atitudine ostilă țărănimii. Dar nu activitatea acestei grupări, ruptă dela conservatori, reflecta atitudinea maselor micii burghezii sau categoriilor ei apropiate — negustori, funcționari, mici industriași, profesioniști liberi, etc. — care în marea lor majoritate simpatizau cu țărănimea și erau gata să-i ia apărarea. O parte din studențime susținea și ea revendicările țărănești, deși sub influența lui A. C. Cuza și N. Iorga dădea un colorit antisemit campaniei lor. Numai la Iași, un grup de studenți democrați se declarară deschis pentru țăranii răsculați și într’un manifest protestară împotriva încercării ca problema agrară să fie transformată într’o chestiune rasistă. In sfârșit, intelectualii radicali, grupați în jurul câtorva ziare ca: „Adevărul” la București, „Votul Universal” la Galați, și altele, cei mai mulți trecuți prin mișcarea socialistă, unii aflându-se încă sub influența ei, duc o vie campanie pentru țărănime și împotriva represiunii.
Care a fost atitudinea burgheziei române?
Noile generații ale acestei burghezii își găsiseră expresia lor politică tot în partidul liberal, ale cărui cadre, după 1900, se „democratizaseră”. Viitorul șef al partidului, dar de pe atunci conducătorul lui efectiv, era Ionel Brătianu, care se înconjurase, cu predilecție, de elementele așa zise „generoase” — intelectualii trecuți dela vechea mișcare socialistă în partidul liberal. Noua generație liberală dorea să fie considerată doar ca „progresistă”.
Răscoalele au adus acest partid la putere, în noua lui formație. Unii din foștii conducători socialiști au intrat în guvern. Foarte mulți în parlament. Criza produsă de răscoale, strigătul unanim al presei de tiraj: „reforme”, tensiunea existentă în rândurile muncitorimii și ale micii burghezii, toate acestea creeaseră cele mai bune auspicii sub care exponenții burgheziei române „progresistă” iși începeau guvernarea.
Și rezultatul?
Inafară de legile agrare — limitate și care nu au atins problema în sine — niciuna din reformele menite să democrati-
