lor au tins — și în parte au parvenit s’o facă — reformele impuse de răscoale.
Dispozițiile luate pentru desființarea celor mai tipice învoieli iobăgiste — munca la tarla, plata în natură, plocoanele, rusfeturile, etc., alături de generalizarea salariului în bani și fixarea minimului de salar și a maximului arenzii, poartă un caracter anti-iobăgist. „Ele nu s’au aplicat sau s’au aplicat împotriva țărănimii” — a afirmat cu anticipație autorul Neoiobăgiei. Și în această privință, Dobrogeanu Gherea exagerează. Că aceste reforme au dus la lărgirea și generalizarea unor raporturi de muncă capitaliste, și nu iobăgiste și neoiobăgiste, o dovedește un fapt pe care însăși Gherea îl socotește determinant. Astfel, el scrie: „Cu cât s’ar generaliza lucrarea în regie, cu atât sistemul neoiobăgist de învoeli ar trebui să cedeze sistemului de cultură capitalist cu inventar propriu”.[1] Care este situația, din acest punct de vedere, după reforme?
Este o realitate că după 1908, întinderea culturii în regie crește pe seama sistemului de cultură în devălmășie, dovada concludentă a sensului și cuprinsului noilor raporturi de producție, ulterioare răscoalelor.[2]
Au constituit o inovație reformele din 1908? Noi socotim că elementele constitutive ale noilor relații existau și înainte de aceste reforme, ele fiind ulterior generalizate și întărite. Agricultura română se găsea deja pe drumul care, prin forțele ei proprii, din resorturile ei interioare, și-l creease.
In sfârșit, o ultimă observație. Unul din cele mai interesante aspecte ale ridicărilor în masă ale țărănimii, în 1888 ca și în 1907, aspect care a născut, în același timp și cea mai vie nedumerire în opinia publică de pe vremuri, a fost că ele s’au produs și au luat caracterul cel mai violent în județele cu cel mai roditor pământ, în satele relativ înstărite, iar elementul cel mai activ și cu rol conducător l-a dat burghezia satelor. Explicarea acestei aparente anomalii a fost dată pe larg de Dobrogeanu
- ↑ Dobrogeanu-Gherea, Neoiobăgia, p. 353.
- ↑ Ionescu-Sisești, op. cit. p. 100.
