In anul 1883 asistăm la prima hausse. „Anii speculativi după 1883, și în special anii după 1903 au fost numiți în economia românească dinainte de răsboiul mondial drept „epoca de aur”.[1]
In epoca în care România cunoaște o rapidă desvoltare a industriei, în timp ce întreaga ei economie se găsește, în general, sub semnul desvoltării capitaliste, și tocmai în spațiul limitat după 1883 și după 1903, când este epoca de aur” a acestei desvoltări, isbucnesc mișcările agrare. Ele își au nu numai începutul în această epocă, dar țin pasul cu progresul desvoltării capitalismului: revoltele dela 1907, prin caracterul lor adânc, întrec, în importanță, pe toate celelalte anterioare.
Pătrunderea capitalismului în agricultura românească
Sub influența directă a desvoltării capitaliste a economiei orășenești, noile forme de producție încep să-și găsească aplicarea și în agricultură, deși piedecile pe care le întâmpină aici sunt mult mai mari; iar pătrunderea formelor de exploatare capitalistă și împletirea lor cu rămășițele iobăgiste dau caracterul specific raporturilor agrare din România nu numai până în 1916, dar chiar în zilele noastre.
Mai importantă decât constatarea existenței acestor raporturi, astfel născute, este evoluarea lor în decursul anilor, felul și direcția acestei evoluări. Căci numai descifrând sensul în care s’au desvoltat aceste raporturi, faptele sociale din domeniul agrar puteau fi explicate și reala lor semnificație just înțeleasă.
S’a negat totdeauna existența unor raporturi de muncă având un caracter capitalist, în agricultura României mici. „La noi, capitalismul s’a manifestat în agricultură numai în sensul generalizării produselor sub formă de marfă”, afirmă Șerban Voinea.[2]