sfințesc privilegiul exclusiv al stăpânilor de moșii de a ține cârciumi, băcănii, de a pune în vânzare vin pe moșiile stăpânite de ei. Rentabilitatea acestor prăvălii și locuri de desfacere era și mai mărită — pe lângă monopolul pe care îl avea boierul — printr’o serie de silnicii pe care le practica. Țăranii erau astfel obligați și constrânși prin fel de fel de mijloace să cumpere vinul sau rachiul boierului.[1] Apoi, tot stăpânii de moșii erau și singurii care aveau drept să țină în sate mori. Astfel, ei refuzau să macine grânele sătenilor, dacă aceștia — pe lângă plata cuvenită măcinatului — nu cumpărau și o oarecare cantitate de spirtoase. Vânzarea rachiului și a drojdiei devin atât de mănoase, încât la începutul secolului al XIX-lea, „fabricile” de rachiu se înmulțesc ca ciupercile, pe moșiile boierești. „Velnițele” devin o industrie domestică înfloritoare pe cele mai multe moșii mari din Moldova. Metodele acumulării primitive, chiar când se deosebesc în formă, se aseamănă în fond. Capitaliștii englezi, porniți pe calea expansiunii coloniale, au impus Chinei consumul obligator al opiumului. Ei au realizat fantastice profituri, silind milioane de „coolies” să devină cumpărători ai otrăvii, ceea ce însemna că i-a și obligat să devină vânzători ai propriilor lor produse. La noi, boierimea s’a mărginit, mai modest, să impună țărănimii basamacul. Rezultatul a fost: bănoase câștiguri intrate în punga ei și a arendașilor, cărora le fusese acordat același drept…
In fruntea boierilor, domnii fanarioți au fost și ei părtași, ba uneori inițiatori, ai noilor sisteme de acumulare primitivă. Iată un tipic exemplu:
Unul dintre acești domni a făcut o frumoasă speculație cu sarea. Pentru a da drumul marelui său depozit, pe bani peșin, a poruncit să se facă împărțeala tuturor satelor din țară și fiecare sat a trebuit să preia dela ocne, cu propriile sale căruțe, o oarecare cantitate de sare, iar ispravnicul a adunat banii din sate cu o cruzime care întrece orice simțiminte omenești. Ță-
- ↑ V. A. Ureche, Istoria Românilor, V. p. 453.
