Vladimirescu în rândul boiernașilor, este atât urmarea averii personale pe care o strânse pe aceste căi, cât și a funcției pe care o îndeplinea: aceea de vătaf de plaiu. Pentru caracterizarea revoluției în fruntea căreia s’a găsit, starea socială și clasa în care pătrunsese Tudor Vladimirescu și cu care se identificase, va trage cu mult mai mult în balanță, decât originea lui țărănească. Tocmai, datorită situației economice și social la care ajunsese, el nu va vorbi în numele țărănimii, ci in al micii boierimi și al negustorimii nemulțumite. Din acest punct de vedere, Tudor Vladimirescu se încadrează — politic și social — păstrând, bineînțeles, anumite caracteristice specifice „ciocoilor” lui Ioniță Sturdza din Moldova.
Mizeria țărănimii era pretutindeni, în Principate, aceeași. Ea impresionează puternic pe călătorii străini, care străbăteau Țările Române în acele vremuri.[2] Poate cu o mică corectare. Așa cum arată Radu Rosetti, în Muntenia și în Oltenia nu se cunoștea totuși o atât de sălbatică exploatare a păturilor rurale, ca în Moldova. Acolo regimul iobag era cu mult mai sângeros. Dacă în adevăr, mizeria și opresiunea ar fi fost singurele cauze ale revoluției, atunci ar fi trebuit ca mișcarea să izbucnească în Moldova și nu peste Olt.[3] Deci, greșește d. Vărtosu, atunci când încearcă să explice pornirea revoluției din Gorj, pentru că „era
- ↑ Ibidem. p. 43.
- ↑ F. Recordon, Lettres sur la Valachie, 1821, Paris.
- ↑ Situația țăranului față de stăpân în Țara Românească… era cu mult mai bună decât în Moldova… Dreptul lui de folosință asupra hotarului așezării, era neștirbit, slujba ce datora stăpânului, era cu mult mai ușoară și stăpânul, nefăcând plugărie, lipsea acest temeiu de antagonism. (Radu Rosetti, Pentru ce s’au răsculat țăranii. p. 138).
