ci prin fondul social și prin obiectivele lor politice comune, ceea ce le dă unitatea și le încadrează sub unul și același aspect în evoluția României moderne.
Inainte de a dovedi aceste afirmații, să ne oprim o clipă asupra desfășurării răscoalelor însăși.
Anul 1888
Primele revolte țărănești izbucnesc în județele Ialomița, Ilfov și Prahova, în primăvara anului 1888. Sunt devastate conacurile și primăriile, țăranii refuzând să mai încheie cu proprietarii învoieli în vechile condiții. Deși izbucnirea lor a venit pe neașteptate, totuși „terenul revoltei era pregătit în momentul când a izbucnit și era de multă vreme pregătit” afirmă un comentator al acestor mișcări.[1]
Cauzele răscoalei? „Pretutindeni unde a fost răscoală, boerii au refuzat de a da pământ țăranilor sub cuvânt că ar câștiga mai mult astfel, dacă ar cultiva pământul pe seama lor… Alții au cerut prețuri de trei sau patru ori mai mari.”[2] Motivul arătat este interesant; proprietarii, amenință cu cultura în regie. Suntem abia la 1888! Radu Rosetti, cât și N. Vrăbiescu văd cauza ridicării țărănimii în „lipsa de pământ pentru cultură și pentru pășunat, învoieli oneroase cu arendașii și proprietarii; nedreptățile, vexațiunile și jafurile agenților administrativi, inferiori sau superiori.”[3]
Dacă în adevăr acestea erau cauzele, cum se explică oare izbucnirea mișcărilor tocmai în județele în care toate lipsurile de mai sus — și acest lucru îl afirmă în mod categoric Radu Rosetti — aveau un caracter mai puțin grav decât în alte județe?[4] Această situație, de altfel, o recunoaște și Beldiman în broșura a-
