Gherea. Dar noi credem că și de astă dată s’au privit lucrurile doar la suprafață și de aceea explicațiile sunt parțiale. Substratul acestui fenomen social este cu mult mai adânc.[1]
Exista fără îndoială concurență între chiaburul din sat și marele proprietar; anume, cine să aibă întâietatea în exploatarea țărănimii sărace; se uita cu jind același chiabur la pământul moșieresc și era „jignit” de puterea și bogăția boierului, după cum se temea de el. Dar aceste erau motive subiective și ele pot explica doar forma și violența conflictului între cei doi exploatatori ai țărănimii.
Prin răscoale, întreaga țărănime a încercat să-și satisfacă foamea de pământ, pe seama marii proprietăți. Prin răscoale, ea a încercat lichidarea acestei puternice rămășițe a trecutului. Dar la baza acestor răscoale nu stătea numai atavica dragoste a țăranului pentru pământul pe care îl muncește de veacuri și care i-a aparținut odată, ci un conflict mai puternic. Anume, conflictul între desvoltarea forțelor de producție, încătușate de existența marii proprietăți (cea mai importantă rămășiță feudală) îngrădite de rămășițele iobăgiste și raporturile de proprietate. Cuprinsă în cadrul schimbului capitalist, agricultura românească a suferit toate influențele venite pe această cale, după cum asupra ei s’a revărsat și influența directă a desvoltării capitalismului, în cadrul economiei naționale. Și unele și celelalte momente au adâncit, din acest punct de vedere, conflictul. Și tocmai pentrucă baza adâncă a acestui conflict era ciocnirea între forțele de producție, în creștere, și raporturile de proprietate, tocmai de aceea cele mai violente răscoale le întâlnim a-
- ↑ Trebue observat că județul în care răscoalele din 1888 fură mai violente a fost Ialomița, adică unul din cele mai puțin populate, acela în care aveau ființă învoielile cele mai prielnice țărănimii, care în deosebi era și este mai bogată, mai sănătoasă decât aiurea”. R. Rosetti op. cit, 607. Același lucru în 1907. „In Moldova se răsculase ținuturile sărace, în Țara Românească isbucnirea era mai cumplită tocmai în județele cele mai bogate.” idem, p. 620. Despre participarea fruntașilor satelor la răscoale, vezi același autor, capitolul privitor la aceste mișcări.
