reze caracterul adevărat al mișcării pandurilor. Iar explicarea înfrângerii revoluției prin intervenția armatelor turcești sau prin abandonarea, din partea Rusiei țariste, a Eteriei și a ridicării pandurilor[1], a mutat întreaga discuție pe un teren cu totul greșit. (Această afirmație își păstrează valabilitatea și pentru revoluția dela 1848). Fără îndoială, nu poate fi negat aportul politic adus de către Rusia țaristă, forțelor reacționare din Principate. După cum și permanenta amenințare din partea Turciei cu invazia, a fost de natură să influențeze atunci, luptele sociale din România. Dar și unul și celălalt factor n’au fost în stare să creeze, decât împrejurări exterioare, îngreuitoare mișcării revoluționare. Revoluția lui Tudor Vladimirescu — ca să ignorăm pentru moment anul 1848 — a fost înfrântă însă cu mult înainte de trecerea trupelor turcești peste Dunăre. Infrângerea se datorează exclusiv contrazicerilor născute și desvoltate în chiar sânul ei.
★
Pentru a determina caracterul revoluției din 1821 și a dovedi că ea deschide într’adevăr epoca revoluției burghezo-democratice la noi, să pășim la o amănunțită analiză a cadrului în care această mișcare s’a desfășurat, a forțelor pe care le-a pus în acțiune, a obiectivelor pe care le-a avut.
Și mai întâiu, să lămurim pentru ce revoluția din 1821 a izbucnit în Oltenia.
Elementul combativ, elementul social de bază în mișcarea din 1821 au fost țăranii. A trage însă din această constatare, încheierea — așa cum face N. Iorga[2] — că această mișcare a încercat să înscăuneze „guvernarea țerii prin țerani” și că ea a avut prin aceasta un caracter țărănesc, înseamnă a confunda
- ↑ Țarul Alexandru al Rusiei, după ce se desolidarizează de Eterie și dă ordin consulilor ruși din Principate să ia toate măsurile pentru înnăbușirea insurecției, ia atitudine și împotriva mișcării conduse de Tudor Vladimirescu, pe care îl și degradează din rangul ofițeresc pe care-l avea în armata rusă.
- ↑ Iorga, op. cit. II. p. 10.
