mintită. După cum tot acesta din urmă citează rezultatele anchetelor care găsesc printre instigatori „foști primari, șeful garnizoanei, cârciumari, logofeți de moșie, etc.”.
Guvernul conservator, urmând imediat celui liberal, care împlinise doisprezece ani de stat la putere, a început de îndată să caute și alți instigatori. „Pretinșii socialiști, apărătorii de comandă ai drepturilor țăranilor” n’au fost nici ei trecuți cu vederea.[1] Dacă această afirmație nu este cu nimic dovedită, un fapt este mai aproape de adevăr. „Mai la toate comunele — scrie în raportul său Col. Algiu care a făcut ancheta în Prahova — se găsesc chiar în primării ziare ca „Lupta” și „Muncitorul”… „Chiar în Ploești erau oameni care dau scrisori soldaților invitându-i a nu trage în frații lor și a se răscula contra șefilor care-i exploatează. O asemenea scrisoare a căzut în mâna comandantului trupelor din jud. Ploești, fără însă a fi putut prinde pe acel care a scris-o.”[2]
Partidul liberal s’a grăbit și el să găsească instigatori. Intr’un manifest publicat cu acel prilej, conducerea partidului acuză, pur și simplu, pe inamicii României care „au căutat să excite ura proprietarului mic în contra celui mare, făcând să se creadă că în România ar exista o chestie socială, o chestiune agrară într’o țară unde cea mai mare parte din săteni sunt proprietari”.[3] Atitudinea adoptată de partidul liberal este tipică. Ea reflectează însă ceva mai mult decât ipocrizie sau miopie. Aceasta o vom vedea mai bine cu ocazia anului 1907.
Nu se poate stabili pe baza materialului existent, care a fost contacul între organizațiile sau membrii organizațiilor muncitorești din București și Ploești, cu satele răsculate. Dar ceea ce merită să fie subliniat este activitatea pe care muncitorimea o desfășoară pe terenul ei propriu, tocmai în acel timp.
In numărul de 1 Ianuarie 1889 al gazetei „Drepturile Omu-
