nulă. „Către sfârșitul secolului al XVIII-lea încep și Evreii să fie zarafi, dar mai întotdeauna mici zarafi și împrumutători cu camătă”[1]. Acest lucru este confirmat și de N. Iorga care scrie că „până la opreliștea din 1782, Evreii nu joacă niciun rol ca negustori”[2]. Cât privește marea masă a negustorimii, ea se recruta din pământeni, încât Iorga vorbește de „formarea unei adevărate clase” și de formarea unei burghezii românești[3].
Același autor scrie: „In ce privește însă participarea Românilor însăși la comerț, schimbările petrecute în ultimele două decenii (sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea) sunt dintre cele mai însemnate. Din ce în ce o mai mare parte din nație e prinsă într’o activitate comercială căreia, necrescându-i producția în măsura ofertei, i se deschid cele mai mari avantaje.”[4]
Meseriașilor strânși în bresle li se va adăuga și elementul nou muncitoresc: țăranii eliberați de iobăgie și rămași în fabrică sau numai fugiți, meseriașii străini împământeniți în prima sau a doua generație, etc.
Aceste categorii vor forma un important contingent din populația orașelor și le vom găsi de acum înainte, active in toate mișcările cu caracter social.
In ce au constat până la 1821, aceste mișcări orășenești?
In anul 1804, se răspândesc în Iași pamflete împotriva marii boierimi. Tonul lor este violent. Cei din fruntea „tagmei” se alarmează și iau imediat atitudine. Dovadă că timpurile erau turburi și primejdia răsmeriței în aer. Revoluția Franceză, care născuse mare panică în rândurile tuturor păturilor și claselor privilegiate din Europa, inclusiv pe malurile Dâmboviței și ale Bahluiului, constituia pentru toți aceștia o adevărată obsesie. Intr’un divan, adunat special, marii boieri se ocupă de fapta „acelor netrebnici… ce încă au ajuns într’atâta de mare nesimțire
